COVID-19: În căutarea echilibrului

În vremurile de criză e ușor să se ajungă la două extreme, ambele la fel de dăunătoare: fie se manifestă un spirit civic exacerbat și intolerant, fie pericolul este tratat cu indiferență și fără responsabilitate.

Criza noului coronavirus a făcut ca lumea, așa cum o știam, să devină rapid istorie. În doar câteva săptămâni, viața ni s-a modificat dramatic, până și cele mai inofensive obiceiuri devenind un lux. Toate guvernele lumii (cu mici excepții) au luat măsuri drastice* pentru combaterea epidemiei. Mai repede sau mai târziu s-a ajuns în același punct: cetățeanul a fost văduvit de drepturi, toată activitatea economică a fost redusă (cu unele sectoare chiar închise), iar armata a preluat conducerea, invadând (chiar dacă nejustificat) orașele.

Dincolo de toate acestea, populația trebuie să trăiască, pentru că nu poți înfrânge spiritul uman doar pentru că un virus bântuie lumea. În fața pericolului, fiecare încearcă să își clădească o platformă de siguranță astfel încât să treacă cât mai ușor peste această sincopă în traiul cotidian.

Se conturează două direcții majore de gestionare a situației: una de încredere totală în autorități, determinând o respectare strictă a regulilor și una iresponsabilă, în care individul se zbate să fenteze legile, amăgindu-se cu teorii conspiraționiste sau cu o iluzorie superioritate în fața bolii. Dacă cea din urmă e vizibilă și ușor de combătut (cu dovezi despre cazurile grave și demonstrând cât de ușor se răspândește virusul), cea dintâi atitudine nu se vede ușor că fiind rea, ba din contră: cei care o adoptă luptă pentru binele celorlalți și pentru revenirea rapidă la normalitate.

E ușor să îți pierzi capul și să te transformi, robotic, într-un asupritor al celorlalți, în numele binelui. Speriat de mass-media și necunoscut sau motivat de a ajuta la depășirea problemei, devii un promotor al autorității. Susții, cu ardoare, ceea ce câțiva politruci decretează (culmea e că sunt aceeași oameni politici pe care nu cu mult timp în urmă îi condamnai) și te manifești ca un bici al dreptății în mediul tău de influență. Nu realizezi (sau nu îți pasă) că te pui în slujba unui stat (român) corupt, care a derogat orice drept al cetățeanului, care a tocat deja milioane de euro pe contracte dubioase în numele virusului și care deturnează fonduri importante către armată, din cauza stării de urgență. Te blochezi de forma unui principiu și, ținând cu dinții de ea, distrugi ultima urmă de umanitate din tine și din ceilalți. Ceea ce ar fi trebuit să protejeze ajunge să îngrădească, iar tu ești unul din vârfurile de lance ale sistemului. Cu oameni ca tine, intoleranța macro este și a fost posibilă, în istorie manifestându-se în pete oribile pe care nici nu merită să le mai amintesc.**

Nici indiferența însă nu e mai de dorit. Tehnica de apărare a struțului nu e deloc productivă atunci când pericolul este real, iar COVID-ul este o amenințare cât se poate de prezentă! Mai mult, gradul ridicat de transmisivitate și perioada lungă de incubație face ca responsabilitatea individuală și socială să devină imperativă, în orice gând și faptă. Totuși, mulți consideră că sunt deasupra bolii, că fentează ei și virusul și că vor scăpa cu bine. Nu ar fi prima oară când trec peste pericole…

Există însă și o a treia variantă, mai echilibrată, dar care, prin natura ei, nu e nici populară, nici de dorit. Deși, judecând la rece, e cea mai benefică, aceasta cere, pentru o bună aplicabilitate, minte deschisă, maturitate și disponibilitatea de a lupta contra curentului.***

La nivel de societate măsurile luate au menirea de a încetini prezentul, dinamitând viitorul. S-a închis tot ce e neesențial, iar pentru minimizarea consecințelor negative statele vor să pompeze bani în economie.**** Au fost însă și țări (Singapore, Coreea de Sud, Belgia) care au decis să abordeze problema diferit: au limitat doar ceea ce nu a putut fi lăsat deschis, au testat cetățenii pe bandă rulantă izolând cazurile și au încurajat continuarea normală a vieții. Nu au căzut în capcana iresponsabilității și a superiorității, dar nici în cea a beției ineficiente a puterii. Nu au scos armata, nu au decretat stări de urgență și nu s-au ascuns în spatele unei comunicări uleioase.

La nivel personal, aceeași manieră de acțiune trebuie replicată cât mai fidel posibil, chiar dacă cadrul legal nu permite o identificare totală. Poate că sună iresponsabil și arogant, dar numai fentând regulile putem învinge. Nu punând presiune pe organele de ordine, dar încercând să ne păstrăm umanitatea. Nevoile individuale nu dispar pentru că e carantină forțată, chiar dacă situației i se conferă cele mai înălțătoare valențe. Omul încă are nevoie să muncească, să iasă din casă să se plimbe, să se vadă cu prietenii în oraș, să acționeze liber și să aibă un minim de control asupra vieții. Probabil că acesta, lipsa controlului asupra propriului trai, e cel mai bun argument pentru a acționa cât mai la limita legii cu putință – altfel, vom deveni toți legume umblătoare, prea îndobitocite să mai discernem stânga de dreapta.

Așadar, provocarea actuală nu este cum vom învinge virusul sau cum vom resuscita economia, ci cum nu ne vom lăsa spiritul înfrânt. Dacă vom reuși să ne menținem libertatea, să nu ne oprim din a explora domeniile de interes – să învingem izolarea – avem șanse să ieșim cu bine din această criză. De aceea, pașii mici, inofensivi, trebuie să devină prioritate: plimbări în jurul casei, deplasări cât mai dese în interes de serviciu, muncă în grădină pentru cei care stau la țară, evadări scurte în pădure și întâlniri cu persoane dragi, dacă se poate. Dacă vom eșua în acest demers, devine irelevant câți vor muri și câți bani se vor pierde, nu va mai fi nimeni pe aici care să tragă linie.

*Drastice…atât cât te lasă sistemul democratic. Iar când spun asta nu mă refer la lipsa pârghiilor, ci la frica de a dinamita viitorul partidelor politice pentru binele cetățeanului și al marilor corporații.

**Scriam despre acest aspect al spiritului civic asupritor săptămâna trecută aici: https://bogdanmatei.ro/de-la-ascultare-la-asuprire-e-doar-un-pas/

***Trebuie să vezi dincolo de manipularea numerelor, de panică, de presiunea de grup și de altele asemenea. De exemplu, mortalitatea COVID-ului e undeva la 4%, fiind o mortalitate cumulată cu alte boli. Dacă socotim că numărul real al infectaților nu e cunoscut, procentul scade foarte mult.

****Sunt multe măsurile luate, la noi în țară acestea se pot rezuma: limitarea libertății de mișcare, anularea oricărui serviciu medical lipsit de urgență, închiderea oricăror firme care nu fac parte din domenii strategice, eliminarea călătoriilor și a activităților sportive individuale, limitarea sau închiderea transportului în comun, bătrânii peste 65 de ani au voie doar două ore pe zi afară din case etc. Bineînțeles, există și activități care acum merg mai bine ca niciodată: defrișarea pădurilor, furtul din banii publici, umflarea bugetelor și cheltuielilor etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.