Scris de bogdan


Victoriile ca înfrângeri

Victoriile ca infrangeri


Scris de | 17 mai 2019

Există două feluri de frici: frica de a eșua și frica de a reuși. Ambele, deși nu pare, sunt la fel de dăunătoare: netratate, te paralizează în lipsă de acțiune, blocându-ți potențialul. Constat, cu tristețe, că omul post-modern a ajuns un fel de zeamă a predecesorului său: dacă bunicii știau să se lupte pe front, să crească 10 copii, să zidească o casă cu propriile mâini și să facă o soție fericită, noi, bebelușii cu aere de bărbat dar cu fițe de prințesă, nu știm nici cum să păstrăm niște aparențe, dar să livrăm ceea ce suntem datori să oferim! Ne-am obișnuit într-atât în confort încât ne-am pierdut sensul de a mai lupta. Practic, cele mai mari probleme cu care ne confruntăm sunt de la ce magazin să ne cumpărăm tricoul de firmă, cum să ne schimbăm smartphone-ul și cum să arătăm mai bine în poza de pe Insta. Fără alte repere, aceste victorii nesemnificative ni se par eterni pași înainte, către un viitor strălucit. În realitate însă batem pasul într-o mocirlă pe care nu doar că nu o vedem, dar care ne apare și călduță. E normal să îți fie frică. Când nu știi ce te așteaptă, logic e să te temi, nu să te arunci cu capul înainte, necalculat. În bezna viitorului nu sari, ci pășești cu grijă, ca să fii sigur că supraviețuiești necunoscutului. Numai proștii nu se tem și doar cei care se tem se întorc să ne spună poveștile despre curaj. Tehnologia ne-a eliberat de multe probleme practice, dar ne-a încătușat mințile într-o mediocritate puerilă. Ca bărbați, nu știm să ne mai asumăm responsabilități. Așa am fost educați, fără expunere la pericole, iar acum plătim prețul: imaturi, fugim de tot ceea ce ne sperie. Iar fără bărbați responsabili, nu ai cum să ai o societate matură. Prea des, le învinui pe fete că nu mai apreciază profunzimile – de unde să le ia, dacă noi nu le mai construim? E incredibil cât de greu a ajuns să luăm decizii. E adevărat, lumea a devenit mai complexă, cu implicații pe multe planuri, dar tot nu e justificată frica de înaintare. Astăzi, când vedem pe cineva puternic, ne lăsăm impresionați – dar de ce nu facem eforturi să îi devenim asemenea? Din păcate, nu știm drumul către țintă: observăm rezultatele în viața altora, dar suntem prea pierduți ca să o scoatem singuri la capăt. Soluții există, dar necesită alegeri, curaj și dorința de a ne învinge fricile. Putem începe prin a ne stabili realitatea și starea de fapt. Continuăm prin a dărâma ce nu e constructiv și apoi luptăm să clădim valori durabile. Ne întoarcem către...

Citește mai mult...

