Lasă-mă, de Crăciunul ce vine,
Să stau să respir…sau să plec pe cărări,
Ce duc ori spre rău, ce duc ori spre bine,
Ce nasc aventură și-aduc doar mirări.
Promit să nu fug chiar departe,
Deși sufletele nu au distanță.
Aleg pași mărunți, ca de șoapte,
Ce-aduc, cam timid, a prestanță.
O să râd pe cărarea de gheață
Și-o să zburd printre fulgii de vis.
Ființa-mi vioaie, deloc prea măreață
Va cere, decisă, acorduri de bis.
Cu ochii aprinși, voi citi printre stele
Povești despre oameni ce-n inimi se-ascund.
Sperând că-nvățând și-observând joc de iele,
Mă-ntorc mai curat: în faptă și-n gând.
Și fi-va-mi suflarea doar urmă de abur,
Și corpul un dram ca de spirit pierdut.
Aleg ‘nalte zări, refuzând praf de aur,
De dragul a tot ce cândva aș fi vrut.
Atunci o să tac, văzând nemurirea,
Ce vine din timp și se-aruncă-n nimic.
Atunci o să-aleg, refuzând stăpânirea
Doar ceea ce-i bun, deși poate-i mic.
Aleg, de Crăciunul ce vine din urmă,
Să plec doar cu mine, aievea, la drum.
Voi cerne adesea în palmă de brumă,
Frânturi ca de chip ce renasc și din scrum.
Visa-voi mereu că adun așteptarea,
Și că stau pe-o planetă ah, draga de ea!
Sperând, uneori, că te-ajunge chemarea,
De-a-ți lua o planetă vecină cu-a mea.
