COVID-19: De la ascultare la asuprire e doar un pas

În aceste zile totul urlă a coronavirus. Haotic, anormal, stresant chiar. E criză, iar oamenii se manifestă, în totalitatea lor, ca atare: crizându-se.

Pe de o parte, rar mi-a fost dat să văd o astfel de mobilizare pozitivă. Facebook-ul și TV-ul, prietenii și familia, organizațiile non-profit și chiar marile corporații se mobilizează pentru a întinde o mână. Iar asta e ceva nemaipomenit! Ne arată că, dincolo de toate, suntem oameni care știu și vor să aibă grijă de cei de lângă ei, așa cum pot.

În același timp, există și o mobilizare negativă pe care nu pot să o trec sub tăcere. Dincolo de iresponsabilii care au venit din țări foarte afectate fără să anunțe, fără să respecte carantina și bătându-și joc de eforturile autorităților, există un risc major în felul fiecăruia de abordare: o prea mare implicare care, culmea, dăunează.

De la ascultare la asuprire e doar un pas. În vremuri de criză, în numele protejării celorlalți, oamenii se opresc din a-și pune întrebări. Se mulțumesc, în nevoia lor de siguranță, să asculte de autorități. Inițial, acest comportament vine ca o reacție la cei despre care aminteam mai sus, oamenii iresponsabili care zădărnicesc eforturile statelor de a ține în frâu comportamentele cu efecte nocive. Treptat însă aceștia migrează către o închidere totală a spiritului critic (și civic), până acolo că sunt primii care dau cu pietre în cei care ies din ce au înțeles ei că e corect.

De când cu COVID-ul, îmi urlă internetul de părerologi (din tagma cărora, umil, fac și eu parte) – rar mi-a fost dat să văd atâta ura! În numele dreptății și iubirii de ceilalți, săpăm, inevitabil, exact la baza principiilor. Deunăzi, cineva crucifica public trei oameni care se plimbau pe câmpul de lângă propria locuință. Pe grupurile de drumeții montane, apar fel și fel de oameni care sfătuiesc la stat în casă, „chiar dacă pe munte nu ai de unde să iei virusul”. Pe cele de bicicliști, ești muștruluit dacă povestești de ture, dacă ieși în șa sau dacă ceri păreri despre viitoare călătorii. În Italia, vecinii își toarnă vecinii dacă se întâlnesc cu prietenii sau familia extinsă. Dacă ești pe stradă și pare că nu ai treabă, poliția te întreabă de sănătate. În numele unei responsabilități sociale exacerbate, devenim judecătorii celorlalți, fără să mai digerăm răul sau binele din spatele acțiunii, dar și fără să înțelegem motivația.

Personal, mă îngrozește atitudinea mulțimilor. Adept incurabil al libertății de exprimare și măcinat de un pragmatism rece, ce se întâmplă acum în lume îmi provoacă fiori reci pe spate. Mă uit în jur și constat că, în alte vremuri, evreii erau executați în numele acelorași principii. Bisericile au martirizat milioane de oameni, de-a lungul timpului, adoptând aceeași atitudine. Genocidul din Rwanda, la fel: membrii din același sat și aceleași familii s-au omorât fără milă, doar pentru că așa „li s-a spus”. Prin extrapolare, cam toate regimurile totalitare, războaiele crude și nedreptățile au avut aceeași bază: o prostire a mulțimilor în numele unui bine comun. Nu cumva, dacă alta ar fi miza, cei care acum țipă în online, în realitate ar trage în cei care văd altfel decât ei?

Hillel spunea că, „chiar și atunci când opresorul are dreptate, Dumnezeu este întotdeauna de partea victimei”. Opresorul însă nu are niciodată dreptate. Modul lui de acțiune, ura manifestată și îngustimea perspectivei îl descalifică din rolul de judecător. Paradoxal, chiar și motivat de un scop măreț, el nu face altceva decât să sape la baza unor principii inalienabile, distrugând exact ceea ce încearcă să construiască. Atunci, plin de frustrare, se aruncă mai acerb asupra victimei, în loc să se uite în oglindă și să își înțeleagă greșeala.

