Cu Bicicleta prin România 2020 (4): Defileul Mureșului, Ditrău și ploaie nebună pe Pasul Bucin

Există frumusețe în somnul la cort, oricât de auster ar părea, pentru un neinițiat, tabloul. Locuri dosite, peisaje nu mereu extraordinare și trezit dimineața odată cu soarele sunt doar câteva din piesele ce întregesc puzzle-ul. În aceste condiții sufletul se bucură, mai ales de conexiunea cu natura: cortul te apropie de starea inițială a lucrurilor, de dependența de lumea din jur și de originea ta, ca ființă.

După o noapte liniștită, exact cum avem nevoie pentru ce ne stă înainte, o luăm de la capăt: iarăși dealuri, iarăși drumuri nemodernizate, iarăși sate sărăcăcioase, pe moarte. Ajungem în Vălenii de Mureș, prima localitate de pe DN-ul care ne va purta, pe lângă râu, spre Toplița. E premieră prezența noastră în zonă, așa că aspirăm tot ce se poate: casele, indicatoarele de drumeție, Defileul Mureșului etc. Mai mult, pentru că o caniculă teribilă ne încinge corpurile, facem pauza de prânz direct în apa răcoritoare, pentru o relaxare pe care nu am mai abandona-o curând, dacă s-ar putea. Dar nu merge așa, cicloturismul te pune să te miști ca să înaintezi, așa că revenim în șa și, ritmic, tocăm kilometru după kilometru.

Ultima oprire e la supermarket în Toplița unde spargem un pepene răcoritor și niște înghețată, apoi ne grăbim să câștigăm întrecerea cu noaptea. Luăm apă de la un localnic pilit și plin de viață de care abia scăpăm și campăm pe malul Mureșului, într-o colonie infinită de țânțari. Nimic nu ne ajută contra lor, așa că ne spălăm pe fugă, în frigul serii, și mâncăm tot grăbiți, ca să ne refugiem cât mai repede în corturi. Nu așa ne-am creionat ultima seară de vacanță, dar nu e mereu cum îți dorești…

Catedrala din Ditrau, disproportionat de mare pentru o astfel de localitate.

Ultima zi începe bine, pe drumuri de țară, cu briza dimineții alinându-ne corpurile. Satele sunt rare și pustii, iar liniștea e deplină. Urcăm câteva rampe, apoi coborâm în Ditrău, unde tronează, maiestuos, o catedrală demnă de o metropolă. Se anunță ploi pe după amiază, așa că nu zăbovim pe nicăieri, „vizitatul” îl facem din mers. Oprim abia la masa de prânz, după Gheorgheni, la poalele Pasului Bucin, ultima mare cățărare a excursiei. E și ultimul moment de respiro, imediat intrăm sub norii negri de furtună…Din fericire, echipamentul de ploaie își face treaba, iar temperatura plăcută ne menține entuziasmul la cote comparabile cu altitudinea ce tot crește.

Spre Pasul Bucin, cand ploaia se mai domolise.

Înaintăm fără grabă, dar constant, în timp ce șanțurile se umplu cu apă, iar stropii fac bulbuci pe șosea. Traficul e lejer, însă mașinile existente ne stropesc din abundență – în zadar, căci nimic nu ne oprește. După vreo 40 de minute de mers la deal și spălați continuu, întrezărim vârful, locul unde ne îmbrăcăm pentru coborâre. La vale e ușor, relaxant și, pentru mine cel rămas neîmbrăcat, rece. Curând ieșim din ploaie și, cu cât coborâm, cu atât se face mai cald. Atât de cald că, în Praid, revenim la pantaloni scurți, ca dimineață. Nu vizităm mare lucru aici, decât Muntele de Sare care, ciudat, arată nu foarte atractiv, dat fiind noroiul de peste tot. Fac o scurtă drumeție, dar amenajările sunt precare, așa că nu insist: revenim în șa către Odorhei, punctul final al aventurii.

Pasul Bucin, din nou pe ploaie teribila. Ultima reduta, apoi am iesit din ea si a fost bine.

Mai trecem câteva dealuri până la mașină, dar le facem în ritm constant, fără presiune. Ne mai picură ocazional, dar nimic de speriat, iar localitățile traversate ne trezesc amintiri ce le credeam șterse: cândva, pe când aveam 5-6 ani, am mai fost pe aici într-o vacanță cu părinții…Undeva, departe, după ce ne bucurăm de o coborâre lungă și lină, zărim un Isus metalic, ce pare să troneze peste zonă – aflu, mai târziu, că este vorba de statuia Inima lui Isus, cea mai mare de genul din Europa de Est. Bineînțeles, deși priveliștea de acolo pare fantastic de frumoasă, noi ne vedem de drum, doritori să nu ne prindă noaptea pe traseu. Nu este cazul, dar în Odorhei pierdem mult timp: bagaje, biciclete și masa de seară, toate necesită resurse.

Ultima privire spre satele de la care trebuie sa ne luam „adio”. S-a mai dus o explorare…

Ziua o terminăm pe drum către Brașov, obosiți întrucâtva și fericiți întru-mult – am mai descoperit niște locuri deosebite din România, am mai petrecut timp de calitate cu oameni dragi și am mai construit puțin la reziliența personală. Încă o dată, bicicleta s-a dovedit un prieten de nădejde: ne-a purtat pe trasee nemărginite, fizic și dincolo de palpabil, provocându-ne să ne dorim mai mult, mai curând, mai deplin.

P.S: Acest text încheie seria de jurnale ce acoperă excursia pe două roți prin România, 2020. Am totalizat 6 zile, 550 de kilometri și vreo 6500 m urcați, atât pe asfalt cât și pe drumuri pietruite. Am bătut Harghita, Neamțul, Suceava, Bistrița și Mureșul, prin cadre naturale de poveste. Mai jos găsiți ultimele două clipuri video, dar vă invit pe canal pentru tot felul de aventuri cu bicicleta și nu numai.

Ziua 5: https://www.strava.com/activities/3888882315
Ziua 6: https://www.strava.com/activities/3892785938

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.