Cu Bicicleta prin România 2020 (3): Din Bucovina în Transilvania, pe la Tinovul Poiana Stampei

Puține momente ale zile sunt faine ca diminețile în care te trezești odihnit, cu entuziasm fierbând pentru ziua ce vine. Prima oprire e la Tinovul Poiana Stampei, un fel de mlaștină acoperită de vegetație abundentă, dar și de copaci ce pictează regal atmosfera, în razele sclipitoare ale soarelui. Poteca de acces, din păcate, e într-o stare foarte precară, inconvenient nu atât pentru noi (deși ne-am împiedicat de câteva ori de scândurile desprinse), cât pentru vizitatorii mai în vârstă sau pentru copiii foarte micuți. Prin contrast, natura e chiar primitoare, chiar dacă nu putem părăsi podețul de lemn: păsările sunt în concert, iar nuanțele de verde de inundă sufletul.

Poteca de lemn din Tinovul Poiana Stampei, un loc fain, de revenit, nu prea îngrijit însă.

Continuarea până în Dornișoara, un sat bazat pe industria lemnului și a pietrei, e un coșmar: mașinile răscolesc, fără oprire, praful înecăcios de pe drumul pietruit ce face legătura cu civilizația. Localitatea e înghețată în timp, mai ales că linia ferată de legătură e abandonată de ani de zile – mare păcat, ar fi putut fi o atracție turistică numai bună, dată fiind localizarea și liniștea zonei.

Spre Piatra Fântânele, după Dornișoara.
Țara Dornelor, după Pasul Tihuța.

În șoseaua principală Vatra Dornei-Bistrița ieșim după mai bine de o oră, după un sus-jos pitoresc prin păduri și poieni neîntinate. Ne încântă peisajul rural specific zonei, chiar dacă unele urcări sunt abrupte și abia ridicăm privirea din pământ…Sosim imediat după Pasul Tihuța și, după câteva fotografii de pus în ramă, coborâm la Hotel Dracula, iar apoi ne avântăm la vale spre Transilvania, odihnindu-ne picioarele pe serpentinele line și lungi, nesfârșite. În Mureșenii Bârgăului virăm la stânga, pe o urcare lungă, ce contrastează total cu coborârea plăcută ce abia s-a încheiat. Eu și Evelin apăsăm în pedale să distanțăm fetele și, înainte de a ne da seama, suntem deja în vârf. Ne regrupăm pentru coborâre, gata să fim surprinși de Colibița, lacul vestit al zonei și noua atracție turistică din regiune. Și surprinși am fost, dar deloc plăcut! Malurile sunt aglomerate de betoane și construcții kitschoase – ce sens mai au autorizațiile, dacă se face balamuc -, drumul principal e fără asfalt și foarte aglomerat, iar apa are o culoare mâloasă, a jeg neîmbietor. Cu greu, găsim un loc unde să ieșim la apă, ocazie cu care mâncăm de prânz ce mai găsim prin bagaje, merinde deloc multe. Apoi ne grăbim să scăpăm din mizeria turistică românească, drumul ne e prieten bun și de nădejde…cel puțin pentru o vreme.

Lacul Colibița, partea mai decentă, în rest totul e oribil.

Ieșim iarăși în aglomerata șosea dintre Transilvania și Bucovina, dar după vreo oră ne pierdem prin niște sate fără trecut și viitor. Urcăm deal după deal, alternăm asfaltul cu drumurile pietruite și repetăm, obsesiv, numele locurilor pentru a nu rătăci calea. Ne intersectăm și cu traseul Via Transilvanica, ruta ce străbate România dintr-un capăt la altul…oare chiar îl parcurge cineva? Nu zic, ideea e faină, multe locuri sunt emblematice, dar noi și mersul pe jos nu suntem prieteni prea buni…Campăm pe câmp, departe de civilizație, străjuiți de lanuri de porumb înalt. Găsim acces la râu, ne spălăm cum se cuvine și apoi dormim să ne ajungă. Ne așteaptă, probabil, cea mai caldă și „banală” zi a călătoriei, așadar avem nevoie de un psihic pe măsură.

Ziua 4, partea 1: https://www.strava.com/activities/3888891170. Partea 2: https://www.strava.com/activities/3888901018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.