Amore Siciliano: Orașe în stil Baroc și vânt cât cuprinde

Decembrie nu e luna ideală pentru pedalat prin Sicilia dar, date fiind planurile de viitor, pentru noi era singura variantă să mai prindem o aventură pe două roți pentru cine știe cât timp de acum înainte. Asumat, ne-am echipat cu haine mai groase și ne-am pregătit mental pentru nopți reci, însă ieșirea din cort pe întuneric încă ne este străină, chiar dacă trecem deja a doua oară prin acest proces. Noaptea ne-a fost liniștită, cu un vânt agitat umflând cortul, dar fără traficul de pe șosea care să ne bruieze odihna.

Locul de cort și pregătirile pentru o nouă zi.

Ies, ca de obicei, primul din cort și încep să fac cât mai multe activități în același timp, ca să mă încălzesc. Subit, un motor de tractor se aude din interiorul livezii, așa că devenim precauți…dar e doar un bătrânel, proprietarul locului probabil, care nu ne ceartă că i-am călcat terenul, ci se bucură sincer: ne salută zâmbind și ne urează „Drum bun!”.

Întâlnirile cu localnicii sunt revigorante, pentru că întăresc acea legătură intrinsecă pe care toți o avem: a iubirii față de ceilalți. Călătorind pe bicicletă am descoperit că toți suntem, în esență, la fel: buni, gata de a ajuta și înțelegători. Doar când ești turist localnicii te văd ca un beneficiu, în rest ești doar un drumeț și atât. Bicicleta, acest instrument ce învinge timpul, aduce a mijloc antic de deplasare, care nu te poate duce departe fără ajutorul oamenilor de pe drumuri. Întâlnirile devin, deci, ocazii de îmbogățire sufletească, nu materială.

Drumuri de țară, fără trafic și cu peisaje pitorești. Un curcubeu ne anunță că vremea nu e atât de stabilă pe cât pare.

Același vânt de peste noapte ne încetinește, dar relieful e mai variat, așa că nu îi simțim frâna în totalitate. Străbatem dealuri pictate în livezi de portocali, de un verde crud, primăvăratic. Ne bucurăm de șoseaua cu trafic puțin și împingem cu spor pe urcări, deși încă nu am luat micul dejun. Vrem să intrăm la un Lidl în următorul oraș, dar nu o mai facem, căci apucăm spre Modica pe o rută secundară care ne poartă doar prin sate izolate.

Sate pitorești și veșnicii măslini.
Intrarea în Modica, cel mai fain oraș în care am fost vreodată.

Modica este un oraș construit tot după marele cutremur din 1693, in același stil baroc sicilian consacrat. Ne primește agitat, cu o ploaie torențială de scurtă durată amestecată cu soare cu dinți, dar și cu un tablou de zile mari: casele construite unele în cârca altora, însușindu-și tot dealul, ne lasă muți de admirație. Cu răbdare, urcăm pe străzile abrupte, descoperind tot mai mult din frumos: biserici, clădiri, alei înguste etc. De sus, așezarea arată într-un mare fel: frumoasă de vizitat mai e Italia! Simt, subiectiv și sub imperiul momentului, că Modica e cel mai frumos oraș în care am ajuns vreodată: șarmul acestuia, mirosul de vechi, oamenii zâmbitori și alte asemenea detalii mi se impregnează în minte pentru totdeauna.

Catedrala din Modica, stil baroc.

Grație unei neînțelegeri între mine și Evelin, nu mai ajungem la magazin nici aici: e în partea cealaltă a orașului, așa că mergem în Ragusa. Supărat, când realizează deznodământul, își varsă focul pe mine și mănâncă tot ce mai avem prin bagaje – partea bună e că asta îl binedispune, nici măcar vântul și urcușul abrupt spre noul oraș nu îl mai afectează!

Migdal înflorit.
Portocale coapte, nu super dulci, dar bune.

Pentru a sosi în Ragusa variantele sunt multiple – Sicilia e parcă numai drumuri – dar noi nimerim pe un defileu în care primăvara e la ea acasă, din care nu ieșim decât la întâlnirea cu orașul. Ragusa Ibla, partea veche inclusă în UNESCO, acoperă un întreg vârf de munte, iar de pe versantul unde noi ne găsim arată îngrijit, spectaculos și cuceritor. Nu ne lăsăm atrași însă, căci deja știm că interiorul este murdar, dărăpănat și în linie cu celelalte orașe deja vizitate. Frumos de vizitat, clar, dar prețul pe care ar trebui să îl plătim – în timp și energie – ni se pare prea mare, căci astfel de așezări se pretează mult mai bine vizitatului pe jos, seara, într-un context romantic, hai-hui și fără grabă, condiții pe care noi nu le avem deloc.

Ragusa Ibla, Patrimoniu UNESCO.

Căutarea supermarket-ului devine un infern: străzile sunt foarte abrupte chiar și în orașul nou, iar vântul are aspect de vijelie, spulberându-ne adesea. Cei câțiva kilometri se transformă în secole amare pe care le mai îndulcim, ulterior, cu ceea ce găsim pe rafturi. De aici în continuare, până la Decathlon, ne luptăm cu aceeași furie a naturii…și mare ne este surpriza când, la o margine de drum, descoperim că am ajuns spânzurați undeva la aproape 900 de metri altitudine! Concentrați pe înaintare și blocați de nori, nici nu am realizat că suntem, practic, într-un vârf de munte! Sub noi, depresiunea se întinde ca un infinit sub soare…

Comiso, ultimul orășel al zilei și o poză super proastă.

Comiso e orașul de la bază pe care îl traversăm fugitiv, căci noaptea ne aleargă, iar oamenii nu ne mai apar atât de prietenoși. Găsim apă de la o țâșnitoare publică, dar locul de campat nu îl găsim decât pe înserat, lângă niște boscheți de pe marginea șoselei. Surprinzător, cortul e chiar protejat de vântul aprig și, deși nu e cel mai curat petic de iarbă, locul e decent. Începem, tot la frontale, ritualul de seară: despachetat, făcut mâncare, analizat ziua și pregătirea celei care urmează. Epuizați, ne prăbușim în saci devreme, până în ora 21:00. Somnul îl simțim dulce și meritat, ca după o zi serioasă de muncă, căldura din saci învăluindu-ne în totalitate.

Ziua 3: 80 km, nu am track strava – Noto, Modica-Ragusa, Comiso, Vittoria.

Amore Siciliano: Episodul 1, Incantari in Stil Baroc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.