Scris de bogdan


Fulgi de ganduri

Fulgi de ganduri


Scris de | 11 feb. 2010

Imi ridic ochii de la foaia alba si mi-i indrept spre fereastra. Dau perdeaua la o parte si privesc negrul noptii instelate. Fulgi sclipitori de nea de abia se zaresc pierduti in marea aceasta de intuneric…Ei sunt singurii care leaga cerul de pamant. Zboara lin si cald parca, chiar sub privirea mea plina de admiratie. Se opresc la geamul meu pentru o clipa si cu un glas abia soptit ma intreaba: ‘Cine esti?’…’Ce faci?’…’Incotro te indrepti?’…’Pentru ce traiesti?’…Nu apuc sa imi indepartez uimirea si stelutele sunt deja departe…Dar altele vin si pleaca, lasand in urma lor aceleasi ecouri:’Ce faci?’…’Cine esti?’…Am vrut sa raspund, fara sa realizez insa ca as discuta cu fulgii de zapada, dar n-am avut taria. ‘Cine sunt eu de fapt?’, ‘Incotro ma indrept?’, ‘Pentru ce traiesc?’…Mi-am dat seama ca acestea nu sunt decat franturi de ganduri, pe care imaginatia le-a pus in puful fulgilor de gheata. Am vrut sa imi raspund…dar n-am putut, dar n-am stiut. Imi intorc din nou ochii si gandurile la foaia ce ma asteapta; ma imbie parca sa scriu ce am descoperit. Si o fac. Am aflat ca nu stiu ceea ce credeam ca stiu si ca nu am habar de niste lucruri pe care le credeam de mult lamurite. Au trecut clipele…si ramasitele gandurilor inca imi mai staruie in minte:’Cine esti?’, ‘Incotro te indrepti?’…si eu nu stiu sa raspund. Inca. Dar voi sti. Pentru ca am plecat in cautarea raspunsurilor. Deci: ‘Cine sunt?’, ‘Incotro ma indrept?’ Tocmai am aflat: Sunt CINEVA, care cauta CEVA…...

Citește mai mult...

Franturi de paradox


Scris de | 5 feb. 2010

Am micsorat distantele, si totusi distantele dintre noi ca oameni s-au marit. Am avut grija sa avem minute incluse in abonamentele noastre de telefon, dar nu am avut grija sa le si consumam. Avem scoli si universitati, dar de pe bancile lor iesim orice ne dorim, numai oameni nu. Exista mai multi credinciosi, dar si mai putina spiritualitate. Dispunem de laboratoare de cercetare, descoperim numeroase medicamente si noi metode chirurgicale, dar bolile nu s-au imputinat. Lucram doar 8 ore pe zi,in loc de 12, sau mai multe, cum lucrau inaintasii nostri, dar nu avem timp sa stam alaturi de cei dragi. Avem biserici mari, frumoase, dar, de cele mai multe ori, goale. Avem mai multe carti, dar mai putina cultura. Avem mijloace de informare cum n-au existat niciodata, dar nu stim ce se intampla cu vecinii sau cu prietenii nostri. Credem intr-un Dumnezeu mare, puternic si iubitor, dar ne comportam ca si cand El nu ar exista. Si, cel mai mare paradox: Suntem de acord cu toate aceste cuvinte, dar nu facem nimic. Si, ceea ce este si mai trist, este faptul ca probabil si pe viitor situatia va ramane la fel. Asta daca tu si eu nu ne ridicam sa schimbam...

Citește mai mult...

Ma uit la ceas…


Scris de | 30 ian. 2010

Ma uit la ceas…e cam tarziu…Sa ma mai apuc totusi de scris? Nu imi raspund, dar ma apuc…Ma uit din nou, la calendar insa…E aproape 31 ianuarie. S-a dus prima luna a anului 2010. Muzica se aude undeva in surdina, iar melodia gandurilor se intoarce undeva la inceputul anului…Era sfarsitul unui an, era nostalgia noului inceput, era…Fiecare isi trecea anul ce se incheia pe sub lupa realizarilor…apoi isi ridica privirea si isi alegea muntele pe care sa isi infiga steagul. Si eu faceam la fel. Mi-amintesc cum mi-am intors privirea spre 2009…am ramas dezamagit!N-am realizat ce mi-am propus…n-am fost mai bun, mai perseverent, mai hotarat, mai ambitios…Si atunci mi-am pus, cu mai multa hotarare ca anul trecut parca, tintele pe o hartie…pe inima…pe suflet…Ma uit din nou la ceas…limbile au inaintat…Ma uit din nou in calendar…Si ma mai uit la ceva…la lista mea…S-a scurs o luna si privesc uimit ca ma aflu in acelasi loc; nu am plecat spre muntii pe care vroiam sa-i cuceresc, nu am facut niciun pas, nici macar un pas…Nu as putea sa spun de ce, cu toate ca motivele le stiu…Sunt obosit deja…si timpul e tarziu…Dar nu ma opresc pana nu imi revad lista, de pe hartie, din inima si suflet…Ma rog din nou…imi ridic privirea si pornesc…Da, chiar in aceasta clipa, cand timpul s-a oprit, pornesc, cu teama poate, spre primul munte, spre primul varf…Stiu ca nu va fi usor, dar stiu ca nu va fi nici greu…O sa mai treaca o luna…O, sunt curios...

