Cea mai blanda toamna a ultimilor ani

Scris de | 1 dec. 2019 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


Rar mi-a fost dat să văd o toamnă atât de lungă și caldă, care să te oblige să ieși din casă de câteva ori pe săptămână. De week-end-uri nici nu mai vorbesc – în afară de unul când am fost plecat din țară, restul le-am împărțit între munte (drumeție) și bicicletă (tot pe munte). Au fost ieșiri de toate felurile, unele scurte, altele lungi, unele singur, altele cu oameni dragi, unele pe fugă, altele în tihnă și pace etc. Practic, varietatea a fost atât de mare, încât nu am cum să fac decât să le iau pe rând (încerc în ordine cronologică) pe cele mai importante dintre ele:

Piatra Craiului pe bicicletă.
A fost o tură scurtă, de o zi, în care am alergat culorile toamnei pe sub Crai, în zona Măgura-Peștera-Table. Aceste sate de la poalele muntelui sunt, pur și simplu, un paradis! Vei găsi aici case izolate și autentice, drumuri de țară pustii și dealuri verzi chiar și în toamnă. Nu putea să lipsească o vizită la Cabana Curmătura, această emblemă a Craiului, un loc de poveste, foarte îndrăgit de toți din Brașov și nu numai!

Brâna Aeriană și Valea Morarului.
De vreo doi ani tot încerc să ajung pe Aeriană, dar parcă niciodată nu se aranjau lucrurile. Toamna aceasta însă am reușit o tură mamut, de aproape 30 de kilometri, cu plecare și sosire în Bușteni. Am urcat pe Aeriană, bucurându-ne de spectaculozitatea acesteia, am parcurs Creasta Văii Albe până în platou, iar apoi, via Omu, am coborât pe Valea Morarului. Ce să mai, o zi pe nemarcate pe cinste, în care ne-am bucurat de adrenalină, de efort și de oportunitatea de a ne depăși limitele!

Cu bicicleta la Omu.
La numai câteva zile am revenit în Bucegi, de data aceasta pe bicicleta. Pornind din Sinaia și urcând pe Drumul de Vară am ajuns la Omu, de unde am cotit spre Șaua Strunga cu coborâre în Moeciu. Peisaje de vis, toamnă splendidă pe Rucăr-Bran, o traversare a masivului prin locuri pe care nu ai cum să nu le îndrăgești, odată ce le descoperi! Păcat că accesul facil în platou aglomerează foarte mult zona de creastă, dar cu cât înaintezi spre Leaota cu atât liniștea devine mai pregnantă.

Țara Luanei: cu bicicleta prin Subcarpații de Curbură.
A fost o tură împreună cu fratele meu, destul de scurtă și cu câteva peripeții. Zona Subcarpaților este una deosebită dar, din păcate, prea puțin umblată. Așa se face că am rătăcit pe drumuri existente doar pe hartă, am numărat zeci de balegi de urs și am gâfâit pe urcări extrem de abrupte. Nu am ajuns peste tot pe unde ne-am propus, dar am descoperit câte ceva din regiune, iar asta e suficient. Satele de aici surprind o realitate de acum mulți ani, cu izolarea și lipsa lor de dezvoltare. Însă nu am putut să nu observ liniștea localnicilor și bucuria de a fi în mijlocul acelorași locuri în care trăiesc de zeci de ani, atitudine pe care civilizația o înstrăinează tot mai mult.

Poiana Mărului și Holbav.
Fiind una din cele mai frumoase zone din jurul Brașovului, evadez ori de câte ori am ocazia în aceste sate de poveste. Am îndrăznit să apucăm și pe drumuri mai puțin cunoscute, iar ceea ce am descoperit (Peștera Gang, Măgura Codlei etc) a fost cu atât mai fain, făcând explorarea o aventură. Recomand oricui ajunge pe la Brașov să dea o fugă pe două roți sau pe jos pe aici, merită din plin!

