Blog


As vrea sa stiu…

Scris de | 30 07 2011 | Despre: reflectii | 2 comentarii

Imi place mult exprimarea lui Creanga:”Nu stiu altii cum sunt, dar eu…”, exprimare in care ma regasesc. Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt o persoana care imi place sa imi pun intrebari si sa despic, ca sa zic asa, firul in patru. Intrebat fiind daca e drept sa existe atata rautate pe lume, sau daca a fost corect ca Dumnezeu sa-l „chinuie” pe Avraam, sau daca are El atata putere incat sa faca o piatra atat de mare incat sa nu poata sa o ridice, raman mut, in cautarea raspunsurilor. Iar acestor intrebari le mai adaug pe ale mele… „De ce Isus a ales sa se nasca sarac?” sau „De ce Isus nu le-a spus clar ca e Dumnezeu?” sau „De ce o asa mare discrepanta intre Dumnezeul Vechiului Testament si Cel al Noului?”…Si lista e mare…Nu pot sa nu ma gandesc de ce a ales Dumnezeu astfel. Oare cate discutii ar fi fost eliminate daca Isus facea ceva clar si arata ca este Dumnezeu? Cati necredinciosi ar fi fost salvati? Sau cate probleme ridicate de suferinta din aceasta lume ar fi disparut? Cred ca problema suferintei este una dintre cele mai acute. De ce o permite Dumnezeu? Pana acum nu am gasit decat raspunsuri partiale, dar imi place formularea lui Yancey din cartea sa, „Isus pe care nu L-am cunoscut”: „Dumnezeu poate fi acuzat daca ceva nu merge bine. Daca Dumnezeu a preferat sa stea cu mainile incrucisate in timpul unor evenimente pline de cruzime, cum au fost cruciadele sau Holocaustul, de ce sa nu acuzam Parintele in locul copiilor?” Ieri am vazut un status, „Pe Dumnezeu…doar inexistenta Lui L-ar putea scuza.” Si nu am putut sa nu ma intreb: in fata cui? Nu am sa inteleg niciodata de ce unora le este atat de usor sa creada in o multime de chestii, dar atat de greu sa creada in Dumnezeu(ca persoana), in Biblie. De ce sa crezi ca a inviat Isus? De ce sa intelegi ca exista si un adevar absolut, un reper, si ca nu totul este relativ? Probabil pentru ca e mai usor, e mai lipsit de responsabilitati, mai comod. Ce imi place mult la Dumnezeu este ca pe El nu-L deranjeaza cautarea, incertitudinea, intrebarile. Ii da voie lui Iov chiar sa-L atace, sa-i ceara socoteala…Dumnezeu stie ca ascultarea adevarata nu vine decat din convingere! De ce atata suferinta, atata durere? De ce atatea intrebari si atat de putine raspunsuri? De ce atata iubire si atat de putina acceptare? Nu stiu, dar prefer suferinta, intrebari si iubire in locul unei vieti...

Citește mai mult

Burse pentru cei picati!!!

Scris de | 27 07 2011 | Despre: diverse | 2 comentarii

In seara asta am descoperit pe net un articol bomba, „Gândul ajută liceenii să treacă Bac-ul în 2011” . Poate nu aveti timp sa-l cititi, asa ca va spun ideea pe scurt. Gandul va selecta 6 elevi care nu au luat Bac-ul in vara si ii va pregati pentru sesiunea de toamna; mai apoi le va oferi burse in valoare de 1000 de euro. Mie mi se pare frustrant. Adica am ajuns sa-i sprijinim pe cei care nu au avut chef de invatat 4 ani, nu? Superb! In loc sa investim in cei care au muncit si au obtinut rezultate remarcabile! Si ne mai miram de ce tot mai multi aleg astfel de cai in viata. Pai daca noi le aratam ca asa e bine? Daca le dovedim ca se poate si asa? Poate ca de asta ne numim Romania! La noi se poate…se poate sa avem sigle de sute de mii de euro, cea mai scumpa „autostrada” din lume, cei mai eminenti elevi. La noi se poate. Oricum, cred ca nu ar trebui sa se mai mire nimeni daca la anul vor pica Bac-ul si mai multi. Doar se da bursa…Probabil la anul se va copia mai bine, ca anul asta nu prea a mers peste tot. (La mine s-a copiat pe bune, asta datorita bunavointei supraveghetorilor. Sa nu mai spuna nimeni ca anul asta nu s-a putut copia.). Oricum, se pare ca cei de sus sunt modele de urmat pentru noi, cei de jos. Succes la picat Bac-ul, tuturor 😉...

