Primăvara lui 2023 nu a fost cea mai prietenoasă cu iubitorii de aventuri în natură, vremea fiind extrem de capricioasă, cu ploi dese, temperaturi scăzute și ninsori întârziate. Multe din planurile personale în acest domeniu au fost fie amânate, fie anulate, însă o călătorie tot am reușit să realizăm: o tură de cicloturism de patru zile pe raza județelor Prahova și Buzău. Pentru cine nu știe, cicloturismul este activitatea care implică să îți iei bicicleta, să o încarci cu toate bagajele necesare (cort, sac de dormit, izopren, haine, mâncare etc), să te urci în șa și să pedalezi prin lume. În cazul nostru, prin țară, pe un traseu cu plecare din Comarnic, Prahova și finalitate în Cătina, Buzău. Am învârtit destule idei de trasee, înainte de a porni la drum, încercând două lucruri: să evităm ploaia și frigul, dar să mergem și undeva unde primăvara a sosit deja. Iar al treilea criteriu, bonus: să nu mergem mult cu mașina, deci să fie o zonă frumoasă, de aproape. Într-un final, traseul s-a concretizat în aproximativ 300 de kilometri și 5000 de metri urcați, după cum urmează:
Ziua 1: Comarnic-Călugăreni (PH), 103 km, 1600 m.
Un aspect important al reușitei într-o astfel de aventură este planificarea serioasă a traseului. Deși nu îmi place să pierd timpul citind hărți și căutând informații despre diverse zone, din păcate fără nu se poate. Bine, s-ar putea, dar locurile vizitate nu ar fi cele mai frumoase, iar drumurile parcurse, cele mai pitorești.
Dimineața de joi ne întâmpină cu temperaturi scăzute la Brașov și un pământ mustind de apă. A plouat două zile fără întrerupere, așa că până la gară gustăm deja frigul și apa. Trenul ajunge rapid la Comarnic, de unde începem cu o urcare lungă și abruptă spre Secăria. O ținem așa vreo două ore, cu Munții Baiului încă acoperiți de zăpadă la nord, dar cu soare și semne de primăvară spre sud. Am mai fost prin zonă, așa că trecem repede peste kilometri: Teșila, Lacul Paltinu și Valea Doftanei. Continuăm spre vest, fix pe sub munte, ceea ce înseamnă că urcăm și coborâm constant peste dealurile Subcarpaților.
Într-un final, ieșim în câmpie la Măgurele, în apropiere de Vălenii de Munte, unde vizităm Mănăstirea Zamfira, un monument istoric pictat de Nicolae Grigorescu. Urmează câțiva kilometri plați, unde reușim să ne mai odihnim picioarele, cumulând distanță. Câmpurile din jur sunt de un verde crud superb, iar pomii fructiferi îi prindem fix în floare! Păsărelele cântă cu entuziasm și ele…ce să mai, un tablou de primăvară perfect!
În ultima parte a zilei, ne întoarcem printre dealuri, în zona viticolă a Prahovei, în apropiere de Urlați. Găsim niște drumuri spânzurate pe niște mici creste, cu sate și cătune semi-părăsite, dar cu mulți câini entuziasmați să alerge și să latre bicicliștii. Găsim apă pentru seară, iar ca loc de cort împingem bicicletele până în vârful unui deal cu deschidere spre – ați ghicit – munți! Avem parte de o seară puțin cam rece din cauza vântului, însă cu deschidere largă de la Penteleu până la Bucegi, via Siriu, Ciucaș și Neamțului/Baiului. Ne facem de mâncare, montăm cortul, legăm bicicletele și, deși mi-aș fi dorit, ratez apusul din cauza câtorva nori răzleți.
Ziua 2: Călugăreni (PH)-Berca (BZ), 86 km, 1650 m.
Dacă seara nu am avut parte de apus, dimineața natura se revanșează cu un răsărit deosebit, oferindu-ne un cer pictat în mii de nuanțe de portocaliu. Bine, mă bucur doar eu de tablou, căci Elisa e foarte obosită și doarme cât de mult posibil. Profit să zbor drona prin zonă până rămân fără baterie, apoi împachetăm, luăm micul dejun și ne urcăm în șa. Există o lege a rutinei în viața fiecărui cicloturist, fără de care drumurile ar fi mult prea stresante să le poți parcurge.
