Blog


Ce caut eu nu are încă nume

Scris de | 7 12 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Ce caut eu nu are încă nume

    Ce caut eu nu are încă nume, Așa că-mi văd de mers către niciunde Și n-o să râd, când astfel mi se spune, Nu o să plâng, când lumea-n juru-mi plânge. E doar necunoscut în tot ce-i viață Indiferent ce oamenii vor spune; M-avânt, discret, în pâcla numai ceață, Ce caut eu nu are încă nume. Păreri lovesc, iubirea e pierdută… Pe chip dansează lacrimile surde, Nu auzim din jalea cea nespusă, Așa că-mi văd de mers către niciunde. Țipăm, în șoaptă, toți și fiecare Cu sufletele numai răni și bube; Îmi văd de ce înseamnă a mea cale Și n-o să râd, când astfel mi se spune. Cu inima bucăți, în așteptare Privesc spre orizontul numai sânge: Suspin cu ochii șterși, a depărtare, Nu o să plâng, când lumea-n juru-mi plânge. Nu o să plâng, când lumea-n juru-mi plânge Și n-o să râd, când astfel mi se spune, Așa că-mi văd de mers către niciunde: Ce caut eu nu are încă...

Citește mai mult

7 lecții învățate pe drumuri

Scris de | 5 12 2018 | Despre: jurnal de calatorie | fără comentarii

7 lecții învățate pe drumuri

Puține activități te dezvoltă mai mult decât călătoritul, necunoscutul la care te expui devenind cel mai bun profesor. Și, cu cât maniera de a străbate lumea este mai expusă și non-conformistă (ca mersul pe bicicletă), cu atât lecțiile sunt mai numeroase. Recent, am încheiat cea de-a 4-a excursie pe două roți prin Europa, prin țările de la marginea continentului: Georgia, Azerbaidjan, Armenia și Karabah. În total, am bifat peste 3000 de kilometri și o lună întreagă de dormit la cort, prin ținuturi pe care nu le știam decât de pe hartă. Cartea „Ținutul dintre Mări” care conține întreaga poveste a aventurii va fi lansată în mai puțin de două săptămâni (te poți înscrie pentru eveniment aici, e gratis), dar pentru cei care nu vor ajunge în posesia ei, am rezumat mai jos câteva sfaturi care te vor ajuta în viitoarele călătorii. Lecția 1 – Dezvoltă-ți curajul ca să pornești Bine, acest sfat nu e de prin excursie, ci dinainte, dar cred că e cel mai important: fără curaj, aventurile nici măcar nu s-ar întâmpla. Prea adesea, auzim ce nu putem să facem și de ce nu putem, în loc să ni se spună că e realizabil și că merită. Astfel, ajungem să credem că ceea ce e rar întâlnit e riscant și greșit, chiar dacă, în sine, activitatea respectivă e mai mult decât de dorit. Personal, mi-am construit curajul de a pleca în necunoscut brusc: de nicăieri, m-am aventurat în a străbate Europa, pe bicicletă, timp de 3 luni. Totuși, consider că mai înțeleaptă e o trecere treptată, de la mici aventuri în spatele casei, până la nemărginitul de la orizont. În acest fel, îți oferi timp să te documentezi, să te antrenezi și să afli cu ce se mănâncă greul la care vrei să te înhami. Lecția 2 – Planifică, dar nu planifica prea mult Oamenii sunt diferiți, când vine vorba de orice, nu doar de a călători. Practic, ceea ce suntem se manifestă în orice realizăm sau încercăm. O aventură în necunoscut va fi trăită în stilul propriu, care te reprezintă. Totuși, să planifici exagerat de mult, la virgulă și aranjând fiecare fundă, nu o să te facă mai fericit, ci doar mai stresat. Poate că e doar felul tău de a vedea lucrurile, însă de ce mai pleci la drum, dacă nu ca să fii surprins? Personal, am nevoie să controlez, în linii mari, ceea ce urmează să se întâmple – însă niciodată nu țin cu dinții de ceea ce am stabilit. Am fost, foarte des, confruntat cu a schimba traseul, cu a rezolva probleme neprevăzute sau, pur și simplu, cu a renunța la obiective pe care mi le doream – în astfel de momente, planificarea nu te ajută decât ca să vezi cât de mult deviezi. Iar asta nu e de rău, atât timp cât reușești să fii responsabil și să te bucuri de aventură. Lecția 3 – Învață o limbă cunoscută în zonă Sfatul acesta e poate un pic dificil, dar îl menționez, deși eu nu mă încadrez în limitările lui. Deși știam că urmează să vizitez o regiune care a făcut parte din URSS, nu am reușit să mă mobilizez deloc să învăț câteva expresii de bază în rusă. Am încercat, cât de cât, dar am abandonat rapid. Ulterior, frustrarea a atins cote...

