Blog


Nu e suficient

Scris de | 16 02 2010 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

“Nu este suficient sa vrei sa fii cel mai bun. Nu poti doar sa stai prin preajma si sa te lamentezi cat de mult vrei sa reusesti. Arata-mi cat de mult vrei. Inceteaza sa te limitezi la ‘a te gandi’ la tinta ta, la ‘a te intreba’ cu privire la ea sau la ‘a spera ca o vei atinge’ si porneste efectiv spre ea. Indrazneste sa faci tot ceea ce trebuie pentru a fi cel mai bun si apoi, indiferent deca invingi, daca pierzi sau daca te prabusesti pe linia de sosire, vei sti exact cine esti.” (O reclama...

Citește mai mult

De 3$ Dumnezeu

Scris de | 16 02 2010 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

De 3$ Dumnezeu

“As vrea sa cumpar, va rog, de 3$ Dumnezeu. Nu atat cat sa-mi explodeze sufletul sau sa-mi tulbure somnul, dar suficient ca sa egaleze o ceasca de lapte cald sau un pui de somn in caldura soarelui. Nu vreau atat de mult din El cat sa ma faca sa iubesc un negru[sau un alb, un asiatic, un hispanic] sau sa culeg sfecla cu un emigrant. Vreau extaz, nu transformare. Vreau caldura pantecelui, nu nasterea din nou. Vreau un dram de vesnicie intr-o punga de hartie. Vreau de 3$ Dumnezeu!” -Wilbur Rees(din cartea ‘Doamne, adu-Ti slava inapoi’, Randy...

Citește mai mult

Fulgi de ganduri

Scris de | 11 02 2010 | Despre: invalmaseala de cuvinte | 1 comentariu

Fulgi de ganduri

Imi ridic ochii de la foaia alba si mi-i indrept spre fereastra. Dau perdeaua la o parte si privesc negrul noptii instelate. Fulgi sclipitori de nea de abia se zaresc pierduti in marea aceasta de intuneric…Ei sunt singurii care leaga cerul de pamant. Zboara lin si cald parca, chiar sub privirea mea plina de admiratie. Se opresc la geamul meu pentru o clipa si cu un glas abia soptit ma intreaba: ‘Cine esti?’…’Ce faci?’…’Incotro te indrepti?’…’Pentru ce traiesti?’…Nu apuc sa imi indepartez uimirea si stelutele sunt deja departe…Dar altele vin si pleaca, lasand in urma lor aceleasi ecouri:’Ce faci?’…’Cine esti?’…Am vrut sa raspund, fara sa realizez insa ca as discuta cu fulgii de zapada, dar n-am avut taria. ‘Cine sunt eu de fapt?’, ‘Incotro ma indrept?’, ‘Pentru ce traiesc?’…Mi-am dat seama ca acestea nu sunt decat franturi de ganduri, pe care imaginatia le-a pus in puful fulgilor de gheata. Am vrut sa imi raspund…dar n-am putut, dar n-am stiut. Imi intorc din nou ochii si gandurile la foaia ce ma asteapta; ma imbie parca sa scriu ce am descoperit. Si o fac. Am aflat ca nu stiu ceea ce credeam ca stiu si ca nu am habar de niste lucruri pe care le credeam de mult lamurite. Au trecut clipele…si ramasitele gandurilor inca imi mai staruie in minte:’Cine esti?’, ‘Incotro te indrepti?’…si eu nu stiu sa raspund. Inca. Dar voi sti. Pentru ca am plecat in cautarea raspunsurilor. Deci: ‘Cine sunt?’, ‘Incotro ma indrept?’ Tocmai am aflat: Sunt CINEVA, care cauta CEVA…...

