Blog


Sunt în zadar

Scris de | 27 01 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Sunt în zadar

Sunt tot ce sunt și ce voi fi, Dar, tot ce sunt, sunt în zadar.Prefer să fiu cum n-aș mai fi,Și azi, și ieri, nicicând și iar. Îmi caut locul printre astre, Târându-mi pașii prin noroi. Ascult chemări din zări albastre, Rămân străpuns, cu ochii goi. Mă lupt pentru o zi mai bună, Încerc s-ajut cu cel ce sunt. Întind, din când în când, o mână, Celor mai jos de pe pământ. Respir atent la ce-nconjoară, Un trai anost și fără sens,Mă uit la giulgiul ce-nfășoară, A zilelor prezent consens. Mă torn în foc să scap de zgură, M-arunc în hău să mă despart. Alerg spre-a munților alură, Mă mătur din nisip uscat. Înșir cuvinte pe hârtie,Vorbesc în jur când prind curaj,Dar ce să spun bine să fie, Când sufletul în lumi mi-e gaj? Am ape liniștite-n mine,Ce cad cu spume și vâltoriMă scurg prin case doar ruine, A tot ce-am fost fără de nori. Și uit să fiu cum mi se spune, Mai caut să îmi aflu drum.M-opresc la furcile din lume, S-aștept să ard până la scrum. Abia atunci, mai trag speranță,Că voi afla a fi iubitCând în a traiului balanță, Voi fi doar praf...

Citește mai mult

Matematica relațiilor

Scris de | 17 01 2019 | Despre: de meditat | 1 comentariu

Matematica relațiilor

1 + 1 = NOI. Așa s-ar rezuma ecuația unei relații de cuplu. La modul ideal, cel puțin, căci în realitate necunoscutele încurcă socoteala simplă a așteptărilor. 1 + 1 = EU. Cam așa stau, de fapt, concluziile. Iar asta nu e de rău, dacă pui lucrurile în context. Nu neapărat de rău, cel puțin. Că nu mai suntem în stare să construim relații durabile e un fapt. Ca oameni, ne găsim paralizați în fața schimbărilor sociale, economice și emoționale, încercând să abordăm viitorul cu metode care funcționau doar în trecut. Astăzi, lumea se învârte diferit decât acum câteva sute (sau, mai bine zis, zeci) de ani, iar romantismul cu care am crescut nu face decât să adâncească prăpastia dintre standarde. Nimic nu te împlinește mai tare ca o relație cu o persoană de sex opus – și, totuși, nimic nu te dărâmă mai rău. Care este, deci, cheia care face diferența? Cum să abordezi situația în așa fel încât ceea ce construiești să nu se năruiască peste noapte? Ca să fiu sincer, habar nu am! Nu pentru că nu aș putea să îmi dau cu părerea, ci pentru că nu cred în rețete. Suntem persoane dinamice, care, deși asemenea când vine vorba de nevoi, suntem diferite în fața împlinirii acestora. A înțelege, însă, ce căutăm într-o relație e crucial pentru buna ei desfășurare ulterioară. Bărbații și femeile funcționează în cu totul alți parametri. Avem – în linii mari – aceleași corpuri, dar creierele sunt departe de a se asemăna. Fiecare, deci, caută și abordează ideea de cuplu/familie prin prisma propriilor ochelari. Fără să despic firul în patru, femeia vrea siguranță. Nici mai mult, nici mai puțin, doar siguranță! Din această cauză alege un bărbat cu bani și putere, uneori mult mai în vârstă decât ea. De asta te toacă mereu să îi spui că o iubești (chiar și când e evident), cerându-ți gesturi de afecțiune. De asta, până la urmă, nu e niciodată mulțumită: nici de tine, nici de casa în care stați, nici de ultimul concediu etc. Și, tot de asta, adună haine și pantofi, se machiază excesiv și se dă în spectacol pe internet: are nevoie de resurse și de validarea pe care o primește, de la ceilalți, prin ele. Bărbatul, în schimb, e mai simplu. Obișnuit să se descurce singur, gata oricând să dea piept cu pericolele vieții, el vrea un context stabil, care să nu îi chinuie mintea la fiecare pas. Vrea, deci, o viață predictibilă, unde cauza X să determine efectul Y. Și mai vrea sex, dacă tot a venit vorba. Și liniște. Cât mai multă. Alături de o femeie frumoasă (lângă care se va simți mai bărbat), dacă se poate. Ca să relaționeze, cei doi intră într-un joc riscant, dar care poate să le aducă câștiguri pe măsură. Practic, într-o relație are loc un troc: dacă îmi oferi ceva atractiv, îți ofer și eu ce cred că am atractiv. Dai ca să primești și primești ca să dai – tot ce ajunge în zona cu investitul necondiționat e o prostie fantastică care sporește nefericirea. Știu, sună cinic, dar realitatea asta arată: relaționăm ca să obținem, chiar și atunci când (aparent) nu obținem nimic (sau nimic plăcut)! Când înțelegi că ești într-o relație pentru ceea ce primești, abia atunci poți începe să construiești....

