Cât de frumoși sunt munții Bulgariei?

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fac drumeții prin Bulgaria, iar asta nu din vina țării, cât a mea: mereu am subestimat oferta vecinilor de la sud, așa că i-am trecut cu vederea. În aceasta vară însă, date fiind incertitudinile cu restricțiile, am anulat concediul în Dolomiți și am „compensat” cu Munții Balcani. Textul de mai jos reprezintă un scurt rezumat, succint, al experienței noastre de o săptămână în Pirin și Rila.

Drumul

E lung, mai ales dacă pleci din Brașov. Am făcut 14 ore până la Cabana Vihren, pe o variantă mai ocolită, e adevărat, dar tot e ceva. Am compensat cu Balcanii Centrali și ceva drumuri secundare, unde am simțit mai bine diversitatea țării. Șoselele sunt OK, cât timp stai pe arterele circulate, mai apoi nu ai garanții. Din Bansko la Vihren e asfalt, super fain! În a doua parte a săptămânii am urcat spre Borovets, iar apoi am vizitat și Sofia, pe care am găsit-o aerisită și frumoasă, autostradă și șosele bune, în general.

Parcul Național Pirin

Am petrecut două zile și două nopți aici, dormite la Banderitsa, un fel de camping situat la 2 km mai jos de Cabana Vihren. E gratuit și are toalete, dar pentru spălat fiecare se descurcă cum poate. Noi am înghețat în râul din apropiere, dar a fost fain. Per total e liniștit, chiar e de apreciat că l-au păstrat fără bani, dat fiind fluxul de turiști.

În prima zi am făcut traseul mai solicitant (și mai spectaculos), că doar eram nerăbdători: Cabana Vihren-Vârful Vihren-Refugiul Koncheto-Creasta Koncheto-Banderitsa – peisaj similar cu Retezatul de pe la noi, dar la scară mai mare. Urcarea e abruptă și susținută în prima parte, însă greul începe abia la baza vârfului: de jos, piramida Vihren pare interminabilă! Totuși nu e atât de dificilă, e stâncoasă, cu multe variante de urcat în zig-zag. Coborârea însă e solicitantă, date fiind lanțurile interminabile și stâncile alunecoase. Cu experiență, se face. Am continuat apoi pe sub creasta Koncheto, pe o variantă ce ne scotea mai la refugiu. Am fi vrut să mai mergem, dar peisajul era similar, iar traseul dus-întors. Nu zic că nu erau faine priveliștile, dar eu am resimțit lipsa vegetației. Bine, la 2700-2900 de metri nici nu știu de ce am pretenții! Pe Koncheto vii tocmai pentru stâncă albicioasă, spălată bine de intemperii, nu pentru pădure sau iarbă…

De întors, ne-am întors fix pe creastă, un spectacol total: în stânga hău să îți pierzi sufletul, în dreapta vale să îți uiți glasul. Drona nu a prea vrut să mă ajute cu cadrele, așa că n-am zăbovit prea mult sus, ci am coborât pe un nemarcat, pe o creastă secundară cu super deschidere către Vihren. Am văzut capre negre o mulțime, am ajuns și la un alt refugiu și am coborât direct la camping, printr-o pădure uriașă de conifere! Ne-am întins mult, iar soarele și vântul ne-au obosit considerabil, așa că pe a doua zi am pus de un traseu mai ușor.

Și nu doar mai ușor, ci și mai frumos. Asta prin prisma vegetației și a lacurilor, căci altfel Vihren e zeul Pirinului, iar Creasta Koncheto îl urmează! Am pornit tot de la cabană, am urcat pe râu până la Okoto, primul ochi de apă străvezie, o anticipare a întregii zile. Apoi am continuat urcarea, alternând jnepenișul cu lacurile glaciare, rămânând mereu în căldarea muntelui. Spre lacul Muratovo am luat-o pe nemarcat, trecând pe la Lacul Peștilor, cel mai mare din zonă, unde ne-am și odihnit de prânz, pe îndelete. Coborârea am făcut-o automat, cu gândul la drumul spre Borovets, dar și cu un mic regret că n-am parcurs mai multe drumeții în zonă. E adevărat, peisajul ar fi fost cam la fel, dar nu știu dacă acesta era un impediment major…

Track Z1: https://www.strava.com/activities/5691197084
Track Z2: https://www.strava.com/activities/5714685884

Creasta munților Rila de la est la vest

Am putea spune că Pirinul a fost doar încălzirea pentru adevăratul traseu, asta dacă nu am fi resimțit destul de serios efortul primelor zile. Mna, lipsa de drumeții din săptămânile premergătoare concediului și-a spus cuvântul, nu știu de ce ne mirăm…Am campat la Camping Borovets, o curte mică în centrul stațiunii, cu 10 leva de persoană și 5 de mașină. Scump, după mine, dar alte opțiuni oricum nu aveam, așa că ne-am conformat. Mai mult, am plătit încă trei zile să lăsăm mașina acolo (în siguranță), cât aveam noi de gând să facem creasta Rilei – ce să mai, ne-a ușurat de niște bani, dar măcar aveam totul în ordine.