Citește mai mult

Franturi de paradox

Scris de | 5 02 2010 | Despre: de meditat | fără comentarii

Am micsorat distantele, si totusi distantele dintre noi ca oameni s-au marit. Am avut grija sa avem minute incluse in abonamentele noastre de telefon, dar nu am avut grija sa le si consumam. Avem scoli si universitati, dar de pe bancile lor iesim orice ne dorim, numai oameni nu. Exista mai multi credinciosi, dar si mai putina spiritualitate. Dispunem de laboratoare de cercetare, descoperim numeroase medicamente si noi metode chirurgicale, dar bolile nu s-au imputinat. Lucram doar 8 ore pe zi,in loc de 12, sau mai multe, cum lucrau inaintasii nostri, dar nu avem timp sa stam alaturi de cei dragi. Avem biserici mari, frumoase, dar, de cele mai multe ori, goale. Avem mai multe carti, dar mai putina cultura. Avem mijloace de informare cum n-au existat niciodata, dar nu stim ce se intampla cu vecinii sau cu prietenii nostri. Credem intr-un Dumnezeu mare, puternic si iubitor, dar ne comportam ca si cand El nu ar exista. Si, cel mai mare paradox: Suntem de acord cu toate aceste cuvinte, dar nu facem nimic. Si, ceea ce este si mai trist, este faptul ca probabil si pe viitor situatia va ramane la fel. Asta daca tu si eu nu ne ridicam sa schimbam...

Citește mai mult

Ma uit la ceas…

Scris de | 30 01 2010 | Despre: reflectii | 1 comentariu

Ma uit la ceas…e cam tarziu…Sa ma mai apuc totusi de scris? Nu imi raspund, dar ma apuc…Ma uit din nou, la calendar insa…E aproape 31 ianuarie. S-a dus prima luna a anului 2010. Muzica se aude undeva in surdina, iar melodia gandurilor se intoarce undeva la inceputul anului…Era sfarsitul unui an, era nostalgia noului inceput, era…Fiecare isi trecea anul ce se incheia pe sub lupa realizarilor…apoi isi ridica privirea si isi alegea muntele pe care sa isi infiga steagul. Si eu faceam la fel. Mi-amintesc cum mi-am intors privirea spre 2009…am ramas dezamagit!N-am realizat ce mi-am propus…n-am fost mai bun, mai perseverent, mai hotarat, mai ambitios…Si atunci mi-am pus, cu mai multa hotarare ca anul trecut parca, tintele pe o hartie…pe inima…pe suflet…Ma uit din nou la ceas…limbile au inaintat…Ma uit din nou in calendar…Si ma mai uit la ceva…la lista mea…S-a scurs o luna si privesc uimit ca ma aflu in acelasi loc; nu am plecat spre muntii pe care vroiam sa-i cuceresc, nu am facut niciun pas, nici macar un pas…Nu as putea sa spun de ce, cu toate ca motivele le stiu…Sunt obosit deja…si timpul e tarziu…Dar nu ma opresc pana nu imi revad lista, de pe hartie, din inima si suflet…Ma rog din nou…imi ridic privirea si pornesc…Da, chiar in aceasta clipa, cand timpul s-a oprit, pornesc, cu teama poate, spre primul munte, spre primul varf…Stiu ca nu va fi usor, dar stiu ca nu va fi nici greu…O sa mai treaca o luna…O, sunt curios...