Citește mai mult

Departele de-aproape

Scris de | 4 12 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Departele de-aproape

Am vrut să plec, la ceas târziu, Departe-n noaptea cea de gheață Să mă dispers, să nu mai fiu O umbră-n zi, un fum în viață. Am rătăcit prin zări nefaste, M-am aruncat în văi de-abis; Am căutat spre culmi albastre Tot respirând coșmar de vis. Departele îmi strigă-n șoaptă Că doar la el, mă voi afla! Istoria e înțeleaptă, Mă sfătuiește a mai sta. Dar eu, nebun în a mea cale, Aleg să merg cu pași deciși, Nu către-un sens ce drumul are, Doar nicăieri, cu ochii-nchiși. Arunc poverile din suflet, Îmi întind aripi ca să zbor… Mă pierd, stingher, în al meu umblet, Oftez cu inima doar dor. Mă-ntorc pe prispa cea uitată Ce are sfaturi pentru tot, Mă uit spre ușa stând blocată Mișcându-se de zor, pe loc. Și înțeleg, brusc, fără zarvă Cum e departele, aproape – În împletirile din frază, Aproapele-i, de fapt,...

Citește mai mult

Praf de frig

Scris de | 27 11 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Praf de frig

Mă uit la chipul cel din mine, Nu recunosc că sunt străin! Mă lupt cu traiul spre mai bine, Nu vreau să fug de timp hain. E faină viața de afară, Când îndrăznești să o trăiești! Ies pe balcon, în prag de seară Te-ascult, distant, cum îmi șoptești. Nu te găsesc, nicicum, în juru-mi, Dar să te caut, nici nu vreau! Te las pe tine să te chinui, Să mă transformi ca să mai stau. E frig cu nori sub praf de stele, Visez la toate ce-mi doresc – Mă-nchid în suflet fără ele, Nu sunt aici să le primesc. Mai stau o clipă în uitarea Ascunsă-n strat de infinit, Mă joc, în gând, cu alinarea A tot ce ești:...

Citește mai mult

Iubirea se scrie fără virgule

Scris de | 21 11 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Iubirea se scrie fără virgule

Am scris cuvintele în grabă, Ca nu cumva să risc să uit; Le-am mâzgălit pe tabla neagră, A sufletului așternut. M-am încurcat în sentimente, Nu sunt expert în a iubi! Rămân cu gândul în valențe, De ce a fost, sau de ce-ar fi. Am aruncat la coș cu ele, Cu virgulele ce ne-opresc Din a fi liberi pân’ la stele, Prefer să-ncerc, chiar de greșesc. E șmecheră iubirea tare, Fentează reguli și poteci Te urcă-n vârf, te-aruncă-n vale De nu știi dacă vii sau pleci. Nu se mănâncă din tipare, Ci bădăran, cu mâna-n blid Nu-i dragoste ca-n așteptare Chiar dacă te zdrobești de zid. Mă-opresc aici din amețeală, Am zis destule fără glas! Adaug doar o îndrăzneală, De inimi pure de popas. Căci tot în jur e doar iubire, De o privești cu ochi senini Nu e alt drum spre viețuire, Decât cu bine să fim plini. Te rog, deci, noapte de speranță, Să nu alergi spre răsărit Există-un sens în temperanță, Chiar dacă-ți pare...