Citește mai mult

Singurătatea

Scris de | 16 01 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Singurătatea

Prea multa liniște din juru-mi,Mă strânge-n menghină de timp – Admir cum gingaș tu îmi murmuri,Că uit să fiu și să mai simt. Nu văd prin bezna ce-nconjoară,A sufletului albe taine – Inspir adânc – a câta oară? – Tot căutând a tale haine. Nu ești reală, nu exiști, Dar ești în tot ce sunt și-am fost. Refuz să-ți umplu ochii triști, Mai sper, să aflu, totuși, rost! Încerc, în zile și-nserare,Să te descopăr cum nu ești.Mă mângăie-a naturii boare, Purtând parfum de aspre vești. Nu e nimic în depărtare, Iar viitorul e doar vis – M-aplec, cu-o ultimă suflare, M-așez pe margine de-abis. Și iau singurătatea-n brațe, Să ne iubim ca doi nebuni. Las adâncimea să ne-nalțe,Zburând, senini, spre alte...

Citește mai mult

Nemulțumit de viața ta?

Scris de | 11 01 2019 | Despre: reflectii | fără comentarii

Nemulțumit de viața ta?

23 de zile, 18 ore și 24 de minute – atât s-a scurs de la apariția ultimei mele cărți, „Ținutul dintre Mări”. Într-o luni, pe seară, când afară ningea ca în povești, 40 de oameni își făceau loc în program pentru a fi prezenți la eveniment. De atunci, povestea excursiei pe bicicletă prin Caucaz e disponibilă pentru toți doritorii sau curioșii. Tot de atunci, însă, mai bine de jumătate din exemplare adună praf prin dulapuri (asta deși reacțiile de la cei care au citit deja cartea sunt mai mult decât încurajatoare). Am oftat des în perioada aceasta, recunosc. Devine frustrant să muncești sute de ore, să măiestrești mii de cuvinte și să te zbați să oferi tot ce ai mai bun, doar pentru ca rezultatele să se lase așteptate. Pentru un artist – de orice fel ar fi el – succesul se măsoară în numărul de oameni care îl apreciază. Și (lăsând deoparte marketingul) dacă nu reușești să îi atragi pe ceilalți către ceea ce oferi, aluneci foarte ușor în a-ți pune la îndoială calitatea. Tiparul, din păcate, se repetă și când vine vorba de articolele sau poeziile de pe blog – deși cei care le citesc le apreciază (aici apare și paradoxul), sunt prea puțini față de potențiala piață. Iar asta devine descurajant: de ce să mai scrii, dacă o faci aproape în zadar? Am descoperit, însă (pur accidental), cât de egoist și materialist gândesc. Treptat, dar cu o manifestare bruscă, am înțeles că ceea ce contează, de fapt, nu e cantitatea (și nu, nici calitatea) – dincolo de toate, important este ca eu să îmi fac partea: dacă ajut o singură persoană, oricât de puțin, atunci scriitura mea și-a atins scopul. Foarte adesea, judecăm succesul prin prisma oamenilor care ne apreciază. Bombardați cu reușitele altora, ne ridicăm etalonul pe culmi de glorie – dacă nu schimbăm lumea, atunci e în zadar. Suntem educați că putem fi orice ne dorim, dar că trebuie să fim cei mai buni. După muncă, rezultatele nu vor întârzia să apară, ni se spune. Viața, totuși, are altă socoteală. Dezvoltarea tehnologică și globalizarea au făcut aproape imposibil succesul pentru toată lumea. Deși niciodată în istorie acesta nu a fost mai tangibil, rar a fost mai îndepărtat. Astăzi, siguranța jobului nu mai există. Astăzi, nu mai e suficient să fii cel mai bun din sat, dacă nu ești cel mai bun de pe Internet. Astăzi, poți să fii un maestru în pătrățica ta, dar prea puțin în afara ei. Și, tot astăzi, comparația nu se mai face între tine și cerul de cunoscuți, ci între tine și lumea întreagă. Cu alte cuvinte: dacă nu ești cineva, ești, cu siguranță, un nimeni. Iar asta poate fi nu doar demotivant, ci chiar deprimant. Din fericire, există o scăpare, care nu e o fugă, ci o soluție: aceea de a-ți înțelege chemarea. Oricine, oricând, își poate conferi un sens vieții. Chiar și tu, chiar acum. Poți să iei ceea ce oferi și să îmbraci în cea mai strălucitoare aură. Și, cât timp vei da tot ce ai mai bun, va fi suficient. Succesul nu se măsoară în a face lucrări mari, ci în a le face pe cele mici, într-un spirit măreț. Când vizualizezi acest tablou, nu va mai conta că te citesc 5 sau 5000 de...

