Brașovul meu

Miroase-a lămâiță și a soc,
Pe străzile uitate-n seară
Chiar dacă nu-i al bun soroc
Natura mă uimește iară.

Simt un parfum de salcâm des,
Ce-mbată drumul spre Poiană.
Iar eu inspir ca spre progres,
Pe-a gândului firav liană.

Brașovul meu e ca un vis,
În zona fără de betoane…
Privești la el, ca din abis,
Cum strălucește, lin, sub soare.

E noapte-n Șcheii prăfuiți,
Dar tot frumos e-n atmosferă!
Se-ntind ferestre și pereți,
Ca-ntr-o poveste efemeră.

Mai stau o clipă pe șosea,
Să mai admir din nemurire.
Mă ia, discret, de mână, ea,
Și mă conduce-n asfințire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.