Cu bicicleta prin România 2020 (1): Pedalat și Via Ferrata

Pentru mine a devenit deja tradiție mersul cu bicicleta prin locuri mai mult sau mai puțin cunoscute, în dorința de explorare și descoperire. Dacă acum câțiva ani, astfel de escapade erau foarte rare la nivel de țară și mă simțeam un lup singuratic, astăzi cicloturismul a căpătat o amploare fenomenală – tot mai mulți pasionați de bicicletă aleg să îmbrace haina de călător și să adune sute sau mii de kilometri într-o singură excursie.

Cicloturismul poate fi provocator, dar este o experiență care te umple de împlinire, dincolo de greutăți. Și nu mă refer doar la „mândria” de a ajunge departe prin forțe proprii, ci la felul în care acesta te educă: te face mai rezilient și îți deschide ochii pentru a înțelege mai bine lumea. Bineînțeles, nici faptul că te poartă prin tot felul de locuri spectaculoase nu e de neglijat, dar ceea ce primează este, paradoxal, tocmai normalitatea călătoriei: un ritm lent și constant, cu ocazionale șocuri de aventură.

Cărțile „de pe drumuri”. Unele încă sunt disponibile în secțiunea „Cărți” de pe site, dacă vrei să achiziționezi una, ai acolo detalii. Mulțumesc!

2020 a fost, pentru toți, anul dărâmării planurilor. Din cauza COVID-19, lumea s-a schimbat, peste noapte – ne-am trezit, practic, într-o nouă normalitate. Inevitabil, călătoriile au fost lovite cel mai tare: după lock-down au venit restricțiile, iar după ele cine știe ce va mai veni? Din fericire, minimul de libertate avută ne-a fost redat, astfel încât am putut lega câteva aventuri faine. Și, deși am fi putut merge și în afara țării, am considerat că e mai decent și normal să ne bucurăm de frumusețile pe care România le are. Astfel, după mulți ani în care am bătut Europa în lung și-n lat (găsești cărțile aventurilor aici: https://bogdanmatei.ro/caucaz/), mi-am întors privirile către „iarba verde de acasă”: Banatul Montan, munții din jurul casei, Delta Dunării, Munții Apuseni, plus o tură pe biciclete de o săptămână, în formulă extinsă, a cărei jurnal începe în rândurile de mai jos.

Plecăm din Odorheiul Secuiesc, după un drum cu mașina de peste 350 de kilometri. Aranjatul bagajelor și găsitul unui loc de parcare ne iau mai mult decât ne dorim, dar planul pe „Ziua 0” nu e altul decât să găsim să campăm și… atât. Așadar, nu e loc de stres, ci doar de entuziasm, în ciuda oboselii: seara e plăcută, puțin răcoroasă, iar drumul spre Lacul Zetea ne încântă, cu suprinzătoarea frumusețe a satelor din zonă. Curțile sunt îngrijite, câmpurile sunt lucrate exemplar și drumurile sunt în stare excelentă, așa că simțim că aventura începe cum nu se poate mai bine!

Locul de cort, după Lacul Zetea, gata de drum. Mă rog, aproape.

Campăm destul de târziu, după vreo 25 de km, pe o pajiște cu fân proaspăt, ce anunță un somn așa cum trebuie. Dimineața ne găsește odihniți, dar durează puțin până ne intrăm în formă: din fericire, Pasul Liban e lin și lung, numai bun pentru începuturi. Coborârea în depresiune ne ajută și ea și, după Gheorgheni, continuăm cu urcarea spre Pasul Pângărați, al doilea din multele ale excursiei.

Elemente locale prin satele din Secuime. „La cei doi cai împunși” ar putea fi toponimul.

