Blog


Cu cat traiesc mai mult…

Scris de | 20 04 2011 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

„Cu cat traiesc mai mult, cu atat imi dau seama de impactul atitudinii in viata. Pentru mine, atitudinea este mai importanta decat faptele. Este mai importanta decat trecutul, decat nivelul de formare profesionala, decat banii, decat imprejurarile, decat esecurile, decat succesele si decat ceea ce cred sau spun sau fac altii. Este mai importanta decat aspectul fizic, talentul sau indemanarea. Atitudinea poate construi sau distruge o companie, o biserica sau un camin. Remarcabil este faptul ca putem sa hotaram singuri zilnic ce atitudine sa abordam in momentul respectiv. Nu putem modifica trecutul si nici faptul ca oamenii actioneaza intr-un anumit fel. Nu putem schimba inevitabilul. Singurul lucru pe care putem sa-l facem este sa cantam pe singura coarda care ne-a mai ramas, respectiv atitudinea. Sunt convins ca viata este in proportie de 10% ceea ce se intampla si de 90% raspunsul la aceasta. Acelasi lucru este valabil si pentru tine…Suntem stapani pe atitudinile noastre.” -CHARLES...

Citește mai mult

Jurnalul unui Milionar

Scris de | 18 04 2011 | Despre: asa spun altii | 1 comentariu

Saptamana care a trecut am terminat o carte in care am gasit o multime de lucruri interesante – „Jurnalul unui Milionar”, by Steven Scott. M-am gandit ca unele dintre ele ar trebui sa le stie majoritatea dintre noi; si, pentru ca nu toti au aceasta carte, am decis ca, ceea ce autorul a grupat sub forma unor legi, sa postez pe blog. Sper ca fiecaruia dintre cei care vor citi, aceste invataturi sa-i fie de folos. Stiu ca postarea e putin cam lunga pentru a fii citita integral pe net, dar nu m-am indurat sa tai nimic. Simte-te liber(in caz ca nu te simteai deja) sa citesti doar ceea ce te intereseaza si crezi ca iti e de folos! Legea Esecurilor Trecute: Nu folositi esecurile trecute sau lipsa realizarilor drept scuza sau piedica pentru lipsa realizarilor prezente sau viitoare. Primele nu le controleaza pe cele din urma. Legea Invatarii: Esecurile sunt a doua categorie de profesori eficienti pe care ii avem. Nu le dispretuiti, invatati din ele. Legea Usilor Inchise: Cand usile ti se trantesc in fata, fii creative si deschide o fereastra. Legea Transformarii Visului: Transformati-va visurile in obiective, obiectivele in sarcini si sarcinile in pasi. Legea Minimei Rezistente: Calea minimei rezistente rareori duce la succes. Legea Realismului: Incearca sa pastrezi o perspectiva reala, nu una conventionala. Legea Puterii: Joaca dupa puterile tale. Legea Slabiciunii: Intareste-ti punctele slabe. Legea Motivatiei: Aprecierile exprimate si banii primiti in plus sunt o motivatie grozava. Legea Relationarii: Lupta-te sa creezi relatii si contracte care sa duca la un castig reciproc. Legea Iubirii: Iubeste oamenii. Foloseste lucrurile. Si nu invers. Legea Mentorilor: Fii destept: gaseste un mentor sau un antrenor care sa te ajute sa devii si mai destept. Legea Parteneriatului: Puterea mai multor parteneri buni este infinit mai mare decat cea a unui proprietar unic. Legea Succesului Reciproc: Ajutati-i pe toti subordonatii dumneavoastra sa aiba succes si realizarile lor va vor conduce la realizari incredibile. Legea Respectului: Cu cat iti respecti mai mult cumparatorul, cu atat acesta va cumpara mai mult. Legea Testarii: Cautati un “teren de antrenament”; testate reclamele care ar putea “marca”. Legea Construirii: Nu incepeti sa construiti casa pana cand nu ati turnat fundatia. Legea Recuperarii: cand subordonatii, colegii sau apropiatii dumneavoastra au un esec, alinati-le durerea si dezamagirea, ascultandu-i cu atentie si incurajandu-i. Nu ii criticati, nu analizati situatia si nu le dati sfaturi cel putin doua zile. Aceasta abordare se aplica colegilor, angajatilor, prietenilor si, cel mai important, membrilor familiei. Legea Analizei: Analizati-va esecurile abia atunci cand durerea si amorteala incep sa scada. Legea Esecurilor: Dupa un esec nu sperati intr-o pauza, nu incercati o lovitura mai usoara si nu abordati timid urmatoarea lovitura. Invatati din esec, concentarti-va asupra mingii si loviti-o cat puteti de tare. Legea Negativismului: Cu cat aveti o atitudine mai negativa fata de munca dumneavoastra si de oamenii cu care lucrati, cu atat este mai putin probabil sa aveti succes. Legea Atitudinii: Numai dumneavoastra sunteti responsabil pentru atitudinea proprie si numai dumneavoastra o puteti face sa devina pozitiva. Legea Pregatirii: O prezentare realizata fara pregatirea prealabila a fundatiei nu este nici pe departe le fel de eficienta ca una pentru care ati pregatit in prealabil fundatia. Legea Resurselor Limitate: Folosirea eficienta a resurselor limitate este inamicul cel mai puternic al folosirii maxime a...

