Ne-am obișnuit să trăim la întâmplare, pe drumurile pe care ne duce viața, cum ne dictează societatea. Puterea noastră de alegere tinde spre zero, iar libertatea nu prea mai există. Dacă am fi sinceri cu noi înșine probabil că am realiza că mult prea mult din ceea ce facem, facem nu pentru că ne dorim, ci pentru că ni se impune. Avem iluzia că trăim pentru noi; adevărul este, însă, că trăim mai mult pentru ceilalți. Uităm prea adesea că avem o singură viață, scurtă și vai de ea; alergăm pentru visurile altora, îngropându-le pe ale noastre.
În viață e mai ușor să ignori, decât să lupți. Cel puțin mie așa mi se întâmplă: îmi doresc uneori să am anumite realizări, dar, pentru că ele intră în contradicție cu ce vor alții, le arunc undeva în spate și încerc să uit de ele. Nimic mai greșit! Dacă privești în jur nu se poate să nu observi câtă nefericire provoacă un job care nu îți place, o facultate care nu te împlinește, o relație care nu mai merge. Și te întrebi de ce persoanele implicate nu aleg să trateze cauza problemei și se rezumă la efecte? Adevărul este că implică mult mai puțină responsabilitate să dai vina pe ceilalți pentru ceea ce nu ai (sau nu ești) tu! E ca și când ar fi vecinul tău de vină pentru lipsa de ordine din apartamentul tău, deși el nu calcă niciodată pe la tine! Să dai vina pe ceilalți pentru propriile nereușite este o atitudine soră cu nebunia.
Am luat zilele astea două decizii care au venit puțin (mai mult) în contradicție cu aștepările pe care unii din apropiații mei le aveau de la mine. Una din ele a fost să-mi las barba să crească două săptămâni, o chestie minoră, banală, ușor de îndreptat oricând. Ce a urmat? Nici nu știu cum să descriu! Încercări acerbe de convingere că îmi stă urât, că nu are rost să stau așa, că nu e frumos…din astea. Ce am înțeles eu din toată asta? Că oamenilor nu le ajunge viața pe care o au ( a se citi „au avut-o”), așa că tot se bagă în viața celorlalți. O fi pentru că viața lor a fost prea scurtă și nu au avut timp să facă tot ce și-au dorit? Sau o fi pentru că în viață nu au făcut nimic din ceea ce și-au dorit? Și acum regretă? Și nu știu să trăiască altfel? Și nu înțeleg?
Ideea e că nu contează dacă e frumos sau nu să stau cu barbă, dacă mă prinde sau daca am motive pentru un astfel de look, ideea e că merit să îmi trăiesc viața exact așa cum îmi place mie! Nu contează dacă pentru ceilalți par nebun, idiot sau tâmpit; e viața mea și dacă eu nu am dreptul să fac ce vreau cu ea, atunci cine îl are? Suntem atât de experți în ai învăța pe ceilalți, în a le da sfaturi, în a le indica drumuri! Dar nu avem, nici măcar pentru o clipă, onestitatea și curajul să privim la propriile vieți și să le trăim așa cum ne-am dorit dintotdeauna.
Deci, ce să faci cu viața ta? Să o trăiești! Să uiți de ce gândesc, spun sau vor ceilalți și să faci exact cum vrei tu să faci. Să mergi la scoala pe care ți-o dorești, să devii ceea ce visezi să devii, să mergi pe drumul pe care vrei să mergi! Aruncă totul la gunoi și dă-i bătaie! Inarmează-te cu multă, multă ignoranță și nu te opri din mersul înainte! Oamenii vor încerca să îți arate cât de nebun ești, cât de mult rău le faci prin deciziile tale, cât de plin de egoism ești. Au dreptate? Probabil că da, dar exact așa trebuie să fie! E viața ta, și trebuie să faci ce vrei din ea! Dacă vei trăi cu gândul că faci acum ce nu vrei, dar va veni cândva și ziua ta, te amăgești singur. „Viața este ceea ce ni se întâmplă când suntem ocupați cu alte lucruri” și ar fi atât de mare păcat să fie adevărat! Viața ar trebui să fie ceea ce vrem noi să fie, cum vrem noi, când vrem noi. Orice depășește această barieră nu mai e viața noastră, ci a altora. Ce să faci cu viața ta? Să trăiești…ce vrei, cum vrei, când vrei. Nimic mai mult. Nimic mai puțin.