Ca tot turistul, dimineața am pornit la deal cu gondola Yastrebets, altă jupuială: 20 de leva/persoană, dus-întors. Nu că ne-ar fi trebuit întorsul, dar bulgarii nu vând doar dus, că așa e logic și corect, nu? Pe jos nu avea sens să urcăm, traseul e lung, doar prin pădure, iar rucsacii noștri atârnau greu tare, deci să zicem că n-au fost chiar bani aruncați. De la gondolă-sosire până pe Musala, cel mai înalt vârf din Balcani (2925m), n-am făcut nici 4 ore, dar n-au fost ore de drumeție, ci de slalom: atâta aglomerație pe poteci n-am văzut de când sunt! Am întâlnit oameni de toate felurile, și echipați și neechipați, și în formă și în „forme”, toți cu același țel: „Cucerim vârful Musala!”. Și le-a ieșit, că nu avea de ce să nu le iasă, traseul e autostradă bine bătută, chiar dacă adună ceva diferență de nivel.

Vârful nu e extraordinar, e plin de construcții și, evident, aglomerat. Măcar se vede frumos căldarea cu Refugiul Everest, iar privirea ni se pierde în vale, alunecând către orizont. Dar nu ne întoarcem acolo, ci mergem mai departe pe creastă, în ceva ce pare pustiul de pe munte: nu oameni, nu lacuri, nu animale, nimic. Doar un sus-jos infinit, rucsaci grei ce ne apasă umerii, apă puțină de băut și o ploaie ce ne amenință, dar ne ocolește. O ținem așa întreaga după amiază, pe o potecă vizibilă, dar neumblată, solicitantă. Într-un final, după ce trecem de Cabana Granchar, găsim o sursă de apă, mai mergem puțin, apoi oprim într-o șa cu deschidere. Zona e domoală, pastorală, cu un soare ce apune după o creastă fierăstrău, undeva departe. În spate parcă zărim Musala, iar într-o vale, spre dreapta, se vede lacul Beli Iskar…

Noaptea ne trece liniștit, cu un somn bun pe munte: aer curat, zgomot puțin, distanță mare de civilizație. Micul dejun ne dă puteri, dar și startul în coborâre ne ajută: în primele ore, strângem deja 10 kilometri. Ajungem la cabana Ribni Ezera, un colos de piatră într-o căldare pitorească, plină de lacuri. Nu zăbovim, suntem cumva în alt ritm decât drumeții obișnuiți, drumeți rari, pe care abia acum începem să îi intersectăm. După coborâre vine și o urcare pe măsură, una care ne toacă psihic, timp de vreo două ore. Ne ajută însă peisajul: cu cât luăm în altitudine, cu atât priveliștea e mai spectaculoasă: lacuri agățate în văi ce nu știam că există, râuri prăvălindu-se vijelios în prăpastii și creste stâncoase, ce par imposibil de trecut.

Coborâm într-o altă șa, la refugiul Kobilino Branishte, unde e prea devreme să înnoptăm. Mergem spre refugiul Strashnoto, pe care sperăm să-l găsim liber, doar să scăpăm de montatul cortului. În parcurile naționale din Bulgaria campatul e interzis, dar dacă tot nu lăsăm urme, ne-am permis să fim infractori puțin…Peisajul devine stâncos, foarte expus, cu o potecă ce obligă la a cățăra bolovani mari, alunecoși. Nu zic, e spectaculos, poate cea mai faină porțiune din Rila, dar nu eram pregătiți pentru așa traseu! Refugiul e poziționat strategic, pe malul lacului cu același nume, flancat de creste stâncoase în fierăstrău. Reflexia acestora în apa cristalină e totală, un vis!

Sunt mulți oameni la refugiu, iar eu n-am chef să mă înghesui cu ei. Mai jos, câțiva fac o baie într-unul din lacuri, iar Elisa e obosită tare. Mai coborâm și, tot pe un nemarcat, cotim spre un lac pitoresc, pe care îl păstrăm doar pentru noi. Cumva, e apogeul traseului seara aceasta, iar dacă aveam voie să facem și foc, ar fi fost de neuitat! Suntem noi, apa și soarele ce gonește la orizont…într-o liniște cum doar natura poate să însăileze…

