Cu ochii sparți în cioburi de oglindă
Mă caut, din priviri pierdute-n nicăieri.
Speranța-i roasă, ștearsă, prea plăpândă
Aștept un altfel de trecut, un altfel ieri.
Nu-mi place viitorul drumului uscat de tină,
Căci nu-l cunosc și știu că vreau nu doar atât.
Tot sufletul îmi e-necat în lipsă de lumină
Și tot ce-i sens, nu e. Sunt zăvorât…
Arunc spre zări cu nepăsare goală a durere,
Căci vreau să uit că-s singur în mulțimi.
Ființa-mi, însă, geme, plânge, vrea să spere…
Mă iau să-mi număr pașii-n zboruri de lumini.