Citește mai mult

Asta nu-i viață

Scris de | 19 11 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Asta nu-i viață

Te naști cu greu, plângând amar, Doar ca să crești să lupți mereu; Te zbați adesea, în zadar, Sperând că sus e-un Dumnezeu. Alergi să ai o viață bună, Să aduni bani să te târăști – Suspini ades’, privind spre lună, Te-ntrebi ce sens ai de trăiești? Te doare singur în durere, Râzi doar cu tine în oglinzi… Mai guști și zile mai cu miere, Mai și frumos uneori prinzi. Dar nu e viață asta dură, Cu chin și luptă să răzbești! Îți vezi, în timp, ființa sură, Disperi atunci, căci te-ofilești. Ne-am învățat să vrem puținul, Sperând că e și mâine-o zi… Uităm că timpu-aduce chinul, Fără să știm cât vom mai fi. E viață cea în care astăzi Alegi să faci tot ce-i frumos, Când înțelegi că ani-s fragezi, Și că prezentul e spumos. Vei fi atunci o mângâiere Și zâmbet pentru ochii plânși, Vei înțelege că-n durere, E loc pentru sclipiri...

Citește mai mult

Bărbați ca altădată

Scris de | 16 11 2018 | Despre: reflectii | fără comentarii

Bărbați ca altădată

Niciodată nu cred că a fost mai greu în istorie să creezi relații profunde, autentice și pline de semnificații. Molima obținerii rezultatelor pe grabă a infectat și punțile dintre oameni, făcându-le, cel mai adesea, adevărate capcane putrede din care nu scapi neșifonat. Fetele au uitat să fie fete. Aura de mister, respectul față de sine și cunoașterea propriei valori sunt doar amintiri. Astăzi, dacă nu ai tupeu, dacă nu ești lipsită de maniere, dacă nu ceri – fără pudoare – ceea ce îți dorești, nu ești femeie, ci cârpă! Cuvintele sunt lipsite de gust, privirile fără voaluri, iar acțiunile fără înțelepciune. Cerințele, însă, rămân (cel puțin în teorie) la cote maxime! Băieții și-au uitat menirea, blocându-se în prezent: bărbăția înseamnă cuceriri de o noapte, bani și putere, distracții în văzul lumii. Ca să primești, trebuie să te aventurezi pe niște culmi de unde e atât de ușor să îți rupi gâtul! Și nu te întreabă nimeni dacă așa ești tu, dacă asta e ceea ce îți dorești – dacă nu vrei să fii codașul societății, trebuie să livrezi! Ca să prinzi o bucățică din fericire, treaba devine dificilă și uneori dureroasă. Depinde, însă, ceea ce cauți. Ca băiat, e datoria ta să iei inițiativa. Cred că aceasta devine provocarea majoră: cu riscul de a fi luat de fraier, să devii gentleman-ul de altă dată. Să respecți fata, să o iubești dincolo de (și uneori în lipsa) apropierea fizică, să îi oferi siguranță, să o ajuți să fie autentică, să o faci să știe că vei fi acolo și mâine, pentru că ți-ai luat un angajament, iar angajamentele se păstrează. O să i se pară ciudat. O să se minuneze că tu nu pui mâna. Că apreciezi o conversație inteligentă mai mult decât o petrecere zgomotoasă. Că te uiți la ea până în suflet, nu doar până sub haine. Dar, dacă o să mai fie acolo și a doua zi, o să fie pentru multe altele, căci știi că merită și că nu lupți în zadar. Nu tot ce sclipește e aur. De obicei, pentru ceea ce are valoare, trebuie să sapi și să transpiri abundent. Diamantele nu se găsesc în rândurile din față, ci ascunse adânc în beznă. Un bărbat știe asta și nu se dă în spate din fața efortului. Nu își calcă principiile și, mai mult decât orice, clădește, nu distruge. Când pășește în viața cuiva, o face ca să aducă valoare, nu să împroaște cu noroi. Iar dacă iese prost, își asumă și repară. Mai mult ca altă dată, femeile au nevoie să li se reamintească că sunt importante și că niciodată nu merită să se mulțumească cu puțin. Iubirea nu e pentru trup, ci pentru suflet, iar cine nu te apreciază în totalitate, nu te apreciază deloc. Depinde, bineînțeles, ceea ce cauți....