Citește mai mult

Clipe si…clipe!

Scris de | 14 04 2011 | Despre: invalmaseala de cuvinte | 2 comentarii

Maine la ora asta…era sintagma mea preferata in a doua parte a zilei de ieri. Atata nerabdare, speranta, emotie…Urma sa merg din nou acasa, chiar daca nu dupa foarte mult timp. Inainte sa adorm insa, mi-a trecut un fulger prin minte: de unde stiam eu ca maine la ora asta eu o sa fiu intr-adevar acasa? Cineva spunea ca nu stii ce iti aduce o clipa, dar doua…iar eu aveam pretentia unei intregi zile…(Nu stau sa socotesc clipele care incap in 24 de ore :p). M-am gandit atunci la clipele prezente pe care le irosesc, uneori. Mi-a fost greu sa recunosc, dar mi se intampla sa ma gandesc atat de mult la viitor, incat sa uit sa ma bucur de prezent…De fapt, as putea spune, sa uit de prezent. Stiu teoria, cum ca nu e bine sa traiesti nici in trecut, nici in viitor…ca prezentul e cel mai mare dar, dar totusi, teoria nu imi e de ajuns, uneori… Ma gandesc daca mai sunt persoane ca mine. Sper ca da. Fiind putin rau, sper ca sunt si persoane care o duc mai rau ca mine. Adica nu; sigur sunt persoane care o duc mai rau ca mine, persoane care chiar uita sa traiasca! (Si nu sper asta!Chiar nu mi-as dori asta!) De ce ni se intampla asa? De ce alegem (doar) sa visam? Probabil fiindca ne e mai usor…Imi amintesc cum aman(am) lucrurile. Intotdeauna spuneam ca voi face, voi rezolva, voi schimba totul maine. Sau, ca ma voi apuca de anumite lucruri cand voi scapa de altele. Am un exemplu clar in minte: momentan spun ca, dupa ce voi termina cu BAC-ul si admiterea, ma voi apuca de citit, mult citit. Dar am mai zis chestii de genul. Si m-am oprit la a zice. Se pare ca amanarea e un dusman crunt. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc. Of, ce repede ma ia valul! Revenind…de ce uitam sa traim? De ce trecem zi de zi prin viata fara sa vedem pe unde mergem? Auzim, dar nu ascultam? Vedem, dar nu privim? Invatam, dar nu intelegem? Nu mai observam frumusetea vietii…chiar daca ea exista, inca…Si mai e un aspect pe care nu-l vedem. Sau eu nu-l vad. Nu vad ca viata nu imi apartine. Adica e a mea, dar nu pot controla totul astfel incat sa fiu sigur ca ceea ce  ar trebui sa se intample se va si intampla. Spunea Coelho ceva interesant(parafrazez): uneori ne formam anumite imagini cu privire la viitor sau la anumite aspecte si nu mai vedem ceea ce este evident, si real in acelasi timp. (Promit ca voi reveni cu citatul exact. Simt ca fac ca si proful meu de Filozofie, care a spus ca nu poate povesti o carte sau un film bun, pentru ca ii ia toata substanta, il trunchiaza, il seaca de esenta.) Si mai uit ca timpul schimba multe. Sau, asa cum imi place mie sa spun, descopera multe…Se pot schimba atat de multe intr-un timp atat de scurt, incat mie uneori nu imi vine sa cred. (Ca sa nu vorbesc de accidente, boli, sau altele de genul care schimba radical vietile).  Timpul – dusman nepretuit… Ma opresc…am insirat multe…iar acum e timpul sa le rezum: bucura-te de prezent! Nu te bucura de aceasta zi, de aceasta ora, ci…bucura-te de…aceasta...

