Se-adună toamnă maronie
Peste al inimii decor;
Cad frunzele-ntr-o veselie,
Cu amintirile ce mor.
S-au dus nuanțele-n văpaie
Ale naturii zeu tablou.
Nu au rămas decât gunoaie
Și totu-i vechi, nimic nu-i nou.
Mă uit la razele ce-aleargă
Către o lume mai frumoasă –
Cine-ar putea să înțeleagă
De ce e viața dureroasă?
Cad frunzele-n păduri mulțime,
Bătute-n zări de adieri…
Rămâne-n urmă timp de bine,
Cad frunzele din depărtări.