Citește mai mult...

Pilda raului


Scris de | 29 ian. 2010

Stiu ca am postat cam multe ilustratii consecutiv, dar asta mi-a placut foarte mult. E o pilda foarte interesanta, care reda realitatea cu multa obiectivitate. Astept parerea vostra! “Au fost odata cinci fii, care traiau intr-un castel in munti impreuna cu tatal lor. Fiul cel mai mare era ascultator, dar ceilalti patru frati erau cu totii razvratiti. Tatal ii avertiza sa nu se apropie de rau, dar ei nu il ascultau. Ii sfatuia sa nu se apropie de maluri, ca sa nu fie luati de ape si purtati la vale, dar chemarea raului era prea puternica. Zi dupa zi cei patru frati razvratiti se aventurau din ce in ce mai aproape, pana cand unul dintre ei a indraznit sa-si afunde mana in valuri. ‘Tineti-ma de mana sa nu cad’, a zis el, si fratii l-au ascultat. Dar cand a atins undele raului, curentul l-a smuls impreuna cu ceilalti trei si l-a luat la vale. Au saltat peste pietre, s-au rostogolit urland prin meandre, purtati pe crestele valurilor. Strigatele lor dupa ajutor s-au pierdut in furia raului. Desi luptau sa-si pastreze echilibrul, erau neputinciosi in fata puterii curentului. Dupa ore intregi de lupta au capitulat in fata fortei raului. In cele din urma apele i-au aruncat pe mal intr-un tinut ciudat, intr-o tara indepartata, intr-un loc pustiu. Tinutul era locuit de salbatici. Nu erau in siguranta, ca acasa. Tinutul era batut de vanturi inghetate. Nu era cald, ca acasa. Tinutul era marginit de munti stancosi. Nu era imbietor, ca acasa. Cu toate ca nu stiau unde se afla, de un lucru erau siguri: Nu era locul lor acolo. Mult timp cei patru frati au zacut pe mal, uluiti de caderea lor si nestiind incotro sa se indrepte. Dupa o vreme si-au adunat curajul si au intrat din nou in ape, sperand sa-si croiasca drum in amonte. Dar curentul era prea puternic. Au incercat sa urce de-alungul raului, dar terenul era prea abrupt. S-au gandit sa urce muntii, dar crestele erau prea inalte. In plus, nici nu cunosteau drumul. In cele din urma au facut un foc si s-au asezat. ‘Nu ar fi trebuit sa nesocotim poruncile tatalui nostru’, au recunoscut ei. ‘Suntem tare departe de casa’. Cu trecerea timpului, fratii au invatat sa supravietuiasca in tinutul strain. Se hraneau cu nuci si vanau animale pentru blana. Au hotarat sa nu-si uite tara si nici sa nu renunte la speranta de a se intoarce. In fiecare zi porneau sa caute hrana si sa-si construiasca un adapost. In fiecare seara faceau focul si povesteau despre tatal lor si despre fratele lor mai mare. Toti cei patru frati tanjeau sa-i revada. Apoi, intr-o...

Citește mai mult...

Cat mai ai de gand sa astepti?…


Scris de | 23 ian. 2010

„Se povesteste ca intr-o zi, in parcarea din fata unei importante companii pentru intretinerea avioanelor, si-a facut aparitia un bivol. Mai multi muncitori in uniformele rosii ale companiei au incercat sa il goneasca inapoi pe pajiste. Intarat, animalul s-a repezit la unul dintre functionari, fugarindu-l dealungul holului, pana in biroul managerului. Muncitorul a scapat prin usa din spate in timp ce bivolul a ramas blocat in biroul sefului, fara cerere de audienta. In trei ore bivolul a distrus masuta de cafea, a daramat masa, a spart peretii in cateva locuri si a zdrobit floarea ornamental din incapere. La sosirea ajutoarelor, oaspetele neinvitat a parasit linistit biroul, fara nicio impotrivire, intrand in camionul pentru transport de animale. „ De multe ori, incercarile noastre de a renunta la obiceiurile rele nu sunt venite din inima. Aceasta este ca si cum am incerca sa alungam un bivol fara sa ne dam seama ca purtam uniforme rosii. Satana a trecut de indicatorul “Accesul persoanelor straine interzis!” mai inainte ca noi sa prindem de veste si s-a instalat in biroul managerului nostru. Daca luam lucrurile in serios cu adevarat, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa ne luam un angajament total de a inlatura cu desavarsire obiceiurile rele. Cat mai ai de gand sa...

Citește mai mult...