Citește mai mult

Singur pe lume

Scris de | 8 04 2011 | Despre: reflectii | fără comentarii

Motivul pentru care scriu acum nu este acela ca, de cand am lipsit de pe blog, idei s-au strans atat de multe, ci tocmai invers: pentru ca nu am mai scris de mult. Timpul stiu ca ma preseaza, asa ca intru in subiect. Vreau sa relatez ceva…interesant, zic eu. Cei din Bucuresti stiu ca in RATB ai parte de cele mai multe surprize. Ei bine, am vazut si eu azi ceva inedit. Sa spun si ce anume. Este vorba despre un barbat, cam de 40 de ani, care isi vedea linistit de treaba lui, stand pe un scaun. Pe langa asemanarea uimitoare cu un foarte cunoscut personaj de film, ceea ce mi-a atras atentia a fost faptul ca vorbea…singur. Da, chiar vorbea singur! (M-am asigurat ca nu il asculta nimeni, inainte de a trage concluzia aceasta.) Poate ca tie nu ti se pare nimic ciudat; poate ca uneori ti se si intampla. Mie insa mi s-a parut. Si m-a facut sa-mi pun si niste intrebari(de parca nu aveam capul plin cu asa ceva). Oare de ce vorbeste singur? De ce priveste pe geam, pierdut, iar apoi se intoarce pentru a comunica ceva, nimanui? Este chiar atat de singur? Sa nu aiba oare pe nimeni? Se poate ca aceste ganduri sa nu aiba nicio legatura cu realitatea, dar totusi, daca tot am ajuns aici, hai sa te intreb ceva: cand te-ai oprit ultima data din rutina de zi cu zi pentru a reobserva cat de fericit esti pentru ca ai prieteni? Poate ca nu esti tipul popular cu jumatate de scoala in jurul tau si nici angajatul pe care il admira toata compania. Dar refuz sa cred ca esti singur. Atat de singur. Cand ti-ai facut timp sa te duci la prietenii tai si sa le multumesti pentru ca iti sunt aproape? Cand ai facut ultimul gest frumos pentru ei? Nu-ti mai amintesti, asa-i? Eu unul o fac cu greu…din pacate…Dar vreau ca lucrurile sa fie altfel. Asa ca am decis. O sa ma autoprovoc sa-i fac pe cei din jurul meu sa se simta pretuiti. Poate prin gesturi mici, nesemnificative, sterse. Dar gesturi care sa le aminteasca ca sunt importanti. Imi dai voie sa te provoc si pe tine? Si, daca chiar crezi ca nu ai pe nimeni, vreau sa nu uiti ca exista Cineva care vrea sa-ti fie cel mai bun prieten. Trebuie doar sa Il lasi. Nu stiu cum iti va deveni apropiat, dar El stie asta. Si vrea asta. Lasa-L pe Isus sa-ti intre in viata, iar apoi lasa recunostinta si aprecierea sa curga din al tau suflet. Sa-i inunde pe toti, dar mai ales pe prieteni. Accepti...

