Amore Siciliano: Dezamăgiți de capitală

Ca să te obișnuiești cu drumul e nevoie, în principiu, de câteva zile de tranziție. Când excursia însă este scurtă, aceasta schimbare de paradigmă se face din mers, reușita aventurii depinzând, într-o mare măsură, de viteza de adaptare. Altfel, nici nu pornești, că ai și ajuns la final și tu nu ai apucat să te bucuri de tot ce are de oferit o asemenea tură!

Pentru că cicloturismul oferă multe, dincolo de prețul pe care îl cere. Ca orice activitate în natură, pusă în mișcare prin forțe proprii, ea te solicită și îți testează limitele. Dar îți dă la schimb libertate, zile fără griji contemporane, peisaje necunoscute ție și adrenalină cât cuprinde. Mai adaugă, din când în când, valuri înspumate, creste neatinse, cer numai stele și locuri de cort care să le surprindă pe toate…un vis!

Palermo în soare, restul într-o negură acută.

Dintr-un astfel de loc plecăm și noi în această dimineață, cea care marchează trecerea către final a călătoriei. Începem cu o urcare scurtă, după care mergem pe curbă de nivel, printre versanți acoperiți de vegetație pitică. Cerul e gri, amărât de ploaie, dar Palermo ni se descoperă la orizont însorit ca o fantezie. Dar, cu cât ne apropiem, cu atât cenușiul orașului ne cuprinde…Nu nimerim șoseaua principală, un fel de viaduct neîntrerupt ce adună tot traficul direct către centru, dar rutele ocolitoare ne descoperă clădirile necosmetizate și străzile necurățate ale metropolei. Abia către centru, după ce ne blocăm pe un fel de centură cu sens unic și multe benzi, lucrurile încep să devină mai aranjate.

Catedrala din Palermo. Se pot observa elementele arabe din arhitectură.

Zona veche a orașului datează de pe la 1100-1300, din perioada Arabo-Normană. Întregul centru e înscris în Patrimoniul UNESCO, reprezentând o arhitectură europeană marcată de elemente arabe. Chiar și Catedrala, atracția principală, prezintă multe influențe de la vecinii de peste mare, atât la arcade, cât și la ferestre sau clopotniță (personal îmi aduce aminte de minaretele moscheilor din Maroc).

Interiorul Catedralei.

Atmosfera este una plăcută de explorat, căci străzile sunt închise pentru Crăciun, iar oamenii se bucură liberi de aerul primăvăratic. Vizităm diverse biserici și admirăm tot felul de clădiri și fundături cochete, dându-ne vreme să căscăm ochii, să filmăm și să rătăcim fără scop. Nu avem timp de urcat pe Monte Pelegrino – este în direcția opusă nouă – așa că ne croim drum prin haosul de lângă mare către est, căutând un magazin alimentar și arzând de nerăbdare după liniștea naturii. Nici nu am ajuns bine în civilizație că deja o simțim prea agasantă…oare cum de o suportăm atât de bine acasă? Ba mai suntem și mândri și norocoși că o avem, fără să realizăm ce preț exorbitant aceasta ne cere…

Evelin, cel mai cel tovarăș de călătorie. Cu bunele și relele noastre, ne-am învățat să ne sincronizăm tare bine.
Spre port.

Următorii 10 kilometri sunt o teroare de zgomot, jeg și dărăpănături. Și aici, zona metropolitană lasă de dorit, cu construcții fără sens, în paragină. Treptat însă cleștele se mai deschide: orășelele devin mai rare și vegetația mai prezentă. Pedalăm, toată după amiaza, între două lumi: pe stânga marea cu albastrul ei de cristal, pe dreapta muntele ce ne cheamă cu glas de sirenă. Mergem până târziu în seară, când găsim un loc de campat între case, pe un câmp pietros, înghesuit de șosea și de cale ferată. De acum, activitățile se înșiruie repede, ca după manual: spălat, gătit, vorbit la telefon. Somnul vine și el rapid, în ciuda traficului, estompând din energia cheltuită peste zi – nu că am fi avut un traseu prea dificil, dar civilizația ne-a obosit de tot!

Ziua 7: https://www.strava.com/activities/2966412001

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.