Astăzi avem în program mai multe urcări abrupte. Chiar dacă sunt compensate de coborâri la fel de ascuțite, recompensa nu este aceeași. Încercăm să ignorăm dificultatea căutând frumosul în orice mic detaliu: un cireș înflorit, un petec de iarbă înverzită, un ieduț sau un mieluț etc. Ajungem la Băile Boboci, unde descoperim un complex turistic abandonat, iar vis-a-vis, un muzeu improvizat cu camioane și mașini „de epocă”. E păcat că ne lăsăm atât de multe din fostele atracții în paragină, dar pare că e o boală a României aceasta pe care nu știm cum să o vindecăm…
Curând, trecem în județul Buzău, care ne întâmpină, teoretic, cu multe atracții turistice. Avem pe listă Tabăra de Sculptură și Grotele Preistorice de la Năieni, Monumentul Tezaurului de la Pietroasele, Sărata Monteoru și Tabăra de Sculptură de la Măgura. Însă realitatea din teren nu se potrivește cu socoteala de acasă: pe Elisa o doare articulația unui genunchi și, după câteva discuții, decidem să renunțăm, la dus-întorsul către obiectivele de la Năieni. Ne oprim să vizităm castrul și thermele romane din Pietroasele, iar în Sărata-Monteoru nu zăbovim mult, dat că viteza de deplasare ne-a scăzut considerabil. E o zonă interesantă și ofertantă aceasta a Dealului Istrița, atât ca peisaje naturale, cât și ca istorie, dar ne vedem nevoiți să o lăsăm pe o ieșire viitoare.
Urcăm mult, pe drumuri pustii și prin păduri înverzite, atât între Sărata-Monteoru și Haleș, cât și între Haleș și Măgura. Eu mă bucur de atmosfera caldă și plăcută, dar sunt nevoit să aștept destul de mult după Elisa. E prima tură mai serioasă din sezon, mușchii nu sunt suficienți antrenați să suporte efortul, iar urcările sunt extrem de abrupte. Totuși, surprinzător, reușim să adunăm kilometri, să vizităm tot ce ne-a rămas pe traseu și chiar să ajungem la Berca, unde și campăm, după ce aprovizionăm și după ce urcăm la Fierbătorile de la Berca, un mic complex de Vulcani Noroioși, sălbatici și pustii. Suntem obosiți, dar zăbovim să ne plimbăm prin canionul săpat de aceștia mai mult decât ar fi fost recomandat…Ne prinde noaptea grăbindu-ne să punem cortul, iar cina o terminăm cu puțin înainte să înceapă ploaia din prognoză. Măcar ne odihinim bine, de parcă știm ce urmează să urmeze…
Ziua 3: Berca-Ulmet(BZ), 57 km, 1500 m.
E mohorât afară când ies din cort, dar măcar nu mai plouă. Suntem pe un drum pietruit și mă bucur că nu s-a făcut noroi, așa putem urca în continuare fără probleme. Drumul de pe hartă ne pune ceva dificultăți într-o intersecție, blocându-se, dar găsim o variantă excelentă care ne scoate, printre sonde și conducte de petrol, la Vulcanii Noroiși de la Pâclele Mici. Petrecem ceva timp vizitându-i (Elisa pe jos, eu cu drona), dar apoi ne dăm tot planul de acasă peste cap: nu știu exact cum, dar reușesc să amestec amintirile din niște ture trecute prin zonă și, în încercarea de a evita niște drumuri de piatră, dificile, nimerim fix pe un drum neasfaltat, nesfârșit parcă! Prețul plătit? Anulăm bucla spre Bisoca, un sat superb aruncat pe niște vârfuri de dealuri și renunțăm la Platoul de Sare Meledic, care ar fi meritat și el vizitat. Ce primim în schimb? Un traseu mai ușor în primă instanță, dar destul de lipsit de diversitate, care ar fi trebuit să ne ducă fix prin niște locuri abrupte în a doua parte, cu șosele neasfaltate și, deci, mult push-bike! Așa că, la jumătatea zilei, schimbăm și planul deja schimbat mai dimineață…
În comuna Odăile, la masa de prânz, realizăm că nu avem timp să ieșim în Valea Slănicului, date fiind drumurile proaste și genunchiul Elisei. Studiem hărțile și descoperim o rută spre Lacul Mocearu, un loc superb din Masivul Ivănețu, care ar implica 10 kilometri de urcare constantă. Negociem, ne pregătim pentru ce e mai rău și îi dăm la drum. După 10 minute, niște localnici ne confirmă că avem asfalt până sus, dar că „e mult de urcat”. Și este, este din plin! Urcăm ca la balamuc, pe foste ulițe sătești care ne provoacă la fiecare pedală! Viteza e mică, și nici peisajul deosebit (cam ca în Apuseni!) nu ne consolează prea mult…dar cât timp nu ne oprim, înaintăm, iar distanța devine, cu fiecare oră, tot mai scurtă. Când, în sfârșit, vedem lacul, ne topim de entuziasmul reușitei! Ne oprim să mai mâncăm o dată, cu luciul apei la picioare. Din păcate aici suntem sus, iar pădurea încă nu e verde, dar griul naturii nu știrbește prea mult din frumusețe. Lacul Mocearu este un obiectiv natural de top din Buzău, iar noi îl sorbim cât să compensăm tot efortul urcării.