Citește mai mult

Scrise sau Nescrise?

Scris de | 25 07 2011 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

In cartea lui John Maxwell, „Realizeaza-te pe deplin”, am descoperit un paragraf care pare interesant. Iata ce spune acesta: „Cercetarile arata ca aproximativ 95% dintre noi nu si-au scris niciodata pe hartie scopurile pe care le au in viata, iar dintre cei 5% care si le-au scris, 95% si le-au indeplinit. In 1953 la Yale University, 3% dintre studentii din ultimul an aveau scopuri precise pentru vietile lor. In 1975 cercetatorii au descoperit ca acei 3% care isi notasera scopurile facusera mai multe in viata decat ceilalti 97% la un loc.” Am ramas surprins cand am vazut aceste procente. Mai intalnisem ideea scrierii scopurilor si la Zig Ziglar, dar parca mi s-a parut copilareasca. Oare atat de mult aduce in plus o bucata de hartie mazgalita? Imi place sa cred ca nu; imi place sa cred ca nu hartia aduce schimbarea, ci ceea ce se intampla in noi atunci cand ne asternem scopurile. Se pare ca scriindu-ne aspiratiile, visurile, scopurile ne luam un angajament fata de noi insine, iar mai apoi vom actiona in consecinta. Eu astazi am luat un caiet si mi-am notat cate ceva din ceea ce vreau sa realizez pe viitor. Nu stiu daca va avea rezultatul scontat, dar mi-am spus ca nu pierd nimic. Dar vreau sa nu uit si de cealalta parte a exercitiului, de fata nevazuta: de ceea ce se intampla in mine. Sper ca, facand aceasta, ceva in mine se va schimba, devenind mai motivat. Tinand cont doar de citatul de mai sus si de experienta altora, se pare ca se merita sa sacrifici ceva din timpul tau pentru a-ti scrie scopurile. Peste ani, iti voi spune daca e adevarat. Dar n-ar fi frumos sa-mi spui si tu mie? Fie ca merge sau nu, te invit sa iei o hartie, un pix, cateva minute si sa incepi…sa visezi. Scrie orice, oricat de prostesc sau imposibil ar parea. Iar apoi intra in...

