De ce mediocritatea e buna

Scris de | 18 mart. 2019 | Despre: reflectii | Fără comentarii


Haos. Peste tot, lumea doar aleargă. Chiar și când stă, umblă. Până și relaxarea, acea perioadă când ar trebui să îți încarci bateriile, devine o corvoadă. Asta dacă o privești din afară, evident. Din interior, viciul succesului se arată splendid și de dorit.

Sunt multe relele pe care societatea contemporană le oferă, majoritatea cosmetizate în haine frumoase (sunt și aspecte bune, dar ele constituie alt subiect). Peste toate, tronează cu îngâmfare, performanța. Brusc, ea devine accesibilă oricui, devenind o măsură după care suntem, cu toții, judecați.

Astăzi, să fii cel mai bun nu e o opțiune, ci o obligație. Dacă nu spargi topurile, nu exiști. Ori ești printre primii din domeniul tău, ori poți foarte bine să pleci acasă. Nimeni – dar nimeni – nu o să îți ducă dorul.

Din cauza globalizării și a dezvoltării tehnologiei, elitele au ajuns să fie prezentate ca ceva banal. Ele au devenit normalitatea. Așadar, muncești ca să ajungi și tu în top. Arzi banii părinților (dacă îi au) pe cea mai bună educație. Îți consumi tinerețea într-o facultate recunoscută, implicat în proiecte de voluntariat și cu trei joburi part-time. Odată ieșit în câmpul muncii, tragi ca un sclav 14 ore pe zi ca să dovedești că îți meriți locul. Munciți, munciți, munciți! se strigă de peste tot – a fi ocupat e noua virtute.

Nu conștientizezi însă cât ești de orbit (decât poate la 40-50 de ani, când deja 3/4 din viață e gata): elitele sunt excepția, nu regula. Bineînțeles, bombardați fiind de Social Media, ne este greu să distingem adevărul. Presiunea este, pur și simplu, prea mare: viața celorlalți – cu device-urile, cu relațiile sau cu călătoriile lor – par rupte din filme.

Subestimăm, deci, puterea mediocrității. Gândim tranșant: viața fie e trăită pe val, fie nu e deloc.

Mediocritatea însă constituie cea mai bună abordare în materie de efort și rezultate. De asta este și preferată de majoritatea, nu pentru că e ușoară, ci pentru că este drumul sigur, cu rezultate previzibile. Iar a merge pe poteca bătută nu este, așa cum tot latră unii și alții, neapărat de rău. Există avantaje pe care avântul în necunoscut nu le poate contrabalansa, decât printr-o eventuală descoperire monstru care să compenseze anii de chin, de urmărire oarbă a țintei și de privare de fericire.

Trăim într-o lume în care vom găsi mereu pe cineva mai sus decât noi. Oameni care câștigă mai mulți bani. Prieteni care au relații mai strălucite. Necunoscuți cu fotografii mai spectaculoase pe Instagram. Vecini cu mașini mai scumpe. Și tot așa, până alunecăm în fundul gropii cu stimă de sine.

Ca să ne reabilităm, evident, muncim mai mult. Intrăm, pe nesimțite, într-o cursă care nu se poate sfârși decât cu abandon. Un abandon nu neapărat fizic, dar sigur unul al fericirii de a fi în viață.

Performanța rămâne, dincolo de toate, o utopie. Puțini suntem construiți pentru succes, majoritatea suntem doar carne de tun care nu contează decât în statistici. Și, dacă tocmai ai impresia că te scufunzi și mai tare în inutilitate, mai așteaptă două secunde: a înțelege că nu ești făcut pentru a fi în vârful piramidei te face să crești în proprii ochi, nu să scazi!

Stima de sine e dată de diferența dintre ceea ce crezi că ești și ceea ce ești, de fapt. Într-o lume în care sunt promovați doar cei mai realizați oameni (un procent foarte mic din populația globului, dacă faci calculele) ai impresia că ceva e în neregulă cu tine, dacă ești pe dinafară. Practic, ți se spune că poți fi vedetă, dar tu încă te scalzi în balta cu noroi – cum să nu fii nefericit? Adevărul însă e altul: nu ai fost făcut ca să ai succes, așa că de ce nu cobori așteptările artificial umflate și să ai mai multă înțelegere cu tine?

Când înțelegi că în turmă protecția e cea mai ridicată, poți începe să construiești. Eliberat de false așteptări, te poți vedea așa cum ești și îți poți conferi un scop pe măsura propriilor puteri.

Înveți, deci, cum să fii fericit cu puțin. Te bucuri de venitul pe care îl ai și îl administrezi înțelept, pe baza nevoilor. Călătorești când îți permiți și investești timp în familie, prieteni și oameni apropiați. Nu te simți vinovat când citești o carte sau când te relaxezi, plimbându-te prin parc ziua în amiaza mare. Îți dai voie să greșești și să încerci lucruri noi, pentru că știi că nu vei niciodată un maestru. Pasiunile vor fi un punct important al traiului tău, iar succesul se va măsura mai mult în numărul zâmbetelor, decât în cel al urmăritorilor de pe Facebook.

Succesul, dacă va fi să vină, va fi un bonus, nu o țintă pe care ai urmărit-o toată viața. Tu doar fă-ți treaba, bucurându-te de fiecare pas și fără să pierzi din vedere imaginea de ansamblu, iar ce va urma, va fi mai mult decât suficient.

După multă muncă și implicare, noua mea carte este gata! Povestea unei excursii de patru săptămâni pe bicicletă prin Georgia, Armenia și Azerbaidjan te așteaptă să te poarte prin culturi, zone și experiențe nebănuite! 3000 de kilometri de necunoscut este acum pregătit să devină palpabil și inspirator. Pentru orice comandă efectuată înainte de lansarea oficială, beneficiezi de 25% reducere și autograf! Enjoy!
Vreau cartea cu autograf!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.