Pregătirea bicicletelor și a bagajelor durează mult peste timpul alocat, la marginea unei livezi de meri înfloriți. Se vede că nu am mai plecat de ceva vreme în lume, pentru perioade mai lungi, dar păsările care cântă neîntrerupte compensează întârzierea. Avem experiență în călătoriile pe două roți prin țări străine, dar se pare că mușchii mentali își ies, la rândul lor, din formă. Oare cei ai corpului cum vor resimți efortul?
Excursia începe la Giurgiu, cu traversarea „Podului Prieteniei” de peste Dunăre, către Ruse. Avem în plan să pedalăm peste 1000 de kilometri prin Bulgaria, din nord până la granița cu Grecia, în Munții Rodopi. Printr-un compex de împrejurări, cu aproximativ un an în urmă, am descoperit cât de diversă și surprinzătoarea poate fi această țară, mai ales din punct de vedere al naturii și reliefului. Și ce manieră mai bună de a îi aprofunda particularitățile poate să existe, dacă nu bicicleta?
La vamă trecem repejor, chiar dacă fantomele COVID încă bântuie cu restricții, teste și verificări. Mergem în Ruse după un bancomat, unde descoperim și un centru vechi cochet, primitor, cu ceva arhitectură îmbietoare. Impresia însă nu durează mult: spre Rusenski Lom, următoarea atracție, nimerim printr-o mahala ce ne creează emoții, dar pe care o depășim cu bine. Rusenski Lom e un Parc Natural întemeiat în jurul unui defileu creionat în mijlocul câmpiilor, vestit mai ales pentru vestigiile sale rupestre de la Ivanovo, azi în patrimoniul UNESCO. Însă zona este ofertantă și pentru cei pasionați de drumeții și peșteri, de biserici și mănăstiri sau de cetăți medievale (Chevren). Din păcate, nu există un drum continuu care să meargă pe firul râului, așa că fiecare obiectiv turistic cere abateri considerabile. Așa se face că, deși suntem doritori de explorat, nu ajungem decât la Biserica în Stâncă de la Basarabovo. Suntem goniți de seara care ne obligă să ne găsim, de urgență, un loc de cort: marginea unui câmp de rapiță neînflorită, cu sol noroios de la ultimele ploi.
E foarte interesant de observat, mai ales la călătoriile lungi, cum mintea și corpul au nevoie de timp să accepte noul context. Cheful de mers e scăzut la început, treburile recurente durează mult și par stresante, iar traseul e mult prea lung și prea provocator. Totuși, cu fiecare urcare încăpățânată în șa, devine tot mai ușor, mai de dorit, mai natural, chiar și atunci când peisajul nu e cel mai spectaculos, ca cel din partea de nord a Bulgariei. Străbatem dealuri agricole nesfărșite, cu urcări lungi și line, direct sub soarele mult prea fierbinte al primăverii. O apucăm pe drumuri secundare, prin sate prin care parcă nici timpul nu vrea să treacă, unde salutăm câte un țăran cuprins de mirarea apariției noastre de nicăieri. Mai dăm de câte o pădure, ne mai răcorim la câte o cișmea cu apă rece, toate destul de succint, adâncindu-ne către sud, către Veliko Târnovo.
O ultimă oprire facem înainte de acest vestit oraș, în satul Arbanassi, o așezare din secolul XVX. Casele sunt îngrijite, străzile curate, iar atmosfera e liniștită și plină de farmec. De aici, din vârful dealului, se vede excelent fortăreața Tsravets, dar și culmile tot mai înalte ale munților. Într-acolo ne îndreptăm cu atâta viteză?
În Veliko nu vizităm foarte mult, dat fiind că am mai fost într-o primăvară în oraș și l-am luat la pas pe îndelete. Biserica din Tsarevets domină totul încă, monumentul impuntător de pe „insulă” e tot acolo, iar centrul vechi îl găsim îngrijit, în continuă renovare și înfrumusețare. Nu putem contesta, acesta e unul din cele mai frumoase orașe ale Bulgariei, încărcat de istorie (fostă reședință a Țaratului Vlaho-Bulgar) și locuri care încă încântă ochii. Dacă mai pui la socoteală și că e la nici 200 km de București, îți dai seama că nu ai aproape niciun motiv să nu îl vizitezi.
După o pauză de aprovizionare la supermaketuri, ne întindem la drum, tot pe variante ocolite, chiar dacă acestea sunt mai lungi și mai provocatoare – lipsa traficului, întâlnirea cu satele și mediul mult mai natural merită prețul. Așa decoperim Tryavna, un sătuc înconjurat de dealuri împădurite, cu o zonă centrală restaurată, cu case tradiționale ce sclipesc în soare. Pe acoperișuri au piatră, fațadele sunt vopsite în alb curat ce constrastează cu ferestrele din lemn negricios…Le lăsăm și pe acestea în urmă, avântându-ne către Gabrovo și, de aici, către Pasul Shipka. Cățărarea e lungă și provocatoare, așa că doar o începem, oprindu-ne într-o poiană cu priveliște direct către apus. Am făcut rost de apă pentru duș, avem o foame de lupi numai bună să devoreze tot ceea ce gătim, iar oboseala de început de călătorie ne dărâmă la somn fără niciun drept de apel.