Pe drumul vieții, ai două opțiuni: fie aștepți să înceapă ploaia, fie te bucuri de soarele ce încă încălzește. Cu astfel de gânduri pedalez, prin tărâmuri de vis, către nordul îndepărtat al țării. Mai ocolesc câte o baltă de apă clisoasă, mai ridic privirea din dârele de camion către versanții împăduriți, mai alerg cu mintea pe poteci nedescoperite – toate reprezentând borne importante ale unei călătorii depărtate de civilizație, timp de câteva zile. Încă e soare, deși norii se înghesuie hotărâți unii în alții. Sunt albi ca niște rotocoale de vată în primă instanță, dar se înnegresc cu fiecare oră ce trece. Cu toții simțim, din când în când, nevoia de o vacanță liniștită, departe de tot ceea ce înseamnă viața așa cum o știm. Majoritatea alege să schimbe macazul și să caute relaxarea totală, fără griji și fără riscuri; câțiva, mai nebuni, din tagma celor priviți încruntat de ceilalți, preferă efortul, transpirația și necunoscutul. Aceștia înțeleg că un concediu nu e o evadare, ci o încununare a unui trai pe care îl construiești, pe cât posibil, zi de zi. După o iarnă superbă, cum nu îmi amintesc vreo alta (ajutată fiind și de mutarea în Brașov), a urmat o primăvară capricioasă, cu temperaturi scăzute și precipitații bogate – coșmarul oricărui îndrăgostit de natură și mișcare. Dar, cum în fața stihiilor nu poți decât să te supui, înveți să jonglezi cu problemele, adaptându-te să fii fericit în orice condiții. Asfaltul din Broșteni ne întâmpină cum îl știam, îmbătrânit de petice și denivelări. Cu o prognoză meteo deloc încântătoare, ne descoperim deja la 40 de kilometri de mașină, exilați pe bicicletele încărcate cu echipament, cam la fel cum sufletul ne e îndesat cu un optimism solid, dar fără ancore reale. Urcarea și coborârea din Puzdra ne reamintesc de ce e România frumoasă, dar îngrozitoare. Din păcate, nu ne putem bucura de viață, dacă nu avem infrastructura necesară să o explorăm. Fără șosele decente, a parcurge distanțe mari devine un coșmar, pe care nicio zonă deosebită nu îl va transforma în ceva digerabil. Una peste alta, țara în care trăim e o ruină: de la oameni până la clădiri, totul se scufundă în paragină. Avem parte de vreme încurajatoare și a doua zi, străbătând satele pitorești ale Bucovinei, către o graniță care nu știm dacă este deschisă. Cu un traseu făcut pe genunchi, inițial gândit pentru 8-9 zile, apoi scurtat pentru 6-7, ne lăsăm surprinși de explorare, fără o țintă clară în minte. Ca în viață, avem repere despre tot ceea ce ne-am dori, dar nimic nu e suficient de bine definit încât să ne avântăm cu toate forțele înainte. Asfaltul...

Citește mai mult...
Fericire de mai

Fericire de mai


Scris de | 6 mai 2019

E lungă noaptea în mai,Dar dragostea încă prea scurtă –Aș vrea să te rog să mai staiCu vocea-mi șoptită și surdă. Prea fuge lumina în mai,Cu înserarea te-oprești depărtare…Îmi plâng vremea când încă-mi-eraiȘi strigăt, și dor, și-alinare! Chiar fericirea e strânsă în mai,Și scurtă, și lungă ‘opotrivă. Te rog, doar puțin, să mai stai,În noi iubirea devină...

Citește mai mult...
Nu s-a schimbat

Nu s-a schimbat


Scris de | 23 apr. 2019

Sunt pași ce se unesc pe drumulPierdut, departe, către cer. Sunt lupte duse-acerb pe frontulVisărilor ce-n suflet pier.  Lovesc, în noi, noian de șoapte,Ce urlă, aprig, a suspin. Gonim, fricoși, în miez de noaptePe urme ce se duc…sau vin.  Tânjim, timizi, după iubire,Ne sperie să o găsim…Ne trec fiorii seci prin fireCând oameni iarăși devenim. Parcurgem drumul împreună,Deși porniți spre nicăieri.Fugim, deciși, mână în mână,„Oriunde„-i ținta ce mai speri! Nu s-a schimbat nimic pe-afară,Dar totu-i altfel între noi:Privim minunea cum coboară,Sunt eu, ești tu…și suntem...

Citește mai mult...
Mai târziu

Mai tarziu


Scris de | 14 apr. 2019

Mai bine mai târziu, atenți la ce-i zidire,Decât fugind, pe grabă, către nicăieri…Să îți cunosc, deplin, tot ce-i ascuns în fireE visul meu de azi, mâine și ieri.  Mai bine mai târziu, sub cerul numai stele,Gustând a ierbii în amurg doar bruma;Mai bine mai târziu, cu martore doar ele,Mai bine mai târziu, dar pentru...

Citește mai mult...