Citește mai mult

Cu sufletul plin

Scris de | 11 11 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Cu sufletul plin

Adie vântul printre cetini Pe-acoperiș de sat timid… Sosești aici ca să îți piepteni, Al sufletului câmp arid. E plin de pace în pădure, De-ți numeri inima, șoptit – Poți să asculți ce ea îți spune, Devii ce vrei, în asfințit. Nu are locul nicio vrajă, Decât pe cea de i-o oferi. Mai dai, în tine, încă-o șarjă, Când îți e bine…sau nu speri. Sunt locuri simple-n astă lume, Care-amintesc de cine ești; Pentru ceilalți pot fi doar glume, N-o să-ncetezi să le...

Citește mai mult

Cad frunze

Scris de | 31 10 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Cad frunze

Se-adună toamnă maronie Peste al inimii decor; Cad frunzele-ntr-o veselie, Cu amintirile ce mor. S-au dus nuanțele-n văpaie Ale naturii zeu tablou. Nu au rămas decât gunoaie Și totu-i vechi, nimic nu-i nou. Mă uit la razele ce-aleargă Către o lume mai frumoasă – Cine-ar putea să înțeleagă De ce e viața dureroasă? Cad frunzele-n păduri mulțime, Bătute-n zări de adieri… Rămâne-n urmă timp de bine, Cad frunzele din...

Citește mai mult

Nu in zadar

Scris de | 26 10 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Nu in zadar

  E-o liniște grozavă-n noapte, Sub cerul înălbit de stele… Privesc spre crestele ce-n șoapte, Îmi cheamă gândul către ele. Sunt obosit de alergare Și de urcat către abis – Se vede limpede spre vale Că nu-i ușor, decât în vis. E frig. Dar vântul încă-așteaptă, E răbdător cu neputința. Respir alert, poteca-i dreaptă, E scumpă-adesea neștiința! În jur, doar eu cu-a mea ființă, Deși nu-i singura chemare. Nu e răgaz de-ngăduință, Căci orice zi e-o provocare! N-am să-nțeleg ce e cu viața, De cere luptă grea, noroi… Dar parcă-așa se-ngroașă ața Hrănind din riscului nevoi. Privesc spre umbra cea albastră A traiului pe-acest pământ… E-așa de sus a păcii creastă, E-atât de greu s-aduni avânt! Mă-ntreb ce sens are urcarea? La ce tot bun să lupți mereu? E mai ușoară delăsarea, Să fac ca cei din jurul meu! Oftez, zidind tot cu speranța Că drumul duce la final; Chiar rătăcit, am cutezanța De-a fi oricum, dar nu-n...