Citește mai mult

Abia atunci

Scris de | 9 01 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Abia atunci

Îți fac portretulDin răbdare,Purtând pe aripi stropi de nor,Ca alinare. Și nu e soare, nici lumină Decât uitarea cea senină,Ce-aduce șoaptă de iubire, În neștire.Să te descopăr la plecare, Să te-ntocmesc și la venire, În ziua care moare, A iubire.E tot ce-ai vrut, dar n-ai știutSă-i faci primire, Ființei mele numai brut, De nemurire. Cu gândul prea nespus, Suspin,Pierzându-te în asfințit.Și uit,Că orice fel de-apus, Este, de fapt,Un răsărit. Și-atunciCând nu te-am mai dorit, Abia atunciTu mi te-ai...

Citește mai mult

Un 2018 al mișcării

Scris de | 7 01 2019 | Despre: diverse | fără comentarii

Un 2018 al mișcării

Ca în fiecare an, provocările și listele cu ținte se adună stivă, doar-doar de data aceasta va fi mai bine. Pentru mine, însă, din cauză că prea rar m-am putut ține de rezoluțiile din Ianuarie, abordarea s-a materializat într-o încercare puțin diferită: aceea de a lăsa viitorul să mă surprindă. Pus față în față cu ispita, totuși, am călcat strâmb, alegându-mi o singură provocare pentru anul ce abia s-a încheiat: 100 de zile în care să ies din casă, la diverse activități – am denumit-o, generic, #100activedays. Scopul nu a fost acela de mă lăuda, ci de a-mi contoriza progresul și de a mă mobiliza să mă bucur de activitățile care îmi plac, cât mai des. Fără să știu dacă numărul e mare sau mic, m-am aruncat înainte, către un final abia întrezărit. Activitățile au variat, acoperind o arie largă de domenii: bicicletă, alergare, drumeție montană, mers pe jos (am socotit doar zilele cu peste 15 km) și ski de tură, dar au existat și zile cu antrenamente cardio în casă pe care am ales să nu le contorizez. Dincolo de toate, mă interesa să schimb decorul și să inspir aer oxigenat, nu doar să îmi chinui mușchii pentru o vreme. Finalul m-a prins frumos, cu 144 de zile active. Conform Strava, însă, ajung la 156, excursia din Caucaz nefiind înregistrată (am făcut eu calculele). Cea mai activă lună a fost Iunie, cu aproximativ 200 de ore, iar ciclismul a condus topul activităților. Am însumat aproximativ 135.000 de metri urcați (echivalentul a 15 Everest-uri) și peste 600 de ore. Ca distanță, am ajuns din România până în Africa de Sud, adică am parcurs în jur de 8500 de kilometri – depărtarea devine mică, dacă o împarți în suficient de multe antrenamente. Cum ideea încercării a #100activedays a venit nu ca o provocare, ci ca o contorizare, așa și articolul de față vine nu ca o laudă, ci ca o retrospectivă. Punând concluziile pe hârtie, se pot vedea tiparele care aduc rezultate. În plus, exemplul poate motiva pe oricine să facă schimbări în maniera în care abordează viața – câteva minute de activitate pe săptămână sunt nu doar de dorit, ci chiar necesare. Pentru 2019, recunosc, nu mai am o astfel de abordare, deși am un prieten care încearcă 300 de zile de activitate. Pentru mine, vreau ca acesta să fie mai mult un an de introspecție, de explorare în mine și în afara mea și de călătorii cât mai îndrăznețe. Simt că sunt în fața unor schimbări majore, așa că îmi permit să abordez lunile ce vin cu ochelari puțin diferiți. Până la mai multe vești, vă las cu dorința de a vă merge numai...