De aici ieșim în Plaiul Nucului, un sat asemănător cu Bisoca, poziționat pe vârf de deal. Acesta reprezintă o intersecție de trasee, călătorul curios putând să se ducă în mai multe direcții: Focul Viu de la Terca, Vârful Ivănețu sau Nemertea în Valea Bâscii Rozilei și Bozioru, cu Vestigiile Rupestre de la Nucu sau Trovanții de la Ulmet. Noi alegem ultima variantă, ce se materializează printr-o coborâre abruptă inițial pe asfalt, iar apoi printr-o lungă șosea ce se pregătește pentru modernizare completă. Ajungem, odată cu seara, la Trovanții de la Ulmet, unde găsim o poiană frumoasă ce ne va fi casă. Vizităm pietrele interesant sculptate de intemperii, ne încălzim la foc și ne grăbim către sacii de dormit, căci noaptea e scurtă, iar ziua s-a lungit mult prea mult.
Ziua 4: Ulmet-Cătina (BZ), 50 km, 500 m.
În ultima dimineață prognoza pare că se respectă: cerul e integral acoperit de nori ce stau gata să cearnă. Suntem nevoiți să ne trezim cu noaptea în cap, să avem timp să parcurgem cei 50 km până la Cătina înainte de ploaia anunțată la ora 12:00. Cătina e satul meu natal, zona pe care am explorat-o mult și bine de când sunt mic, un loc de care mă leagă o mulțime de amintiri. Este punctul final al excursiei pentru că, prin fratele meu, ne putem întoarce la Brașov, profitând astfel de un traseu de la A la B, ceea ce nu e cel mai ușor de realizat în condiții normale.
Resimțim oboseala imediat ce ieșim din cort, însă proximitatea finalului ne motivează să mergem înainte. Luăm apă de la fântâna din apropierea trovanților, apoi ieșim în drumul spre Pârscov. Succedem satele rapid, fără obiective reale de vizitat – doar Casa Memorială „Vasile Voiculescu” îmi face cu ochiul, dar este închisa, fiind Duminica Paștelui. Alegem ca drum să mergem pe varianta paralelă cu DN10, pentru a evita traficul și aglomerația. Apoi, de la Poieni, facem stângă pe Valea Bâșcii Chiojdului și apăsăm în pedale pentru încă 10 kilometri de urcare lină.
Când ajungem la poarta de intrare în Cătina, un arc din lemn sculptat cu motive tradiționale, știm că tura a ieșit cum trebuie. Ne bucurăm de fiecare kilometru pedalat, de fiecare obiectiv turistic vizitat și de toate satele pe care le-am străbătut! Ne dezamăgește mizeria pe care am descoperit-o pe la fiecare margine de așezare umană, drumurile proaste care ne-au încetinit și avem o urmă de regret că vremea nu ne-a lăsat să mai stăm măcar o zi pe dealuri. Dar, una peste alta, am găsit fix ceea ce am căutat: efort, liniște, frumos, provocări și timp de meditat.