Citește mai mult

Zi de „vis”…

Scris de | 15 07 2011 | Despre: reflectii | 1 comentariu

Sunt un erou! Astazi am reusit sa scap cu viata din „infern”. Sa traduc. Am fost sa ma inscriu la facultate, la…ASE. Si eu care ma credeam destept, speram ca mergand in a treia zi nu voi fii nevoit sa astept la cozi. Dar nu a fost asa. Calcare in picioare, organizare inexistenta si alte inconveniente m-am facut sa imi amintesc de ce este Romania tara care este. Dupa cateva calcule simple se pare ca celor de la vestita Academie de Studii Economice le-au iesit pana in prezent peste 1000000 RON(1500000). Si inscrierile nu s-au terminat…Si nu poti sa nu te intrebi in ce vor fi investiti toti acesti bani. Sunt tare curios in ce echipamente, sau modernizari, sau orice altceva vor intra acesti bani. Dar cred ca stiu raspunsul: in buzunarul ministrului X, al decanului Y, al portarului Z…- scuze, oamenii de jos nu au acces la banii nostri, doar cei ce ne conduc. Parca vad: vacante in Caraibe sau Dubai, Mercedes, Audi sau BMW, eventul vile pe Coasta de Azur sau nu mai stiu pe unde…Investitii de la foarte bune in sus, nu? Si ne mai intrebam de ce o duc ai nostri conducatori bine…Oricum, ceea ce e interesant este ca intreg sistemul e corupt. Sa-mi spuna mie cine-o vrea ca poti musamaliza o asemenea suma (auzi, frate, 15 miliarde ROL – sa te ia cu rau, nu alta!). Poate ca cei din presa ar trebui sa devina putini curiosi (asta daca curiozitatea lor rezista in fata banului) si s-ar interesa de drumul banilor din inscrieri. Inscriere nu doar la ASE, pentru ca, Doamne fereste, nu am nimic cu cei de acolo, ci peste tot in tara, indiferent de facultate sau universitate. Cate lucruri interesante n-am afla… Intorcandu-ma la cozi…Adevarul este ca mi s-a parut foarte frustrant sa astept de la 9:00 pana la 15:00 – si am fost printre cei fericiti – cred ca multi si-ar fi dorit sa fie in locul meu…M-am tot intrebat in timp ce fierbeam in suc propriu sub privirile necrutatoare ale soarelui de iulie de ce nu s-or fii gandit si „mintile stralucite” ale Academiei sa faca lucrurile cum trebuie. Azi am stat la 5 cozi, care mai de care mai lunga si mai draguta. Coada pentru plata taxei de inscriere – enorma. De parca nu traim in era card-urilor si a bancilor! Puteau sa deschida si ei frumos un cont iar noi, candidatii, sa platim prin banca; dar nu, e mai dragut la coada! Na, le aminteste si lor de vremea lui „Nea Ceasca” cand stateam la cozi si pentru paine…Ca sa nu mai vorbim de invalmaseala de la intrarea cu dosarele. Inca ma intreb cat de greu le era sa ne dea bonuri de ordine! Dar nu, pentru a le primi a trebuit sa mai stam la 3 cozi 😉 . Iar cu dosarele magice a fost alta poveste! Un bun exemplu pentru cat de incompetenta este lumea din ziua de azi. Dosarul meu (ca toate dosarele, dealtfel) a trecut prin trei maini; si nu orice maini, ci maini de profesori universitari eminenti. Dar ce, nu putea rezolva doar unul? Incompetenta asta e mare…si fudulia la fel! Atat mai zic…M-am inscris miercuri si la Poli, tot in Bucuresti. Aici da viata! Afise cu pasii pe care ii ai de...

Citește mai mult

Lost & alone (First part)

Scris de | 2 07 2011 | Despre: file din jurnal | 2 comentarii

Ploaia de afara il cutremura, nu atat prin raceala ei, ci prin reflectarea ei in sufletul sau…Parca totul plangea, nestiind nici cauza, nici efectul. Se simtea trist, prea trist…Si parca ar fi vrut sa faca ceva sa-si schimbe aceasta traire, sau macar sa stie de ce. Dar nu reusea; ii venea parca atat de greu sa se concentreze… Intr-un final, dupa ce stropii reci ai ploii de vara ii ajunsera la piele, intra dardaind in casa. Simtea ca acestia au devenit una cu stropii sufletului sau. Se schimba si se aseza linistit…stia ca ce i se intampla nu e bine si ca lucrurile ar trebui sa fie altfel. In ultima vreme se intamplasera multe. Prea multe probleme la scoala, prea multe  disensiuni cu parintii, prea multa deznadejde, descurajare. Uneori se intreba unde ii sunt visurile; alteori daca mai exista. Totul in jurul lui parca era invaluit in ceata si noapte… Cu emotie, nestiind de ce, deschise jurnalul. Poate era faptul ca era din nou singur cu gandurile sale, sau poate ca presimtea ce o sa se intample, sau poate… Nu stia…dar incepu usor sa scrie. Dupa cateva clipe se opri insa, gandind daca ce face el are vre-un rost. Brusc isi dadu seama ca tot ceea ce ii trebuia era putina incurajare. Cazuse din nou intr-o groapa atat de neagra, atat de rece, de neprimitoare; o groapa din aceea numita, parca, ‘descurajare’. Nu stia daca era intr-adevar bun la ceva, pentru cineva…Se gandea sa incerce sa iasa, dar parca orice urma de putere l-a parasit, demult…. Insa, din greseala, lovi Biblia de langa el…Isi aminti apoi de cineva care spusese ceva tare interesant: „Pot totul in Hristos, care ma intareste”, parca Pavel era acela. Deschise Biblia si, gasind versetul, isi propuse sa incerce. Nu stia cum ar putea sa realizeze „totul”, cand el nu era in stare sa rezolve nici macar cea mai mica problema. Nu stia cum sa ia legatura cu acest „Hristos”… Isi amintea totusi cat de multe stia despre Hristos, despre puterea pe care El ti-o da, despre schimbarea pe care o poate aduce in viata ta. Dar toate acestea i se pareau povesti reci, fara suflet, iar Hristos era parca asa de departe…  Lua o foaie de hartie, iar cu mana tremurnda asternu aceste cuvinte: „Pot totul in Hristos, care ma intareste. – Filipeni 4:13”. Iar dedesubt, asa, ca un post-scriptum: „Amin. E timpul pentru lucruri mari.” Inchise jurnalul, notandu-si sa nu uite sa scrie, cu fiecare ocazie, intamplarile relevante din viata sa. Poate ca ar putea exista o legatura…...