Citește mai mult

Pilda raului

Scris de | 29 01 2010 | Despre: ilustratii | 2 comentarii

Stiu ca am postat cam multe ilustratii consecutiv, dar asta mi-a placut foarte mult. E o pilda foarte interesanta, care reda realitatea cu multa obiectivitate. Astept parerea vostra! “Au fost odata cinci fii, care traiau intr-un castel in munti impreuna cu tatal lor. Fiul cel mai mare era ascultator, dar ceilalti patru frati erau cu totii razvratiti. Tatal ii avertiza sa nu se apropie de rau, dar ei nu il ascultau. Ii sfatuia sa nu se apropie de maluri, ca sa nu fie luati de ape si purtati la vale, dar chemarea raului era prea puternica. Zi dupa zi cei patru frati razvratiti se aventurau din ce in ce mai aproape, pana cand unul dintre ei a indraznit sa-si afunde mana in valuri. ‘Tineti-ma de mana sa nu cad’, a zis el, si fratii l-au ascultat. Dar cand a atins undele raului, curentul l-a smuls impreuna cu ceilalti trei si l-a luat la vale. Au saltat peste pietre, s-au rostogolit urland prin meandre, purtati pe crestele valurilor. Strigatele lor dupa ajutor s-au pierdut in furia raului. Desi luptau sa-si pastreze echilibrul, erau neputinciosi in fata puterii curentului. Dupa ore intregi de lupta au capitulat in fata fortei raului. In cele din urma apele i-au aruncat pe mal intr-un tinut ciudat, intr-o tara indepartata, intr-un loc pustiu. Tinutul era locuit de salbatici. Nu erau in siguranta, ca acasa. Tinutul era batut de vanturi inghetate. Nu era cald, ca acasa. Tinutul era marginit de munti stancosi. Nu era imbietor, ca acasa. Cu toate ca nu stiau unde se afla, de un lucru erau siguri: Nu era locul lor acolo. Mult timp cei patru frati au zacut pe mal, uluiti de caderea lor si nestiind incotro sa se indrepte. Dupa o vreme si-au adunat curajul si au intrat din nou in ape, sperand sa-si croiasca drum in amonte. Dar curentul era prea puternic. Au incercat sa urce de-alungul raului, dar terenul era prea abrupt. S-au gandit sa urce muntii, dar crestele erau prea inalte. In plus, nici nu cunosteau drumul. In cele din urma au facut un foc si s-au asezat. ‘Nu ar fi trebuit sa nesocotim poruncile tatalui nostru’, au recunoscut ei. ‘Suntem tare departe de casa’. Cu trecerea timpului, fratii au invatat sa supravietuiasca in tinutul strain. Se hraneau cu nuci si vanau animale pentru blana. Au hotarat sa nu-si uite tara si nici sa nu renunte la speranta de a se intoarce. In fiecare zi porneau sa caute hrana si sa-si construiasca un adapost. In fiecare seara faceau focul si povesteau despre tatal lor si despre fratele lor mai mare. Toti cei patru frati tanjeau sa-i revada. Apoi, intr-o seara, unul dintre frati nu a mai venit la foc. Ceilalti l-au gasit in dimineata urmatoare in vale, impreuna cu salbaticii. Isi construia o coliba din paie si noroi. ‘M-am saturat sa tot povestim’ le-a zis el. ‘La ce bun sa ne amintim? La urma urmei tinutul acesta nu e chiar atat de rau. Imi voi construi o casa trainica si ma voi stabili aici. ‘Dar asta nu poate fi casa ta, nu poate fi casa noastra’, au obiectat ceilalti. ‘Nu, dar va fi daca nu ne mai gandim la cea adevarata.’ ‘Dar cu tata cum ramane?’ ‘Ce e cu tata? El nu e aici. Nu e nicaieri in apropiere....

Citește mai mult

Cat mai ai de gand sa astepti?…

Scris de | 23 01 2010 | Despre: povestiri cu morala | fără comentarii

„Se povesteste ca intr-o zi, in parcarea din fata unei importante companii pentru intretinerea avioanelor, si-a facut aparitia un bivol. Mai multi muncitori in uniformele rosii ale companiei au incercat sa il goneasca inapoi pe pajiste. Intarat, animalul s-a repezit la unul dintre functionari, fugarindu-l dealungul holului, pana in biroul managerului. Muncitorul a scapat prin usa din spate in timp ce bivolul a ramas blocat in biroul sefului, fara cerere de audienta. In trei ore bivolul a distrus masuta de cafea, a daramat masa, a spart peretii in cateva locuri si a zdrobit floarea ornamental din incapere. La sosirea ajutoarelor, oaspetele neinvitat a parasit linistit biroul, fara nicio impotrivire, intrand in camionul pentru transport de animale. „ De multe ori, incercarile noastre de a renunta la obiceiurile rele nu sunt venite din inima. Aceasta este ca si cum am incerca sa alungam un bivol fara sa ne dam seama ca purtam uniforme rosii. Satana a trecut de indicatorul “Accesul persoanelor straine interzis!” mai inainte ca noi sa prindem de veste si s-a instalat in biroul managerului nostru. Daca luam lucrurile in serios cu adevarat, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa ne luam un angajament total de a inlatura cu desavarsire obiceiurile rele. Cat mai ai de gand sa...

