De când am descoperit Apusenii ne-am dat seama câte sunt de vizitat și făcut în zonă, mult mai multe decât am putea acoperi, ca oameni „normali”, într-un concediu. De la trasee de bicicletă și drumeții spectaculoase până la peșteri, via ferrata și rafting, Carpații Occidentali au din toate, din plin. Coroana, bineînțeles, o reprezintă Parcul Natural Apuseni, pe care am gustat-o, frugal, anii trecuți. Cu această ocazie totuși, tocmai pentru că voiam să punem mai multe locuri pe harta experiențelor, nu ne-am lăsat orbiți de strălucirea perlelor regale, ci ne-am văzut de drum către alte meleaguri, poate mai deosebite?
Geoagiu-Băi. Aici ne-am oprit în pauza de condus, cu speranța unor obiective strălucitoare ca în pozele de pe Instagram. Din păcate, Băile Romane, fix în centrul stațiunii, sunt semi-părăsite, nu foarte curate și foarte…mici. Intri, vezi, ieși, cam atât. Istorie de mii de ani acoperită sub ignoranța umană – s-a investit mai mult în ștrandul termal de vis-a-vis, decât în punerea în valoare a acestor ruine. Ca să nu plecăm foarte amărâți, ne-am plimbat până la Cascada Clocota, o cădere superbă de apă caldă, frumos amenajată, cu o culoare albicioasă.
Groapa Ruginoasă. Acesta este un obiectiv cunoscut, foarte fotogenic și, cel mai probabil, unic în România. Reprezintă o serie de râpe cu solul roșu, care se modifică constant sub acțiunea forțelor naturii. Am fost surprins să constat lipsa oricăror balustrade de protecție, dat fiind traseul lejer până pe margine. De lângă Vârtop, de la asfalt, se merge aproximativ un kilometru prin pădure, astfel foarte mulți turiști ajung în zonă, deci riscurile sunt reale.

Via Ferrata Pietrele-Negre. Pentru amatorii de senzații tari și de cățărare, traseele de via ferrata pot reprezenta o atracție numai bună. Constat că, în ultimii ani, acestea s-au înmulțit în România, fiind amenajate fie de consilii locale, fie de diverse asociații. Accesul este, în general, gratuit și necesită experiență, echipament de protecție (cască, mănuși, ham cu amortizor, carabine, coardă) și sânge rece, uneori. Via Ferrata de la Pietrele Negre este ușoară spre medie, fără zone foarte expuse, dar cu priveliști frumoase către munții din jur.
Peștera Porțile Bihorului. Imediat după via ferrata am mai pus de o drumeție rapidă, către peștera Porțile Bihorului. Din drumul asfaltat se coboară aproximativ 45 de minute, dar intrarea este puțin ascunsă în pădure. Atunci când o găsești însă, te transpui într-o altă lume: deschiderea e uriașă! Se poate vizita doar pe vreme bună, există scări metalice prin care se poate urca în interior, „portalul” terminându-se cu o deschidere verticală direct către cer. O surpriză incredibilă, un loc de care nu știam mai nimic, dar care s-a dovedit a fi o adevărată minune a naturii!
Valea și Canionul Sighiștelului (plus peșteri). Sighiștelul a fost surpriza concediului, un loc aproape anonim, dar deosebit de frumos. Valea prezintă un acces facil, la capătul drumului existând chiar și o zonă largă de camping, gratuită. Traseul de drumeție nu este foarte lung, dar devine tot mai spectaculos, cu cât înaintezi. Există nenumărate peșteri, cele mai cunoscute fiind Drăcoaia, Măgura și Pișolca. În punctul cel mai îngust, canionul nu are mai mult de 3-4 metri lățime și 15-20 înălțime. Ca retragere se poate folosi aceeași potecă sau, așa cum am făcut noi, se poate urma traseul marcat până la capăt, cu întoarcere pe creasta paralelă, de unde tabloul e fascinant, atât către vale, cât și către creste (se vede inclusiv Vârful Curcubăta Mare).