Citește mai mult

Povestea din spate

Scris de | 21 02 2011 | Despre: reflectii | fără comentarii

Nu era prima oara cand ma aflam in acea sala si nu era nici prima ocazie in care ii priveam pe acesti oameni. Dar era prima data cand imi venea in minte un gand – gandul „Povestii din spatele chipului”. Mi-am lasat privirea sa se odihneasca pe fetele lor…dar mintea a trecut dincolo, aducand in prim-plan cateva semne…de intrebare. Oare ce poveste ascunde el? Ce se gaseste in spatele chipului ei angelic? Mi-a luat doar o secunda sa reflectez, dar implicatiile acesteia vor fi, cu siguranta, vesnice. Cum m-as purta cu oamenii daca le-as cunoaste istoria? Ce as gandi despre ei daca as putea da cortina la o parte?  Nu cred ca mi-as permite sa judec, sa critic…sau sa urasc, ori sa nu iert… Ca sa afli povestea trebuie sa-l cunosti pe personaj. Iar ca sa-l cunosti pe acesta trebui sa ii descoperi povestea…Un cerc vicios, dar e singura solutie. Asa ca, in caz ca pe viitor vei avea probleme in a-i iubi sau intelege pe ceilalti, nu uita sa incerci sa le descoperi povestea. Poate ii vei intelege…poate ii vei iubi…  „I-am iubi mai mult pe oameni daca i-am...

Citește mai mult

Viata ca un…

Scris de | 4 02 2011 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Tie iti place sa mergi la circ? Sau la teatru? Mie imi place foarte mult, chiar daca nu am mers niciodata! Stiu ce se intampla in astfel de locatii si stiu si de ce imi place. Sa-ti spun si tie. Pentru ca circul si teatrul  sunt singurele locuri in care oamenii sunt mintiti pe fata. In viata, cel mai mare circ/teatru, oamenii sunt mintiti „pe spate”. Explicatia vine imediat. Oriunde te-ai uita, observi ca fiecare joaca un rol. Nu sti daca este sau nu persoana care lasa sa para ca este. Ba mai mult, uneori buzele ei spun ceva, dar fiecare actiune o contrazice. Ce sa mai crezi? De asta e frumos la circ: sti ca atunci cand clovnul isi va termina reprezentatia se va termina si minciuna pusa in scena. De asta e frumos la teatru: cat timp esti in sala urmaresti scenariul, dar, dupa, acesta ia sfarsit. Ia sfarsit pentru ca fiecare sa-si poata continua propriul rol, pentru ca fiecare jucam un astfel de rol. E adevarat ca unii mai incearca sa realizeze o fuziune intre rol si „viata”, dar cat de putini sunt acestia. Stiu ca am insirat vrute si nevrute…dar promit sa revin cu un „studiu” amanuntit.(asta de parca ii pasa cuiva)! Pana atunci, ai grija la rolul pe care il joci! Incearca sa il faci cat mai putin fals; cei din jur te depisteaza, aproape...

Citește mai mult

“Despre frumusetea pierduta a vietii”, de Andrei Plesu

Scris de | 4 02 2011 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

Pentru ca nu stiu ce, sau despre ce, sa mai scriu m-am decis sa postez ceva spus de un mare contemporan, Andrei Plesu. Dar, pentru ca nu prea sunt de acord cu metoda „copy” & „paste” de pe un blog (site) pe altul, am sa postez doar link-ul catre sursa unde l-am gasit. Sper sa merite timpul pe care i-l acordati! Pentru a citi, click aici.

Citește mai mult

„Ferice…” de secol XXI

Scris de | 29 01 2011 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

In timp ce citeam cartea „Dilemele unui Inger” scrisa de Ovidiu Radulescu (carte de care am tot fugit, nestiind insa ce maretii ratez – sa retin ca trebuie sa cataloghez o carte doar dupa ce o citesc!) am descoperit „Fericirile secolului XXI”. Iata-le reproduse mai jos: Ferice de cei ce stiu sa dea din coate, caci ei vor trai bine. Ferice de cei duri, caci ei nu vor avea niciodata inimile ranite. Ferice de cei ce protesteaza si se plang, caci vor obtine in cele din urma ceea ce doresc. Ferice de cei blazati, caci ei nu vor fi niciodata stresati din cauza vinovatiei lor. Ferice de cei smecheri, caci ei vor ajunge intotdeauna acolo unde si-au propus. Ferice de cei descurcareti in aceasta lume, caci ei vor fi intotdeauna cu un pas inaintea altora. Ferice de cei ce creeaza mereu probleme, caci ei ii vor face pe cei din jur sa-i bage in seama. Actual,...