Citește mai mult

I have a dream…

Scris de | 18 06 2011 | Despre: file din jurnal | 3 comentarii

„Am un vis…” spunea Martin Luther King…si cred ca era fericit. Fericit pentru ca stia ca a luptat pentru visul sau si pentru ca intrevedea implinirea acelui vis. Eu am mai multe visuri. Dar si mai multe am avut, dar le-am pierdut. Si mi-e teama sa nu le pierd si pe cele care mi-au mai ramas…Parca tot inaintand in viata pierzi din visuri, pe drum. Nu stiu daca timpul le face sa para mai putin realizabile, sau ceilalti, sau maturitatea, sau…Nu stiu. Stiu insa cate as vrea sa realizez! Si, desi incerc sa-mi mentin aceste visuri treze, simt cum se sting, usor, usor. Ma uit la unii copii…”Eu ma voi face aviator”…”Vreau sa fiu medic”…Iar cand devin mari se multumesc eventual, cu mai putin: sofer, asistent (asta in cazurile fericite). Unde este dorinta si pasiunea din ochii lor, de odinioara? Unde s-a dus? Probabil acolo unde s-a dus si a mea. De ce atatia renunta la visul lor?… „Am mai mult de un vis”…si vreau sa lupt pentru fiecare dintre ele. Iar pe cele pierdute, le voi regasi. Nu voi lasa ca timpul sa faca din visurile mele ce a facut cu ale altora. Nu ma voi lasa sters, in lupta cu viata. Da, am un vis: Sa-mi indeplinesc toate visurile…Asa sa-mi ajute...

Citește mai mult

Maimutele ce suntem

Scris de | 5 06 2011 | Despre: de meditat | fără comentarii

Zilele astea am dat peste o povestire tare interesanta in casrtea pe care o citesc. De fapt, nici macar nu e povestire. E vorba despre un studiu stintific realizat pe niste maimute, care are o implicatie interesanta pentru noi oamenii, indiferent daca ne consideram urmasii acestora sau nu. Pentru ca nu vreau sa trunchiez o sa redau paragraful: „Un grup de maimute au fost inchise intr-o incapere, in mijlocul careia se afla un stalp. In varful stalpului a fost asezat un manunchi de banane coapte si apetisante. Atunci cand o maimuta incepea sa se urce pe stalp, cercetatorii o goneau cu un jet de apa. De fiecare data cand o maimuta incerca sa urce era gonita, pana cand toate maimutele au trecut in mod repetat prin aceasta experienta, invatand ca incercarea era sortita esecului. Apoi, cercetatorii au observat ca, ori de cate ori o maimuta incerca sa urce pe stalp, celelalte primate o trageau jos. Au inlocuit una dintre maimutele din grupul initial cu o alta, care nu stia nimic despre acest sistem. Imediat ce noul venit a incercat sa se urce pe stalp, ceilalti l-au tras jos si l-au pedepsit. Pe rand, toate maimutele au fost inlocuite, iar scena s-a repetat pana cand niciuna dintre maimutele din camera nu traise experienta cu furtunul cu apa. Cu toate acestea, cei nou-veniti nu erau lasati niciodata sa se catere. Celelalte maimute le trageau jos. Niciuna dintre maimutele din camera nu stia de ce, dar nimeni nu avea voie sa se atinga de banane.” Aplicatii cred ca ii pot fi gasite destule, dar eu vreau sa ma refer doar la ceva anume. E foarte trist ca lumea in care traim a ajuns exact asa. Se pare ca am ajuns niste maimute care nici macar nu stiu de ce le trag pe celelalte jos…Am ajuns sa facem unele lucruri fara sa mai stim de ce. Nu ne mai intrebam daca e bine, daca se merita, daca am ceva de castigat. Facem ce fac altii, sau cum am pomenit. Am in minte un exemplu de astazi: am iesit cu (fosta 🙁 ) clasa in oras, la Mec (McDonald) si toti si-au cumparat cate ceva, chiar daca erau unii care nu voiau asta. Ajungem cumva la stadiul de maimuta(din nou, ar putea spune altii)? Se pare ca, din pacate, da. Eu zic ca ar fi timpul sa ne trezim si sa ne revenim…sa redevenim, din maimutele care suntem, oamenii care ar trebui sa fim. Ratiune, logica, analiza, sentimente…ar fi cazul sa ne mai caracterizeze. Mai vrei sa fii maimuta? Daca nu, reanalizeaza-ti actiunile si ramai doar la cele pe care sti de ce le faci....

