E o lege nescrisă a naturii, aceasta a întăririi acțiunilor deja existente, oricât de evident ar părea: ceea ce faci mult, vei face și mai mult! Iar ceea ce faci mult, vei face și mai eficient…indiferent dacă îți aduce rezultate bune sau mai puțin bune. Existența acestei „reguli” face posibilă perpetuarea unor comportamente nedorite, iar reziliența la schimbare își are și ea originea pe undeva tot pe aici, împiedicându-ne să manifestăm gânduri, obiceiuri și atitudini noi.
Durerea pierderii este impregnată în ADN-ul nostru, aceasta cântărind mult mai mult decât o face câștigul. Nu contează cât este, exact, raportul, dar se pare că numerele se învârt pe la 3:1 – pentru fiecare pierdere ai nevoie de 3 câștiguri care să echilibreze balanța. Cred că e ușor, deci, să observăm de ce omului îi e greu să se schimbe: ca să se justifice efortul, ceea ce primește nu trebuie să fie doar mai bun, ci MULT mai bun! Practic, vom prefera să rămânem unde suntem de fiecare dată când vom simți că ceea ce câștigăm nu se ridică la nivelul a ceea ce avem.
E interesant cum potecile devin poteci: inițial sunt doar urme nedeslușibile prin iarbă, dar care se bătătoresc cu cât sunt mai umblate. Într-un final, umblarea se face strict pe potecă, dar nu pentru că e varianta optimă, ci doar pentru că e cea mai netedă cale! De asta, ceea ce facem tinde să se împământenească, uneori fără efort. De asta, noul e respins din prima, iar a o apuca pe alte drumuri necesită multă raționalizare, efort și acțiune. Și, deși într-o lume simplistă aceste mecanisme funcționează foarte bine, odată cu aglomerarea vieții, ceea ce era benefic poate deveni nociv.
Societatea modernă e total diferită de ceea ce a trăit omul mii de ani, iar asta nu pentru că nu ar fi existat schimbări și în trecut, ci pentru că s-au modificat total regulile jocului. Pentru mase, în istorie, conta traiul de zi cu zi și…atât – familia, religia și comunitatea erau cele importante. Pentru omul contemporan, totul e altfel: viața și-o duce, grație tehnologiei, fără mare efort. Și, deși teoretic există timp mai mult pentru activitățile care contează intrinsec, în realitate acest timp e mâncat de ecrane, de lenevit și de perioade lipsite de motivația acțiunii. Din această cauză devine crucial să înțelegi regula simplă a naturii: ceea ce faci, vei face și mai mult!
Dacă stai, vei sta mai mult. Dacă te uiți pe YouTube, te vei uita în continuare. Dacă vei munci, vei munci și mai pe rupte. Dacă te vei plimba, te vei plimba și mai departe! Practic, orizonturile în acel domeniu ți se lărgesc și devii tot mai familiarizat cu mediul (bătătorirea potecii) și, deci, te simți tot mai plăcut. Ieșirea din această cușcă nu e nici ușoară, nici percepută ca fiind de dorit…
Totuși, e nevoie de o spargere a ciclurilor, oricât de dureros ar părea. Suntem, până la urmă, ființe raționale care au datoria să treacă dincolo de propriul confort, pentru a-și atinge potențialul. Și, deși uneori simți că nu poți, nu vrei și nu ai de ce, creierul ar trebui ascultat când îți reamintește că, tot ce ai de făcut, e să faci ceea ce trebuie puțin câte puțin, iar multul va veni de la sine!