Citește mai mult

Nu mai trăi visurile altora

Scris de | 24 10 2018 | Despre: de meditat | fără comentarii

Nu mai trăi visurile altora

E important să visezi, dar mai crucial e să mergi pe urma propriilor visuri. Cu atâtea tentații și informații în jur, nu e de mirare că nu mai știi ce îți dorești sau ce e bun pentru tine. Astăzi, te lovești de o goană teribilă după împlinire ca niciodată în istorie. Realizările, de orice fel, sunt prezentate ca fiind tangibile și numai normal de obținut. Implicit, dacă nu trăiești după standarde, ești un ratat. Job-ul trebuie să fie într-un anume fel și neapărat cu mulți bani la final de lună. Familia, să sclipească oricând. Mașina, cu mulți cai sub capotă. Device-urile, brand-uite cu fructe mușcate. Apartamentul, cu X camere și cu mobilier de colecție. Vacanțele trebuie să fie în locații exotice, cât mai îndepărtate și greu accesibile. Și tot așa, până când din viață nu îți mai rămâne decât o carcasă creată de alții, pe care te chinui, zi de zi, să o umpli. Din fericire, nu trebuie să te zbați într-o astfel de mocirlă (chiar dacă arată curat, tot mocirlă este). Poți, oricând, să te trezești și să îți pui ordine în priorități. Ai propriile visuri și de ele trebuie să te ocupi, nu de ale altora. Ceea ce îți face sufletul să vibreze, aceea e de urmărit. Și da, dacă o corporație, o casă mare sau mulți bani îți aduc împlinirea aceea profundă pe care o căutăm cu toții, atunci go for them! Recent, m-am întors dintr-o expediție pe Elbrus, cel mai înalt vârf al Europei. Îmi doream de mult, de ani buni, să încerc să ajung și pe munți înalți, așa că atunci când m-am lovit de oportunitate, am apucat-o cu ambele mâini. Credeam că o să fie cea mai tare experiență! Că o să mă bucur de fiecare moment, de fiecare gâfâit și de fiecare provocare, până o să ajung sus, deasupra tuturor. Urma, evident, să îmi bifez un vis vechi. Excursia a meritat din plin – deși nu am atins punctul maxim, o să povestesc în altă postare curând ce și cum -, dar lecția învățată a fost una neașteptată: nu rezonez cu astfel de aventuri. Nu că nu ar fi faine, provocatoare sau interesante, căci sunt, doar că eu, în sufletul meu, caut altceva când merg în natură să explorez munți. Dă-mi pădure, aruncă-mi un lac în cale și lasă-mă sub un cort în pustietate și sunt fericit, nimic mai mult. Ca să înțeleg ce caut, am avut nevoie să ies să gust din ceea ce credeam că îmi place. Cumva, viața e ca un restaurant cu un număr infinit de mâncăruri, din care trebuie să alegi. Pe unele, le ghicești după aspect și te prind. Pe altele, doar arunci banii. Mare problemă este, însă, că societatea ne vrea consumatori. Iar interesul nu e să primim ce avem nevoie, ci să cumpărăm ceea ce ni se oferă. De asta, e atât de ușor să investim resurse în mâncăruri care fie nu sunt pe gustul nostru, fie ne fac chiar rău. Privim în jur, înghițim visuri gata ambalate și cam atât cu viața. Și, dacă ținem cont de accesul facil la informație, înțelegem cât de complicat devine să ne păstrăm gusturile neafectate. Ai prieteni, poate, care îți spun cât de bun e desertul acela cu glazură de mare de Grecia. Alții, îți laudă Bucegii, cu...

Citește mai mult

Se duce toamna

Scris de | 19 10 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Se duce toamna

Îmi fuge toamna din privire, Spre zări închise-n cenușiu Se duce către amintire, Devin oricum, numai nu viu. Se sting culorile pe dealuri, Ca soarele spre asfințit. Se-nghesuie în cer balauri, Să plouă-n veci, necontenit. E tot mai frig și goală-i lumea, Căci vântul mătură alei… Se schimbă toate-n gri, aiurea, Vezi totul trist, deși nu vrei. E drept, ea a venit la vreme, De s-ar fi dus în alte țări! Mai bine te mișcai alene, Tu, iarnă, din distante zări! Mai vreau momentele senine, De toamnă veselă pe creste, Ca să colind poteci de bine Să-mi prindă sufletul de...

Citește mai mult