Citește mai mult

Mă vei iubi

Scris de | 3 01 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Mă vei iubi

Mă vei iubi în chinuri amorțite,Luptând să uiți că încă mă iubeștiMă vei vedea-n oglinzile-aurite,Din sufletul ce minți că tot tu ești. Mă vei iubi în miez de noapte, Când nu vei reuși deloc să dormi.Când gândul va zbura pe pași de șoapte,Spre-amarul viitor ce-ai vrea să sorbi. Mă vei iubi în centru de-așteptare,Dar și pe drumuri când tu vei umbla. M-oi căuta pe pași crescuți în zare, Mă vei dori când nu vei vrea afla. Mă vei iubi și-n numai fericire,Și când cu ani în spate o s-ajungi;Îți va fi dor și-n prag de nemurire,Chiar și când chipul ți-e uscat sub dungi. Mă vei iubi oricând în astă viață,Oricât ai vrea să-nveți să mă urăști.Ascultă, deci, ce-ți spune-a mea povață:Acceptă, azi, cât nu vrei să iubești. … Și mâine, când la timpul continuu,Vei fi doar trecut pe obrazul de sare,Mă vei iubi, urându-mă-asiduu,Mă vei urî, iubindu-mi...

Citește mai mult

Nerost

Scris de | 27 12 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Nerost

Nu are rost umblarea printre zile,Indiferent de-i soare sau sunt nori…Privești la tot ce-n jur încă mai ține,Zâmbești, decent, dorindu-ți să mai zbori. Ești fericit cu cel ce ești în tine,Chiar dacă ceilalți judecă amar –După statut și bani și orice-aline –Chiar dacă știi că timpul e-n zadar. Te-apasă drumul fără nicio țintă,Ca șarpele încolăcit pe pradă.Vrei să oprești speranța să tot mintăDeși aștepți frumosul tot, grămadă. Te naști, trăiești, sfârșești la ușa morțiiIndiferent cu ce ți-ai umplut vremea:Că ai luptat sau plâns, în fața sorțiiRămâi tot tu, doar gol, pe veci aievea. Te zbați în zbuciumul apus în glastră,Al timpului uitat în efemeri…Stingher, privești trecutul prin fereastrăTe temi să-ncerci să fii cum încă speri. Deși te roade-adânc în căutare,O lași să uite că și tu exiști;O păcălești că ce-i asemănare,Între voi doi, e vorbă din povești. Arunci iluzia-mpletită-n bine,Că mâine vei fi cel ce azi n-ai fostȘi vrei să faci tot binele din tine,Dar, nicăieri, nu vezi vreun fel de rost. Și înșiri clipele pe lanț de ducă,Scrutând un orizont ca noaptea negruAștepți ca viitorul să-ți aducă, Nemărginit noian de vis integru. Și înțelegi atunci, sub apăsareaVieții grea, cu gust de mult anostCă doar iubind găsești chemareaNerostului prea plin tânjind de...