Citește mai mult

(Inca mai) Exista minuni!

Scris de | 27 05 2011 | Despre: reflectii | 2 comentarii

As fi vrut sa pot spune ca ma uit la o foaie alba, gandindu-ma cum sa incep…dar nu pot. Pentru ca eu ma gasesc pironit in fata lap-top-ului, asteptand ca literele si cuvintele sa se aseze in ordinea cea mai de dorit. Mi se intampla uneori sa regret…vremuri pe care nu le-am trait, cuvinte pe care nu le-am auzit, locuri pe care nu le-am vizitat…Dar ma resemnez… De mult nu am mai dat pe acasa. Asta exceptand ziua de azi. E chiar frumos acasa, mai ales cand, pe langa intampinarea calda a celor dragi, natura isi arunca si ea intreaga splendoare in calea ta. Verde de vis, patat ici, colo, cu alb sau roz imbatator…Adieri de vant cu parfum dulce de flori de salcam… Concerte ale celor mai mari artisti, dar cu intrarea libera…Stele distante, dar calde, pe cer…Minuni ale creatiei, ale iubirii, ale daruirii… E uimitor cat de „de piatra” am ajuns, cu totii. Sau, cel putin, inimile noastre. Ma intreb uneori, daca in fata naturii nu ramai fara glas, atunci in fata a ce anume? E pacat sa fii inconjurat de minuni, dar sa nu le vezi. Sau sa crezi ca ti se cuvin. Poate ca tocmai asta este problema: credem ca toate acestea sunt ale noastre de drept, uitand astfel sa le pretuim. Si e trist… Ma gandesc la o situatie. Un tata este foarte fericit. Azi i-a oferit copilului sau un dar. Copilul ii intoarce fericire impletita cu recunostinta. Dar si maine tatal ofera un cadou. Si saptamana viitoare, si cealalta, si peste o luna. Si tot asa, cu fiecare ocazie, fie ea speciala sau nu, tatal ii ofera si i se ofera copilului sau. Dar modul in care percepe copilul cadourile se schimba. Daca in primele zile era profund recunoscator, pe parcurs a inceput sa priveasca totul ca o obisnuinta. Era vina tatalui? Poate ca da, pentru ca il iubea prea mult! Exact asa pateste Dumnezeu cu noi(sau, cel putin, cu mine). Imi ofera, imi ofera, imi ofera. Iar eu accept. Doar e meritul meu! Si, uneori, cand El alege sa rareasca anumite daruri, nu prea imi convine. Il cam trag la raspundere, intr-un fel. Ne-am obisnuit sa trecem pe langa…O viata avem (se spune) si, in loc sa ne-o traim, o lasam pe ea sa ne traiasca. Uitam de minuni, uitam de iubire…Uitam de El… Nu stiu daca data viitoare cand vei (voi) iesi vei (voi) observa macar o frantura (de minune). Dar Dumnezeu spera ca da, ca macar astazi lucrurile vor sta altfel. Schimba viteza intr-o treapta inferioara (ca de oprit nu prea ne mai putem opri) si priveste dincolo de geamul vietii tale. Vei fi uimit cate minuni exista. Poate un cantec de greier, o soapta de vant…Un ras de copil, sau un strigat de batran…(Inca mai) EXISTA...

Citește mai mult

Idei straine…intr-un fel!