În Munții Neamțului pe două roți.
Aceasta a fost o tură nu chiar reușită, și nu în sensul că nu ar fi fost faină, ci pentru că nu am parcurs tot ce ne-am propus. După o urcare serioasă spre Pasul Predeluș, până în creasta principală am împins de biciclete pe lângă ele, în totalitate. Ziua tot mai scurtă ne-a obligat să coborâm direct în Azuga pe o potecă nemarcată, descoperind tăieri masive de pădure și ajungând în Brașov pe întuneric total. Tare surprinzători însă au fost acești munți umbriți de Ciucaș sau Bucegi, care oferă perspective superbe până departe, oriunde ai privi! Mai vin, datoria trebuie plătită, nu merge așa! 😀

Cu bicicleta în Munții Bodoc.
O evadare scurtă, făcută în căutarea ultimelor frunze de foc. Din păcate, în platoul Bodocului era prea târzie toamna și, deși mai jos pădurea era faină, sus totul era uscat. Asta nu a scăzut însă din spectaculozitate și din satisfacția explorării unei zone prin care nu mai călcasem niciodată… Iar faptul că am străbătut pădurile pe cont propriu a făcut din această ieșire una și mai specială. Nu a mai contat că am fost nevoit să cobor în partea opusă a muntelui, că am tras la pedale 40 de km pe asfalt până la mașină și că nu am găsit apa minerală visată, nu regret nimic din aventură!

Ciucașul între toamnă și iarnă.
După un octombrie super cald au urmat câteva zile mai reci, cu precipitații sub formă de zăpadă în zonele înalte. Aceasta însă nu a împiedicat soarele să revină, iar pe noi să încropim o tură ad-hoc în Ciucaș, un munte spectaculos, pe care nu îl mai vizitasem de ceva vreme. Nu a fost ideal, dar a fost mai plăcut decât ne așteptam, date fiind condițiile. Adică să fim serioși, de vânt nu prea ai cum să scapi în Ciucaș, nu? Numai bun de o drumeție accesibilă, acest munte așteaptă pe oricine să îi calce potecile, indiferent de anotimp.

Valea Albă – Brâul Mare al Coștilei – Valea Gălbinele.
Odată cu aventurarea pe Aeriană am descoperit de ce atât de mulți oameni consideră Bucegiul ca fiind cel mai fain munte din România. Așa că am continuat documentarea și explorarea masivului nemarcat, de dat aceasta cu urcare pe Valea Albă, ieșire în BMC și coborâre pe Valea Gălbinele pentru că seara ne presa serios. A fost o drumeție solicitantă, cu oameni faini, cu ceva adrenalină dată de necunoașterea traseului, dar cu peisaje superbe și amintiri de neuitat, care se cere refăcută și cu altă ocazie.

Piatra Craiului, Brâul de Mijloc (partea nordică).
Nu îmi amintesc când am auzit prima oară de această potecuță fantastică ce străbate Craiul, dar știu sigur că m-a marcat și că mi-am zis: cândva o să merg și eu pe acolo! Timpul a trecut, turele s-au adunat, dorința de explorare a crescut…iar în această toamnă am reușit să transform în realitate o parte din vis: porțiunea nordică a Brâului, de la Refugiul Speranțelor la traseul „La lanțuri”. E de prisos să mai adaug fericirea, ineditul și provocarea turei – cert e că peisajele de aici sunt superbe, variate, fără să te lase să te plictisești vreo secundă! E nevoie de atenție pe alocuri, de orientare bună din când în când (ca să nu ajungi în zone expuse și periculoase), dar traseul este unul care merită efortul pe care îl cere.

Pe lângă casă, în Postăvarul.
Printre toate acestea am mai pus și de scurte ieșiri în timpul săptămânii, fie pe Tâmpa, fie pe potecile din și dinspre Postăvaru. Brașovul are locuri de vis care e păcat să nu fie explorate cât mai des, trebuie să recunosc!

Tot ce pot să mai adaug e că după aceasta toamnă absolută mi-aș dori să avem parte de o iarnă bogată în zăpadă, stabilă ca vreme, astfel încât să pot scoate cât mai desc schiurile de tură din dulap. România are o mulțime de locuri naturale de excepție, oferind iubitorilor de activități o paletă variată de opțiuni.

Dar om trăi și om vedea, deocamdată (încă) ne bucurăm de soare!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.