Defileul Crișului, Șuncuiuș. O zonă mult lăudată, pe care am trecut-o pe listă de mai bine de un an. Există peșteri, trasee de drumeție și alergare, posibilitate de rafting, dar și fotogenica cascadă „Vadu Crișului”. Am stat două zile și jumătate, timp în care am parcurs traseele de pe ambele maluri ale râului (cu peșterile de rigoare), am vizitat peștera Vadu Crișului – lungă, amenajată, se intră cu ghid, 15 lei, foarte, foarte frumoasă – și am făcut baie sub cascadă. Un loc idilic, puțin cam prea lăudat, bun pentru cei care nu-s muntomani hard-core, dar musai de văzut o dată în viață de oricine.
Via Ferrata „Casa Zmeului” și „Peretele Zânelor”. Două trasee de via ferrata, cu acces din localitatea Vadu Crișului. Prima este de nivel C, cu multă verticalitate și expunere, dar foarte, foarte bine amenajată. În partea superioară există un pod suspendat pitoresc, ce oferă deschidere spre Defileul Crișului. Al doilea traseu este foarte ușor, bine amenajat, mult mai scurt. Per total, ca priveliște și experiență, acestea sunt unele din cele mai frumoase trasee de acest gen de la noi din țară.
Rezervația Scărița-Belioara. Subiectiv vorbind, cred că acesta este unul din cele mai frumoase trasee de drumeție din Munții Apuseni. Situată în județul Alba, cu acces din Poșaga de Sus, Rezervația atrage prin pereții uriași de calcar, prin priveliștea 360 de sus și prin peștera ca un portal, Coșul Boului. Traseul nu durează mai mult de 5-6 ore, cu multe pauze de poze și de admirat priveliștea. Se poate face și cu copiii și, subliniez, este deosebit! Nu se impune prin altitudine mare (doar 1300 m, aproximativ) sau prin tehnicitate, însă combinația de stâncă, pădure și pajiști chiar e frumoasă. Personal, regret că nu am luat cortul să petrecem o noapte sus, însă poate că acesta va fi un motiv bun să revenim, nu? (Jurnalul video va fi încărcat pe canal în săptămânile următoare)
Pentru că aminteam de excursiile în Apuseni de anii trecuți, vă las (pentru curioși), rezumatul acestora:
În 2021 am mers cu fratele meu, pe biciclete și la cort, cale de vreo 250 de kilometri. Am descoperit drumuri și sate superbe, dar am atins și obiective turistice ca: Ghețarul Scărișoara, Vârful Curcubăta Mare, Casa lui Horea, Muntele Mare, Cascada Vânătările Ponorului, Dealul cu Melci, Cascada Pișoaia, Roșia Montană, Cariera de la Roșia Poieni și altele. Am realizat o serie de 5 episoade video, vă las mai jos unul din ele:
2. În primăvara lui 2021 am mers în Munții Trascău unde ne-am bucurat de câteva trasee de drumeție: Cheile Râmețului (de vis, dar ne-a prins ploaia rău), Cheile Vălișoarei, Rimetea cu Piatra Secuiului, Peștera Huda lui Papară și Dumești și Via Ferrata Cheile Turzii. Cum v-am obișnuit, jurnalele video sunt pe canal, vă invit să le verificați și, dacă vă plac, să vă abonați.
3. În 2020 am făcut cunoștință cu Apusenii, stând 3 zile la Glăvoi, la cort. Am explorat atunci tot spectacolul naturii, în special descoperind peșterile din zonă: Cetățile Rădesei, Cheile Galbenei și Cascada Evantai, Cetățile Ponorului și Lumea Pierdută. Deși eram mult mai la început cu filmările în natură, am realizat trei episoade din zona Glăvoi care vă pot arăta ce frumusețe e acolo:
În concluzie, România are 1.000.000 de locuri deosebite, care doar așteaptă să fie descoperite! Din păcate, trăim pe grabă și în stres și chiar nu avem timp pentru clipe de liniște în natură…sau nu ne facem.