Citește mai mult

Cadoul meu de Crăciun

Scris de | 24 12 2018 | Despre: diverse | fără comentarii

Cadoul meu de Crăciun

Ne aflăm în perioada aceea a anului când familia și relațiile contează mai mult decât în alte zile, iar cadourile sunt ridicate la rang de cinste. Sărbătorim Crăciunul – nașterea lui Isus la origine – și avem posibilitatea să petrecem mai mult timp de calitate cu cei dragi, dar și cu noi înșine.  Ca și tine, mă bucur de o săptămână cu familia, în aerul curat de la țară. Dar, pentru că vreau să rămânem aproape, m-am gândit să îți ofer o mică atenție care, sper eu, te va entuziasma.  Pentru mine, iarna e perioada în care îmi stabilesc nebuniile pentru anul ce vine. Din cauza vremii capricioase și a frigului, petrec mult timp planificând excursii și visând la aventuri uimitoare. Astăzi, m-am decis să te infestez cu virusul meu: ai posibilitatea să descarci un scurt ghid de cicloturism, gratuit, în doar câteva secunde.  Ce informații vei găsi în cadoul de la mine? Ce implică o călătorie pe bicicletă, la nivel practicCe să ai în vedere înainte de a pleca la drumCe cheltuieli să pui pe hârtie, în stabilirea bugetuluiCum să îți alegi destinațiaLa ce posibile probleme să ai grijăCum să te pregătești fizicȘi multe altele.  Dacă ești tentat să spui „pas” pentru că este despre bicicletă, iar tu nu mergi cu bicicleta, te grăbești – principiile și informațiile oferite prind bine în orice tip de excursie, nu doar cele pe două roți. Nu mă crezi? Descarcă și o să te convingi singur! VREAU GHIDUL! În altă ordine de idei, mai vin cu un cadou: pentru că acest ghid face parte din ultima mea carte (Ținutul dintre Mări), până mâine seară îți poți comanda propriul exemplar la doar 20 de lei (în loc de 25 de lei). Ce vei găsi în carte? 200 de pagini de impresii și povestiri din țări mai puțin umblate – Georgia, Armenia și AzerbaidjanPovestea ascensiunii pe Elbrus (5642 m), cel mai înalt vârf din EuropaGhidul de plecat la drum pe care deja îl ai12 pagini cu fotografii color din excursieInformații despre cărțile mele anterioare Pentru comenzi și mai multe informații: www.bogdanmatei.ro/caucaz. Enjoy! Să ai timp frumos oriunde te-ai...

Citește mai mult

În criză

Scris de | 23 12 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

În criză

Intrăm în criză de CrăciunCă n-avem bani să cheltuim, Pe hrană multă și pe vin – Uităm cum e să viețuim. Ne zbatem ca să fim mai buni,Dăm bani pe cârpe de cadou,Visăm la libere, de luni,O s-avem timp de Anul Nou. Intrăm în criză și de Paște,Cu miel și cozonac pe masă. Luptăm să facem ceasul șapteDoar să avem lumină-n casă. Distrugem, însă, încărcareaDin tot ce-nseamnă sărbătoare:Se scurge, peste suflet, boareaNu-oricine seamănă și are. Intrăm în criză zi de ziMuncind, pe brânci, pentru nimic.Nu doar să umbli e a fi,Alergi, nebun, tot către dric. E viața doar un fel de jocPe care-l joci sau îl ratezi – Gonești sau stai blocat în loc,Iubind, ajunge să...