Citește mai mult

„As vrea…”

Scris de | 29 01 2011 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

„As vrea sa cumpar crestinism in valoare de zece centi; nu mai mult, ca sa nu imi deranjeze obiceiurile si sa nu-mi schimbe viata. Nu vreau acel crestinism care sa ma faca sa iubesc tiganul de alaturi sau copiii vecinului care se injura sub geamul meu de dimineata pana seara. Doar putintel crestinism. Vreau extaz, dar nu transformare, vreau caldurica spirituala, dar nu cenusa pacatelor mele favorite. Vreau o jumatate de kilogram de crestinism intr-o punga, sa-l pot consuma cand anturajul este cu ochii pe mine.” – Wilbur Rees(adaptare de Ovidiu...

Citește mai mult

Agonia sperantei

Scris de | 23 01 2011 | Despre: de meditat | fără comentarii

“Dumnezeu alege prin ce să trecem în viață. Noi alegem cum să trecem prin acele experiențe.” -Victor Frankl Lacrimi triste umeazeau ochii asistenței, iar suspine abia șoptite se faceau auzite ici și colo. Iar cei cărora tăria de caracter le ținea izvoarele compasiunii încă închise, sufereau împreună cu el…Un om deosebit, simplu, dar special în același timp, care a ales să-și deschidă comoara durerii și să ne împartă și nouă, celor câteva sute de tineri din sală, câte o frântură din ea. Rămas singur cu doi copii de școală primară, după ce soția, prieten și ajutor de necontestat, a trebuit să își ia rămas-bun de la viață, forțată de un nemilos dușman – cancerul. Lumea lor s-a prăbușit odata cu lumea ei. Casa, un loc plin de armonie și veselie cândva, acum parcă poartă în spate povara evenimentelor, alegând să păstreze tăcerea. Melodiile închinate lui Dumnezeu, pe care cu toții le înălțau cu o pasiune imposibil de redat, se ridicau, mult mai sărace acum, spre cerul inert, de sticlă. Vocea ei era stinsă, poate pentru totdeauna… Nu am cum să uit emoția, dar și frustrarea, care m-a copleșit în timp ce firul vieții acestui om se desfășura, pas cu pas, în fața mea. Nu puteai să nu observi dragostea lui Dumnezeu pentru acesta; dragoste manifestată prin ocrotire, prosperitate, loialitate. Și, totuși, de ce Doamne permiți ca, în momentele cele mai fericite ale unei familii, un astfel de dezastru să se întâmple? Puterea Ta cea mare să nu fie chiar așa de mare? Luându-mi două secunde, mi-am îndreptat gândurile spre mine. Ce-ar fi fost dacă lucrurile ar fi stat astfel în viața mea?…Aș fi putut să-L mai privesc, sa-L mai iubesc?… Cu puțin înainte de final cei trei încep să Îi cânte. O voce clara, cristalină se aude de pe negativ. Se reunesc, pentru a-l Lăuda pe Cel care ar fi putut împiedica toate acestea…Mici boabe de rouă apar pe obraji…Durerea învăluie inimi…Dar cuvintele plutesc prin sală: nu trebuie să știu de ce, trebuie doar să Te țin de mână. Sunt versuri din cântecul lor…versuri pline de esență, de viață, de dor… Nu știu de ce, dar am impresia că întrebarea cea mai întâlnită, cu răspunsul cel de mai negăsit, este De ce?…Dar se spune că răspunsurile există, pentru fiecare, doar că trebuie să ne înarmăm cu răbdare, și apoi le vom primi. Le vom primi atunci când Dumnezeu va reveni, dezvăluindu-ne și ceea ce este în spatele scenei. El este iubire…Și trebuie să aibă o atât de mare stăpânire de sine! De ce? Pentru că, ca să stai și să privești cum atât de mulți din copiii tăi trec prin încercări de nedescris, e greu…Chiar, sau poate cu atât mai mult, pentru...

Citește mai mult

„Ce vreau de la viata” sau „Ce vrea viata de la mine”?