A treia zi ne simțim obosiți, dar trebuie să ne trezim devreme: avem și mult de mers, și nici nu vrem să ne punem rangerii în cap (culmea, nu cu mult după ce strângem toate, un elicopter survolează zona). Suntem în dileme: mergem pe poteca principală, ocolind pe la cabana Malyovitsa sau îi dăm după aplicație, direct spre Orlovets? Nu știm dificultatea traseului, iar marea de stânci și grohotiș nu pare ușor de abordat. Avem de urcat abrupt și apoi de coborât la fel, deci oare e abordabil, în siguranță? Încercăm, navigând printre stânci uriașe, cu un ochi la ecran și cu unul la momâile din teren. Pierdem puțin poteca, dar o găsim rapid, virând pe un horn larg la început, dar tot mai strâns. Mai sus, o limbă de zăpadă ne barează trecerea – nu avem piolet sau colțari – dar o fentăm pe partea cea mai puțin riscantă, ușurați. De sus se vede o împărăție de stâncă, cu refugiul din piatră, coroana arealului.

Coborâm constant până în valea Malyovitsa, așa că nu știm dacă am scurtat timp, în realitate. A fost spectaculos și palpitant, da, dar nu poate fi acesta singurul criteriu atunci când te găsești pe munte. Ne întâlnim cu mulți oameni în vale, e cam cea mai aglomerată parte după Musala, toți urcând pe vârful Malyovitsa, colosul ce tronează pe dreapta. Traseul ne e comun, dar părem niște ciudați cu bagajele noastre mari, cu fețele arse de soare și cu privirile obosite…

De sus putem arunca o ultimă privire crestei în formă de potcoavă, de aici înainte peisajul devine iarăși pastoral, cu pajiști alpine și culmi mai domoale. Deși expuși căldurii, tocăm binișor kilometrii, cu o singură destinație: Cele 7 lacuri. Într-un final, le atingem, dar și aici e plin de drumeți mai de ocazie, dat fiind accesul facilitat de telescaun. Nu e atât de wow cum am crezut, sau poate sunt eu mai puțin impresionabil dat fiind că vin din cele mai spectaculoase tablouri ale muntelui? Lacurile au fiecare formă specifică și nume sugestive – Rinichiul, Peștele, Trifoiul, Gemenii, Ochiul, Lacrima și Lacul de jos – și chiar sunt frumoase, luate doar ele. Pentru cine nu are timp să facă ce am făcut noi, clar Musala și Lacurile sunt locurile unde trebuie să ajungă!

Telescaunul costă 12 leva, așa că îi dăm pe potecă la vale. Găsim belșug de afine pe drum, mâncăm până ne spargem, dar nu ne întindem, căci avem întâlnire cu mașina la bază. Sau așa credem noi, căci la semnal aflăm (prin SMS) că fratele meu nu ajunge, dată fiind o încurcătură de trasee. Planul bine ticluit s-a năruit: noi pe munte, ei pe biciclete la cicloturism, noi lăsăm mașina, ei merg să o culeagă și vin după noi la Panicishte, ca apoi să plecăm toți spre casă. Oftică mare pe capul nostru, dar ne descurcăm: ne spălăm într-un râu ca gheața și ne întindem cortul în curtea unei cabane nelocuite. Dormim bine, ne trezim bine, ne înțelegem bine (prin semne) cu proprietarul care vine la grajd, doar bine nu mâncăm, căci bagajele ne sunt goale. Ieșim la stradă, un microbuz ne duce până în localitate, iar de aici ne reimersăm în civilizație. Într-un final, ajunge și mașina, ne povestim pățaniile și îi dăm la drum. Ne-a plăcut în Rila? O, da, o tură pe care acum, dacă n-aș fi făcut-o, aș regreta-o crunt!

Track Z1: https://www.strava.com/activities/5715985460
Track Z2: https://www.strava.com/activities/5714725211
Track Z3: https://www.strava.com/activities/5716021213

Sofia

Dacă tot am bătut drumul, ne-am oprit și în Sofia vreo 3-4 ore, să bifăm câteva obiective reprezentative. Deși pe unele mi le amintesc, n-aș ști să le numesc pe toate, așa că vă las direct cu concluzia: dacă vă duceți în week-end, capitala Bulgariei vă va surprinde frumos, e mult mai digerabilă decât te-ai aștepta și cu destule atracții. În plus, felul cum se văd munții de pe bulevardul pietonal e fabulos, pur și simplu!

P.S: Pentru cei pasionați de cicloturism (turism pe bicicletă), așa cum ziceam, frate-miu și cumnată-mea au făcut echipă să pedaleze vreo 400 de kilometri prin partea muntoasă a Bulgariei. Pentru că inima mea s-a rupt în două odată cu decizia, i-am rugat să filmeze experiența să văd și eu ce am pierdut. Las aici prima parte, pe celelalte două le găsiți pe canalul meu de YouTube, unde vă invit să vă abonați și să reveniți. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.