
Azi noapte-aș fi scris
Despre viață și mare…
Și-o lume mai bună.
Și despre luptă, așteptare
Și tot ce-i frumos.
Vedeam totul roz în bezna-nserării.
Azi noapte lumina
Era parcă mai plină.
Azi însă,
Mă plec pe pământ
Și plâng, lângă drum,
În țărână –
Am uitat de lumea mai bună,
Acum mă târăsc în noroi,
Cu ochii roșii și goi.
Azi noapte eram altul
Se pare.
Azi sunt iar eu,
În frustrare.