E beznă peste tot pe drumuri
Și pașii sunt tot mai de plumb,
Mă doare dorul ce din gânduri
Cu niciun chip nu pot s-alung.
Mi-e calea lungă și pustie
Cu stele stinse-n orizont…
Mă iau să urlu pe-o hârtie
Despre al inimii afront.
Oftez privind la depărtarea
De fericire stinsă-n jar.
Mă întristează acceptarea
Că tot ce-a fost, e doar zadar.
Și doare! Dorul tare doare
Când din trecut nu naști nimic
Și nu primești decât vâltoare
De plâns neostoit amic.