Citește mai mult

Cel mai mare invins

Scris de | 16 01 2010 | Despre: povestiri cu morala | fără comentarii

In fiecare an, ascotiatia reporterilor sportivi de baseball desemneaza cate un goalgather din Liga Nationala si din LIga Americana, pentru a le fi inmanata prestigioasa distinctie “Cy Young”, numita astfel in onoarea celui care a devenit celebru datorita unui record cu neputinta de doborat: 511 meciuri castigate intre anii 1890-1911. Astazi, Cy Young, un jucator aprig, cu o nezdruncinata incredere  in propriile forte este cunoscut drept “cel mai mare jucator de baseball al tuturor timpurilor”. Oricum, Cy Young a doborat si un alt record, cel putin tot atat de greu de intrecut ca si primul. El a pierdut 315 meciuri! S-ar putea spune despre el ca a fost cel mai mare invins care a jucat vreodata baseball. Daca Cy Young si-ar fi petrecut timpul ingrijorandu-se pentru numeroasele sale esecuri, poate ca s-ar fi descurajat si ar fi abandonat. Cy Young a invatat ceva din esecuri.Tu ce inveti din ale...

Citește mai mult

Dumnezeu te vrea acasa

Scris de | 31 12 2009 | Despre: ilustratii | 2 comentarii

Se povesteste ca exista undeva in munti o imparatie vestita. Vestita nu pentru bogatia ei, cu toate ca minele de aur din apropiere ofereau cel mai curat aur, nici pentru frumusetea ei, cu toate ca oferea ochiului peisaje fantastice: cascade care isi pravaleau apa cu zgomot fantastic, animale bucurandu-se de libertate si natura,  flori care isi etaleaza frumusetea una in fata alteia,nu; ci pentru bunatatea si simplitatea oamenilor. Suna putin cam ciudat,nu?Oameni buni si simpli… Si peste aceasta imparatie domnea un imparat deosebit, care se mandrea cu cei doi fii ai sai; erau tineri inteligenti, altruisti si tineau la regat.Ce isi putea dori mai mult? Era foarte multumit tatal de fii lui, si fii de tatal lor; se intelegeau cu adevarat ca tata si fii. Intr-o zi imparatul isi chema fii si le spuse: -Dragi baieti, ati ajuns la varsta la care trebuie sa plecati pentru un timp in lume ca sa vedeti ce se afla dincolo de imparatia noastra linistita. Baietii nu raspunsera, insa uimirea se asternu pe fetele lor.Tatal continua: -Sa stiti ca lumea de afara nu e asa cum credeti, nu seamana deloc cu tara noastra, asa ca o sa aveti nevoie de ceea ce v-am invatat.O sa aveti nevoie de bunatate, de iubire, de atentie, de compasiune, de cinste. Promiteti-mi ca  nu o sa uitati niciodata de aceste virtuti! Tinerii promisera si, dupa ce isi luara ramas-bun, pornira la drum, dar fiecare pe un alt drum; trebuia ca sa isi invete fiecare lectia lui. In calatoria lor au ajuns sa isi dea seama de cata dreptate avea tatal lor; oamenii erau rai, se urau, se minteau, erau egoisti si lipsiti de scrupule. A trecut ceva timp in care tatal nu a mai aflat nimic de la fii lui, si asta nu pentru ca el nu a mai incercat sa ia legatura cu ei, ci pentru ca ei nu isi mai faceau timp sa ii raspunda la scrisori. Devenisera ocupati; unul se inscrisese la cea mai vestita facultate, iar celalalt se angajase; ajunsese deja director.Dar, cum viata in lume nu era asa roza si cum majoritatea influenteaza minoritatea, fiul cel mare, absolvent aproape al universitatii, a inceput sa uite de darurile pe care i le lasase tatal sau; a uitat sa mai iubeasca, sa daruiasca, sa isi cultive bunatatea sau sa isi manifeste blandetea. Fiul cel mic, de cand ajunsese director, a uitat ce inseamna corectitudinea si iubirea. Nu se mai gandea decat la el, neinteresandu-l de cei care ii erau angajati.Unde era acum fiul altruist al tatalui?Cam asa isi duceam ei viata, fara sa le pese de altii si, mai ales, fara sa se intereseze de cei de acasa, de familie, de prieteni, de tatal lor.De fapt, nici macar nu se mai gandeau la casa lor de odinioara.  Ce se intamplase cu ei? Se obisnuisera cu viata de acolo; sa minti nu li se mai parea asa de grav, sa te gandesti la tine si la buzunarele tale li se parea de acum un lucru normal, sa urasti, sa inseli, sa minti…era banal!Vazand ca fii nu mai dau niciun semn de viata tatal isi trimise slujitori destoinici sa ii aduca vesti despre fii lui.Cu greu accepta imparatul stirile, dar realiza ca erau adevarate.Si de aceea se hotari sa le atraga atentia fiilor lui. In fiecare...

