Cum nu am ajuns pe Elbrus (desi am vrut)

Scris de | 20 dec. 2018 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


Peisaj selenar, pe Pământ

-Trebuie să mă întorc! le strig eu, din spate, celorlalți. 

Sunt ultimul în coardă pe versantul abrupt al Elbrusului, într-o dimineață de gheață. Temperatura nu depășește -10 grade, dar lipsa odihnei din nopțile precedente mă face să o resimt cu totul altfel. 

-Nu reușesc să mă încălzesc, iar picioarele îmi sunt cel mai afectate, abia îmi mai simt degetele! adaug.

Ziua vârfului, 5 dimineața

Andrei – ghidul – m-ar mânca din priviri. Cerul e senin, vântul inexistent, zăpada încă e accesibilă – o zi perfectă pentru vârf, distrusă de inconveniente tehnice. 

-Ne întoarcem toți! decretează. 

Nu reușesc să îl înduplec să cobor pe cont propriu, deși riscul e aproape de zero. Vizibilitatea e bună, iar corpul are energie pentru efort. Dar nu, oprește toată echipa și gata – au și banii prețul lor. 

Coborând, am timp să reevaluez ultima săptămână, încă de la decolarea din România, trăgând învățăturile…la cald, să zicem. 

M-am bucurat enorm când am aflat că am ocazia să mă reîntorc în Caucaz, la nici trei luni de la excursia cu bicicleta prin regiune. Totuși, din cauza bugetului limitat, am ales să abordez aventura în stilul caracteristic: fără pretenții, cu tras de mine și cu deschidere către orice conjunctură. 

Norocoși, am prins vreme superbă, cu călduri care m-au făcut să urc până la 3800 m, doar în tricou și pantaloni scurți, deși e Octombrie. Totuși, altitudinea mi-a dat metabolismul peste cap, împiedicându-mă să mă odihnesc pe măsura efortului. În câteva nopți, am citit trei cărți, măcar cultivare să fie, chiar la capătul pământului!

Aclimatizare – 4200

Aclimatizarea a mers bine, iar muntele nu cere altceva decât rezistență. Fizică, dar mai ales psihică, să fii gata să urci ore în șir printr-o mare de alb, către un vârf care, deși e aproape, îți e total inaccesibil. 

Eșecul mă roade, deși, pe de altă parte, sunt împăcat cu el. Am descoperit, grație aventurii acesteia, cu ce îmi rezonează sufletul, când merg pe munte: cu păduri întinse, cu lacuri, cu seri la cort, cu foc de tabără etc. Elbrusul, este, însă, un colos care nu îți oferă – exceptând satisfacția de a fi atins vârful – nimic din toate acestea. Cât vezi cu ochii, gheață și stâncă, atât. 

Mai de aproape – 3800 m

-Cum a fost? ne întreabă oamenii din tabără, când sosim. 

-Se putea mai bine! concluzionez eu, iar apoi detaliez situația. 

De aici, totul devine o cursă către casă, în care puține lucruri mai contează. Suntem, cu toții, rupți, dar și apăsați de acest deznodământ mai puțin luat în calcul. Personal, aleg să separ ce merită și să mă bucur de ce a fost frumos. Iar ce nu a mers, îmi devine lecție pentru viitor. 

Maximul de peisaj obținut

Povestea, pe larg, a expediției pe Elbrus o poți citi în „Ținutul dintre Mări”, ultima mea carte, despre lumea Caucazului și locurile incredibile de acolo. Dacă ești pasionat de bicicletă, călătorii și munte, sigur o vei găsi o lectură plăcută și captivantă! Ai detaliile și posibilitatea de a comanda aici!

După multă muncă și implicare, noua mea carte este gata! Povestea unei excursii de patru săptămâni pe bicicletă prin Georgia, Armenia și Azerbaidjan te așteaptă să te poarte prin culturi, zone și experiențe nebănuite! 3000 de kilometri de necunoscut este acum pregătit să devină palpabil și inspirator. Pentru orice comandă efectuată înainte de lansarea oficială, beneficiezi de 25% reducere și autograf! Enjoy!
Vreau cartea cu autograf!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.