Scris de | 13 05 2011 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

Ce iti e si cu oamenii astia…si mai ales cu mine! Aseara aveam o gramada de idei pe care sa le abordez(nu stiu daca se punea problema de ‘unele mai bune ca altele’), dar nu aveam timp disponibil. Astazi, cand am facut rost de timp, am ramas fara idei. Si sunt sigur ca nu am facut nicio afacere: n-am dat ideile pe ceva timp liber. Dar, fiindca voiam sa postez totusi, am ales sa scriu cate ceva din ce spun altii. Oricum, spun lucrurilor mai bine decat as face-o eu…(Imi) Promit ca voi posta si de-ale mele pe viitor (apropiat, sper)… „Nu-i nevoie sa fii mare ca sa incepi, dar trebuie sa incepi ca sa fii mare.”     – Joe Sabarh „Succesul este inotdeauna temporar. Cand s-a spus si s-a facut totul, nu iti mai ramane decat caracterul.”     – Vince Gill     „Una dintre definitiile nebuniei este sa crezi ca poti continua sa faci ceva ce ai facut si sa obtii alte rezultate.”     – Zig Ziglar „Nu poti cere iubire si loialitate; acestea trebuie cucerite.”     – Zig Ziglar „Poti castiga mai multi bani, dar cand pierzi timp il pierzi pentru totdeauna.”     – Zig Ziglar „Oamenii nu fac un lucru pentru ca asa e drept. Il fac pentru ca asa simt ei ca e drept.”     – Zig Ziglar „Disciplina cantareste cateva grame; dar regretele cantaresc tone.”     – Jhoon Rhel   „Este mai bine sa gresim incercand prea mult decat renuntand prea repede.”     – Steven Scott „Perseverenta nu inseamna sa incercam acelasi lucru iar si iar pana cand reusim; dimpotriva, inseamna sa incercam o multitudine de abordari diferite pana cand o gasim pe cea corecta.”     – Steven Scott „Exista doua feluri de oameni pe lume: cei care fac si cei care ar putea sa faca.”     – John...

Citește mai mult

Promisiuni uitate

Scris de | 6 05 2011 | Despre: reflectii | 1 comentariu

Au fost doua evenimente care au contribuit la alegerea subiectului din postarea urmatoare. Si anume: 1. Saptamana aceasta cineva care facuse o promisiune, fara ca aceasta sa-i fie ceruta, si-a onorat promisiunea. Doar ca nu fata de persoana in cauza. Nu dau mai multe detalii pentru ca nu vrea ca cineva sa creeze anumite conexiuni. Si pentru ca nu despre asta vreau sa vorbesc. 2. In timp ce ma gandeam la ce anume am sa scriu, mi-am amintit ca, in urma cu ceva timp, mi-am promis ca voi scrie cel putin o postare pe saptamana. Asta in ciuda programului care si asa imi e foarte incarcat. Motivul nu ar fi fost acela ca nu mai vreau sa imi las cititorii sa astepte (nici nu stiu daca am asa ceva, dar totusi sper ca da.), ci m-am gandit ca acest lucru m-ar ajuta sa ma dezvolt.(Stiu, motiv egoist. Dar macar sincer.) Si…cred ca se intuieste relativ usor tema abordata. Promisiuni uitate , le-am spus eu. Dar se pot numi in multe feluri. Dar nu asta e important. Pentru ca stau putin cam rau la capitolul timp(dar stau bine la capitolul oboseala) am sa ma rezum la a puncta cateva idei care mie mi se par relevante. De cand ma stiu, nu mi-au placut oamenii care nu sunt punctuali. Si cei care nu se tin de cuvant. Si cei care spun ca fac, dar nu fac. Pe scurt, cei care promit, „uitand” apoi de promisiune. Dar, dupa ce am stat si am analizat putin, mi-am dat seama ca nici pe mine nu ma plac. Imi promit multe, dar nu le fac. Ma hotarasc sa schimb cate ceva, dar uitarea e mai puternica. Spun, dar nu fac. Pe scurt, doar promit. Insa exista o problema: ajung la o contradictie. Pe mine ma iubesc. Cred ca sunt singura persoana de pe lumea asta pentru care chiar as face totul, daca ar fi nevoie. Si asa se ajunge la o alta problema, despre care am amintit putin in postare trecuta, cred.Ce vreau sa subliniez? Ai grija ca ceea ce iti promiti sa si realizezi. Si: Fii cu ceilalti macar la fel de ingaduitor ca si cu tine. Cred ca nu sunt singurul caruia ii place ca ceilalti sa isi tina promisiunile. De fapt, hai sa fim sinceri, tuturor ne place! Dar ne gandim ca si celorlalti s-ar putea sa le placa acest fel de a ne purta? In ciuda faptului ca noi ca indivizi suntem diferiti, exista aspecte in care suntem foarte asemanatori unii cu altii, iar acesta este unul dintre ele. Te-ai gandit ca un cuvant dat, trebuie si respectat? Imi amintesc de o perioada cand lucram cu niste colegi la o anumita activitate. Si stiu ca ceea ce ma deranja cel mai tare nu era faptul ca intarziau cu partea lor(cei care intarziau, normal si care erau in numar minim, de obicei.), ci ca nu anuntau ca mai au nevoie de timp. La ce vreau sa ma refer? Incearca intotdeauna sa iti tii promisiunea; vei creste mult in ochii celorlalti! Si inca ceva: In caz ca nu iti mai poti tine promisiunea (dintr-o cauza fie obiectiva, fie subiectiva) discuta cu cel caruia i-ai promis; in majoritatea cazurilor te va intelege si aprecia. In incheiere vreau sa amintesc ceva: Oamenii de cuvant sunt singurii oameni...