Citește mai mult

Esentialul ne cam scapa…

Scris de | 24 12 2009 | Despre: reflectii | fără comentarii

Iata ca iar incep sa spun vrute si nevrute, gandite si negandite…Nu stiu inca de ce m-am apucat sa scriu. Probabil fiindca in perioada asta a anului fiecare scrie; unii scriu felicitari, altii poezii, altii articole. Mai sunt si unii care se opresc la mail-uri sau sms-uri. Si mai sunt si unii care isi scriu doar propriile ganduri. Asa, aiurea. Fara un scop precis si fara un destinatar precis. Scriu si ei ca sa fie. Probabil si eu tot in aceasta categorie intru, dar ramane de vazut. Poate voi gasi si un destinatar si poate voi avea si un scop. E perioada cea mai frumoasa a anului, spun unii, iar altii sunt de acord cu ei. Au loc intalniri cu familia, cu prietenii, vin colindatori, vine Mos Craciun, iar mesele sunt pline. De afara albul zapezii te imbie sa iesi pe partie, sau macar la o mica joaca cu bulgari; nici macar nu e asa de frig. Cam asa ar putea fi conturat sfarsitul fiecarui an,nu? N-am uitat nimic cred…Sau, poate, da?!?…Probabil s-a sesizat ca Isus nu mai are niciun loc in tablou, nici mcar in grajdul acela vechi si rece din spate…Nu va doare sa vedeti asta? Sarbatorim ziua de nastere a Mantuitorului, iar noi tocmai de El uitam. De fapt nu uitam, nu vrem sa ne mai amintim. Alungam fiecare gand despre El undeva intr-un colt indepartat al inimii…e mai usor asa. Nu ne mai gandim la ce a facut si face Isus pentru noi, acum il avem pe „Mosul”, care ne aduce cadouri, sanatate, fericire. Nu ne mai gandim la corul de ingeri care I-au cantat la nastere, chiar daca colindatorii vin si ne canta. Nu ne ma gandim la grajdul in care s-a nascut, nici la pastorii si magii care I s-au inchinat si care I-au adus daruri. Nu! De ce ne-am gandi? Noi avem tot ce ne trebuie, poate, si casa, si caldura, si brad, si mancare, si daruri. Avem si o inima calda…si un suflet curat…dar nu Il avem pe El, pe ISUS! Avem aproape toate lucrurile care trimit la El, dar doar atat. Nu vreau aici sa aduc in discutie originea Craciunului sau sa vorbesc despre data cand S-a nascut El de fapt.(Daca vreti totusi sa stiti cate ceva si despre asta intrati pe adevar-minciuna.ucoz.com!).Vreau sa aduc in discutie o intrebare: S-a nascut El si in viata ta? Macar acum, de Craciun…acum, la sfarsit de an te mai gandesti si la El? Probabil ca nu, esti prea ocupat cu pregatirile si cu goana dupa cadouri, dar tare mult S-ar bucura sa gasesti un timp si pentru El. Asa suntem noi oamenii se pare. Pierdem din vedere lucrurile esentiale. De ce, nu stiu! Dar haideti ca in acest an sa nu mai pierdem Cel mai esential aspect al Craciunului, sa nu-L mai pierdem pe Isus!Nu-i asa ca ar fi...