Înaintarea merge bine, fetele urcă exemplar, iar eu cu Evelin nu grăbim nici noi pasul. Serpentinele se scurg frumos, metri urcați se adună, dar peisajul nu se deschide foarte mult: păduri nesfârșite îmbracă versanții. Oprim la Lacul Roșu, unul din locurile emblematice ale regiunii: format prin bararea naturală a unui râu, lacul atrage mii de turiști. Oferta e tentantă: munte și apă, deci drumeții și mers cu barca. Noi însă ne îndreptăm atenția spre altceva: Via Ferrata Wild Ferenc, traseul de cățărat ce urcă direct pe Suhard.

În premieră pentru noi, scoatem echipamentul (ham, asigurări + casca de bicicletă) și intrăm pe poteca de acces. Din lipsă de hamuri, facem două echipe: îi explic lui Evelin principiul, îl asigur și îi dau drumul pe stâncă. În ciuda fricii de înălțime, se mișcă excelent, anii de sală îl ajută enorm, cațără mai mult din brațe. Depășim (cu oarecare dificultăți eu) și zona dificilă (segmentul D), apoi traversăm podul suspendat al traseului. Bineînțeles, priveliștea asupra Lacului Roșu e un vis, iar agățatul în perete se simte tare fain! Coborâm și mai bag o fisă și cu Elisa, căci Cristina alege să nu urce: urcăm mai cursiv acum (știu la ce să mă aștept), deși mai avem de așteptat după o echipă. Via Ferrata? Done!

Via Ferrata Wild Ferenc, vedere spre Lacul Roșu.
Cam așa arată traseul, sigur nu e pentru cei cu rău de înălțime.
Victorie!!!

Reveniți la biciclete, negociem dacă să ne abatem spre satul Trei Fântâni pentru seară, sau continuăm către al doilea traseu, Astragalus. Mizăm pe a doua variantă, deși îmi e clar că alergăm după prea mulți iepuri, e deja târziu, iar Via Ferrata s-ar putea să fie închisă. Străbatem spectaculozitatea Cheilor Bicazului fără grabă, căci ne aflăm într-unul din cele mai extraordinare locuri din România. Cu o lungime de aproximativ 6 kilometri, Cheile oferă pereți de stâncă impunători ce se pun barieră înaintea soarelui. Leagă Lacul Roșu de Bicaz-Chei și sunt străbătute de un drum național care, din păcate, nu e în cea mai bună condiție. Pe noi însă nu ne deranjează, mai ales că mergem la vale și efortul e un cânt!

Ajunși la Astragalus, temerile îmi sunt confirmate: e prea târziu să avem vreme să parcurgem Via Ferrata, iar locuri de cort accesibile, lângă drum, nu sunt. Încercăm să urcăm puțin spre satul Bârnadu, dar bicicletele de tură pline de bagaje refuză să coopereze, așa că abandonăm și ne continuăm periplul. Mergem însă cât nu ne vine a crede: înșiruim viraj după viraj și sat după sat până acolo că ajungem în Telec, pe o vale care pare să nu ducă nicăieri. Într-un final, zăresc o poiană cosită unde ne-am putea pune corturile: deschidem poarta, ne strecurăm lângă construcția de lemn de pe proprietate și ne grăbim cu treburile serii: spălat, mâncat și pregătirea de somn.

Suntem frânți, așa că intrăm rapid în corturi, imediat ce terminăm cina frugală a zilei. Oricum nu ne permitem să facem foc pe locul omului, așa că nu avem de ce zăbovi în frigul tot mai prezent al nopții. A doua zi ne așteaptă alte pasuri și, sperăm noi, încă o Via Ferrata (mai sălbatică), deci odihna nu are cum să fie altfel decât binevenită.

Dar ce atâta vorbă? Noapte bună!

Trasee și jurnal video (te invit să te abonezi pe Youtube dacă nu ai făcut-o deja), mai jos – textul se oprește la minutul 6 din clip, urmează continuarea curând.

Ziua 0: https://www.strava.com/activities/3877708757
Ziua 1: https://www.strava.com/activities/3877750439, https://www.strava.com/activities/3877713965

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.