Scris de | 13 01 2011 | Despre: reflectii | fără comentarii

Ideea titlului mi-a venit in timp ce faceam un proiect pentru scoala; ideile pe care o sa le scriu nu le stiu inca, dar sper ca or sa apara si ele…Da fapt, stiu inceputul: „Ce vreau de la viata?” sau „Ce vrea viata de la mine?”…? Iar acum sa ma explic. Am ramas surprins sa observ cate persoane nu au niciun tel in viata, sau, daca il au, nu il au decat conturat. Si, cand spun asta, nu ma refer doar la tineri, ci la fiecare, in general. Nu e uimitor cati dintre noi traim doar asa, ca sa ne aflam in treaba? Nu avem niciun entuziasm in a ne trai viata…Uitam sa ne bucuram atunci, dar nici cu intristarea nu stam mai bine…  Ne-am invatat sa ne lasam dusi de val. Nu ne mai gandim ca noi trebuie sa cerem ceva de la viata, iar nu ea de la noi. Tanar fiind, mi se tot spune ca trebuie sa am grija in viata, sa o conduc eu pe ea, nu ea pe mine. Si cred ca asa trebuie sa fie. Ceea ce parca nu imi place insa este faptul ca prea multi uita de aceste sfaturi, pe care cred ca le-am primit fiecare. Ne complacem intr-un trai apatic…lasam viata sa ne ia si ultimul strop de energie. Scoala, serviciu, familie, afaceri, treburi sunt doar cateva din lucrurile care ne conduc. Si, de fapt, ar trebui sa le conducem noi. Ca nu o facem, asta e o alta problema… Tot gandindu-ma la ceea ce vezi insiruit aici mi-am amintit doua idei foarte interesante care, recunosc, cred ca mi-au marcat viata si inca mi-o vor marca. Iata-le reproducerea, pentru ca doar cu asta am ramas: Viata nu e o ecuatie care trebuie rezolvata, ci o aventura care trebuie traita. (sorry pentru cei care nu le aveti cu matematica:) ) Problema cu viata e ca nu are buton de dat inapoi. Nu pot sa nu le dau dreptate celor care au spus aceste afirmatii! Am obosit privind in jur la toti cei care nu fac altceva decat rezolva; ce anume, nici ei nu cred ca stiu. Iar pentru ei, intervine al doilea aspect: nu pot schimba nimic. Daca vor realiza(si majoritatea realizeaza, dar, din pacate, prea tarziu) ca nu si-au trait viata, ci ca viata i-a trait pe ei, nu vor mai putea face nimic cu trecutul, in fata standu-le doar viitorul. Sa speram ca eu si tu deasemenea te vei trezi cand trecutul tau este relativ mic, iar viitorul relativ mare…nu de alta, dar ca sa ai mai putin de regretat! Inchei…dar vreau sa nu uitam ca viata trebuie traita! In adevaratul sens al...

Citește mai mult

Unii chiar vor la scoala!

Scris de | 2 01 2011 | Despre: diverse | fără comentarii

Unii chiar vor la scoala!

Prima mea postare pe 2011 va fi o continuare a unei postari din 2010, si anume a postarii referitoare la scoala, „Ce-i cu scoala?” . Zilele trecute am primit newsletter-ul de la descopera.ro, iar unul dintre titluri m-a atras. Nu stiu exact cum suna, dar articolul era o retrospectiva a anului 2010, in imagini. Multe imagini m-au impresionat, dar una dintre ele mi-a atras atentia in mod special. Fotografia prezenta o fetita care parcurgea drumul spre scoala, in timpul ciocnirilor dintre armata israeliana si demonstrantii palestinieni.  Nu am putut sa nu ma intreb, atunci cand am vazut fotografia aceasta, de ce exista o asemenea diferenta intre copii care nu pot merge la scoala si cei care pot merge. Cei care au conditii, razboaiele nu ii impiedica, sunt sanatosi nu se bucura de ceea ce ofera scoala, ci incearca, pe cat posibil, sa se eschiveze de le tot ceea ce inseamna scoala. Iar altii, isi risca si viata pentru a ajunge la cursuri. Data viitoare, cand vei vrea sa te plangi de scoala pe care trebuie sa o urmezi, incearca sa iti amintesti ca in lumea aceasta exista milioane de copii care ar da totul pentru a putea beneficia de o educatie. Nu crezi? Priveste poza, o sa intelegi! P.S: Pentru intreaga galerie click...

Citește mai mult