Citește mai mult

Cand „ziua” ta nu mai e a ta…

Scris de | 20 12 2009 | Despre: ilustratii | fără comentarii

Cu aceasta ocazie vreau sa iti lansez o provocare; provocarea de a-ti folosi imaginatia. Imagineaza-ti ca astazi e ziua ta de nastere. Implinesti si tu frumoasa varsta de 18, 30 sau poate 50 de ani. Te-ai hotarat sa dai si tu o petrecere ca orice om.Ai facut tort, ai cumparat sucuri si prajituri, ai pus si ceva decoratii si ai avut grija sa chemi si cativa colegi de la munca sau de la scoala, dar si cativa din prietenii tai cei mai apropiati. Mai este foarte putin pana la ora 17.00, ora stabilita pentru inceperea aniversarii, cand iti dai seama ca nu ai cumparat aperitive si nici apa minerala. Nu poti sa te prezinti in fata invitatilor fara aperitive si apa minerala,nu? Ce petrecere ar mai fi asta? Asa ca te imbraci repede, iei bani si, dupa ce ii anunti pe cei din casa sa ii primeasca ei pe oaspeti, pornesti grabit spre magazin. Cum magazinul nu este foarte aproape si cum bagajele sunt grele iti ia ceva timp pana te intorci. Ajungi intr-un sfarsit acasa. Din spatele usii auzi muzica, voie buna, si simti chiar si fum de tigara si miros de alcool venit pe sub usa. Bati cu oarecare retinere la usa, dar nimeni nu-ti raspunde.Bati din nou.Nimic; cei din casa sunt prea preocupati cu petrecerea lor…au uitat ca ei sunt, de fapt, la petrecerea ta.Bati din nou si din nou…din nou si din nou…Nimeni nu iti raspunde. In fiecare an Isus bate la usa noastra…a venit la aniversarea Sa.Dar noi suntem prea preocupati sa ne simtim bine, sa vedem ce ne-a adus Mosul, sa ne ocupam de treburile noastre…Uitam ca Ziua de Craciun este „ziua” Lui si „aniversarea” Lui…Si El bate…din nou si din nou…Chiar nu ai de gand sa Ii deschizi?Totusi…e „ziua”...

Citește mai mult

Reflectie…

Scris de | 15 12 2009 | Despre: diverse | fără comentarii

“Dumnezeu?Tu chiar n-ai ce face de ma iei cu intrebari de felul acesta?Ce treaba sa aiba Dumnezeu cu mine?” Probabil cam asta ar  fi reactia contemporanilor nostri la intrebarea “Crezi ca Dumnezeu are niste planuri speciale cu viata ta?”. Traim intr-o vreme in care Dumnezeu nu prea isi mai gaseste locul in viata naostra. Sau, cel putin, nu ne mai gandim la Dumnezeu ca la Tatal nostru. Cand suntem fericiti, noi suntem “vinovati”, iar cand se abat suparari si probleme in viata noastra El e vinovat. E vinovat Dumnezeu de propriile noastre alegeri!?! De ce e asa greu ca sa acceptam voia lui Dumnezeu in viata noastra? De ce e asa de greu sa facem distinctia intre ceea ce a vrut Dumnezeu pentru noi si ceea ce am vrut noi pentru noi? Nu de putine ori gandim “Asa a fost voia Domnului…” cand, de fapt, Dumnezeu nu a avut nicio intentie sa trecem prin ceea ce trecem; totul vine datorita alegerilor naostre…Sau nu de putine ori Il acuzam pe Dumnezeu…ne rugam “Faca-se voia Ta!” si cand Dumnezeu Isi exercita vointa ne ridicam noi, “un abur”, si Il judecam…De ce? Prea greu de raspuns…Cata falsitate…Ce  privilegiu avem ca Dumnezeu a incheiat cu noi un legamant si nu un contract; El ramane Tatal nostru chiar si atunci cand noi alegem sa fim fiii risipitori. Cat de iubitor e El si cat de nerecunoscatori suntem noi! Imi amintesc de marii oameni ai Scripturii; de Iosif, care a fost recunoscator chiar si in inchisoare, de Daniel, care a ales sa stea langa Dumnezeu chiar si in groapa leilor, de David, care a stiut sa isi recunoasca greselile si de multi, multi altii. Ei stiau ca Dumnezeu este Dumnezeu! Ei stiu sa accepte voia Lui in viata lor, chiar si atunci cand ei nu vedeau nimic bun in acele evenimente. Cat de mare e Dumnezeu atunci cand Il lasam sa fie astfel! Dumnezeu ne iubeste si ne vrea binele; cand intelegem acest aspect viziunea ni se schimba si, implicit, viata ni se schimba! Haideti sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne dea astfel de ochelari…Dar stati!El ni i-a dat mai din-nainte: ne-a dat Cuvantul Sau…Ce bine ar fi daca L-am crede pe Dumnezeu pe cuvant! “De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.” -Romani 8,28...

Citește mai mult