Citește mai mult

Cum nu am ajuns pe Elbrus (deși am vrut)

Scris de | 20 12 2018 | Despre: jurnal de calatorie | fără comentarii

Cum nu am ajuns pe Elbrus (deși am vrut)

Peisaj selenar, pe Pământ -Trebuie să mă întorc! le strig eu, din spate, celorlalți.  Sunt ultimul în coardă pe versantul abrupt al Elbrusului, într-o dimineață de gheață. Temperatura nu depășește -10 grade, dar lipsa odihnei din nopțile precedente mă face să o resimt cu totul altfel.  -Nu reușesc să mă încălzesc, iar picioarele îmi sunt cel mai afectate, abia îmi mai simt degetele! adaug. Ziua vârfului, 5 dimineața Andrei – ghidul – m-ar mânca din priviri. Cerul e senin, vântul inexistent, zăpada încă e accesibilă – o zi perfectă pentru vârf, distrusă de inconveniente tehnice.  -Ne întoarcem toți! decretează.  Nu reușesc să îl înduplec să cobor pe cont propriu, deși riscul e aproape de zero. Vizibilitatea e bună, iar corpul are energie pentru efort. Dar nu, oprește toată echipa și gata – au și banii prețul lor.  Coborând, am timp să reevaluez ultima săptămână, încă de la decolarea din România, trăgând învățăturile…la cald, să zicem.  M-am bucurat enorm când am aflat că am ocazia să mă reîntorc în Caucaz, la nici trei luni de la excursia cu bicicleta prin regiune. Totuși, din cauza bugetului limitat, am ales să abordez aventura în stilul caracteristic: fără pretenții, cu tras de mine și cu deschidere către orice conjunctură.  Norocoși, am prins vreme superbă, cu călduri care m-au făcut să urc până la 3800 m, doar în tricou și pantaloni scurți, deși e Octombrie. Totuși, altitudinea mi-a dat metabolismul peste cap, împiedicându-mă să mă odihnesc pe măsura efortului. În câteva nopți, am citit trei cărți, măcar cultivare să fie, chiar la capătul pământului! Aclimatizare – 4200 Aclimatizarea a mers bine, iar muntele nu cere altceva decât rezistență. Fizică, dar mai ales psihică, să fii gata să urci ore în șir printr-o mare de alb, către un vârf care, deși e aproape, îți e total inaccesibil.  Eșecul mă roade, deși, pe de altă parte, sunt împăcat cu el. Am descoperit, grație aventurii acesteia, cu ce îmi rezonează sufletul, când merg pe munte: cu păduri întinse, cu lacuri, cu seri la cort, cu foc de tabără etc. Elbrusul, este, însă, un colos care nu îți oferă – exceptând satisfacția de a fi atins vârful – nimic din toate acestea. Cât vezi cu ochii, gheață și stâncă, atât.  Mai de aproape – 3800 m -Cum a fost? ne întreabă oamenii din tabără, când sosim.  -Se putea mai bine! concluzionez eu, iar apoi detaliez situația.  De aici, totul devine o cursă către casă, în care puține lucruri mai contează. Suntem, cu toții, rupți, dar și apăsați de acest deznodământ mai puțin luat în calcul. Personal, aleg să separ ce merită și să mă bucur de ce a fost frumos. Iar ce nu a mers, îmi devine lecție pentru viitor.  Maximul de peisaj obținut Povestea, pe larg, a expediției pe Elbrus o poți citi în „Ținutul dintre Mări”, ultima mea carte, despre lumea Caucazului și locurile incredibile de acolo. Dacă ești pasionat de bicicletă, călătorii și munte, sigur o vei găsi o lectură plăcută și captivantă! Ai detaliile și posibilitatea de a comanda...

Citește mai mult

Plouă chemarea

Scris de | 16 12 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Plouă chemarea

Doamne, cum picură apa pe stradă, În timp ce în minte se-adună grămadă Puhoi de cuvinte ce-și doresc așteptarea Și mări de emoții ce-și strigă chemarea. Și nu știu spre ce sau spre cine mă vrea, Dar vine deodată, cu forța mă ia; Mă poartă pe drumuri în viață, poteci nebătute, Mă duce spre zări nevăzute, nevrute. Și n-am cum să stau sau s-apuc altă cale, Căci glasul din mine tot strigă a jale: „De-ți dorești să trăiești așa cum tu vrei Uită de tot și nimic și de tine și ei!” Iar eu, ascultând și-ncercând a deprinde uitarea, M-avânt către cer, așteptând s-ating zarea… Dar vai! în noroi îmi văd aruncată dorința, La urmă rămân eu cu mine și da: stăruința! Sursă foto:...

Citește mai mult