Citește mai mult

Aceeasi unitate

Scris de | 25 04 2011 | Despre: diverse | 1 comentariu

Nu-i asa ca ne place sa fim ingaduitori? Sa intelegem si sa lasam de la noi? Asta cand e vorba de noi, normal. Suntem subiectivi tare! Iar cand vine vorba de ceilalti, suntem atat de obiectivi! Imi place tare cum surprinde Zig Ziglar aceasta problema a noastra, a tuturor, in cartea sa, Dincolo de varf:  „Cand celalalt isi iese din pepeni, e urat. Cand o facem noi, este indignare normala. Cand el este hotarat sa faca ceva, este incapatanat. Cand tu esti hotarat, esti doar ferm. Cand lui nu-i plac prietenii tai, are prejudecati. Cand nu-ti plac prietenii lui, judeci mai bine natura umana. Cand el incearca sa te faca sa te simti in largul tau, spui ca te linguseste. Cand o faci tu, zici ca este o dovada de tact. Cand dureaza mult sa faca un lucru, e mocait. Cand tie iti trebuie o vesnicie, e pentru ca asa ai hotarat.Cand el vede defectele, este carcotas. Cand le vezi tu, esti obiectiv. Cand el face scandal, este rau intentionat si insensibil. Cand tu il faci, esti sincer si te gandesti la binele lui. „  Adevarat, nu? Eu cred ca e timpul sa incepem sa fim mai obiectivi si ca ar trebui sa folosim aceeasi unitate de masura si pentru noi, dar si pentru ceilalti. Sau, asa cum spunea Dumnezeu, prin intermediul Bibliei: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Matei 22:39). Tie nu ti-ai face rau. Pe tine nu te-ai uri. Tie iti gasesti foarte usor scuze sau circumstante atenuante. Pe tine te intelegi tot timpul. Pe tine te iubesti, orice ai face. Deci, de azi, FOLOSESTE ACEEASI UNITATE DE...

Citește mai mult

Nascand multumire

Scris de | 23 04 2011 | Despre: reflectii | fără comentarii

Adieri de vant mangaind fata. Miros de primavara invaluind treptat. Verdele pomilor delectand ochii. Diversitate de culori pictand o padure. Soapte de frunze uscate gadiland urechile. O floare timid iesita printre ierburi uscate. Parfum suav de zambile incantand simturile. Triluri senine de pasari vioaie. Gangurit rece de izvor. Cai odihnindu-se la soare. Oi pascand voioase. Albastru de sticla veghind pamantul. Nori de puf aruncati peste el. Timp ce parca uita sa treaca. Zambet si pace din suflet de batrani. Fire de iarba de un verde crud. Flori razlete purtate de vant. Insule albe de nea, in mari de verde,…de gri. Caprioare bucurandu-se de primavara. Raze de soare incalzind sufletul. Crampeie de cer. Crampeie de iubire. Nascand multumire. In al meu suflet.  Pentru Creator. Multumesc…     ...

Citește mai mult