Ce se întâmplă acum ar trebui să ne trezească spiritul civic dincolo de o supunere oarbă. Nu sunt ignorant și nu subestimez efectele pandemiei (e benefic să stăm în casă, să evităm deplasările inutile, să fim atenți la dezinfectare etc), dar nu pot înghiți îndesarea între norme, doar pentru că o autoritate le-a gândit astfel! Din contră, decid să îmi păstrez libertatea (cât voi mai putea) să înțeleg principiul și să mă asigur că acționez conformându-mă în fond, nu în formă. Mai mult, majoritatea măsurilor statului sunt restrictive și abuzive, aplicate neconform și la mica înțelegere. Nici măcar aplauzele de susținere ale mulțimii nu le îndulcesc efectele – precedentul rămâne, arătându-ne cât de puțin contează individul în economia unei crize! Culmea, cei care astăzi sunt fericiți și dau cu pietre, mâine e posibil să ajungă sub roți, de unde nu o să îi mai salveze nimeni.

Nicio nenorocire istorică nu s-a făcut fără complicitatea tacită (și, de multe ori, implicarea activă) a maselor. Dar eu nu vreau să devin asupritor. Pentru că de la ascultare la asuprire e doar un pas. Unul mic, pe care foarte mulți l-au făcut deja. Îmi asum încasatul loviturilor, al limitării înțelegerii și al diferenței de perspectivă. Dar refuz, cu tot ce sunt, să nu mai fiu om. Chiar și în numele unui bine comun, care sacrifică binele individual.

Mi-e teamă că, astăzi, punem bazele unui viitor care va produce mai multe victime ca oricând în istorie. Nu curmând vieți, dar distrugând spiritul, libertatea și puterea de a alege. Iar aceasta va fi cea mai mare crimă pe care o vom putea face.

Commentarii

  1. Silviu

    Salut!
    Interesant articol, chiar sunt de acord cu ura excesiva a unor oameni și panica generala ce s-a creat în care oamenii nu mai văd realitatea obiectiva. Și totuși as vrea să îmi exprim părerea despre anumite puncte, obiectiv, începând de la „binele invididual” să nu fie sacrificat în numele „binelui comun”. Oricum ai pune problema, nu le poți avea pe ambele în adevăratul sens al cuvântului. Da, poți merge pe munte, poți păstra o distanță față de alți oameni în oraș, te poți proteja cât mai bine, nu vei fi doar între 4 pereți, dar nici „liber”. Dacă nu vei respecta termenii impuși, vei atenta la „binele colectiv”, unde, iar, comportamentul tău va fi clasificat de unii ca fiind iresponsabil și nu ii condamn. Ai dat exemple din istoria recenta, dar situația actuală nu poate fi comparata cu niciunele. Nu este un om în spate care vocifereaza comenzi, care se crede superior, care are un tel meschin, un inamic vizibil. Este omul împotriva „naturii”, unei mutații de ADN. Și dacă este creat de om, în acest punct nu este important, însă cred ca acțiunile impuse, grija față de celalalt i-ar zadarnici planurile și naturii și omului din spate. Masurile luate sunt pentru noi, toți, cei care nu se aliniază doar prelungesc și adâncesc criza în care suntem. Dacă toată lumea ar sta în casa, absolut toți, în 14 zile am fi liberi, iar apoi ne-am primi toate libertățile înapoi..

    1. Post
      Author
      Bogdan

      Salut, Silviu si multumesc de vizita si comentariu!
      In 14 zile nu am fi liberi, pentru ca virusul nu moare astfel, doar e incetinit. Stiu ca nu exista libertate totala, iar bunul mers e un echilibru intre cea a individului si cea a societatii. Nu incurajez iresponsabilitatea si mersul aiurea pe strazi cand nu e esential, insa ma sperie disponibilitatea unora de a spanzura pe celalalt, doar in virtutea unei reguli aparente. Asta este, sigur, mai periculos!
      Exemplele date de mine seamana mult, pentru ca au acelasi sablon: o problema, o autoritate si executanti. Niciodata in istorie statul nu a facut decat sa isi urmareasca interesele, asta se intampla si acum, peste tot in lume. Iar acest virus o sa fie un bun prilej pentru a schimba societatea cum (inca) nu ne imaginam…
      Cat despre mine, stiu ca sunt responsabil si ca incerc sa „educ” si pe cei din jurul meu la fel. Nu pot insa accepta abuzurile celor din jur, violenta nu e cheia. Mi-ar placea sa ne educam si sa ne responsabilizam, nu sa fim fortati la niste norme. E mai benefic astfel.
      Toate bune,
      Bogdan!

  2. Pingback: COVID-19: Gargară cu virusuri și coroane ucigașe – Pășind prin viață

  3. Pingback: COVID-19: În căutarea echilibrului – Pășind prin viață

  4. Pingback: COVID-19: Cât mai rezistăm în case? – Pășind prin viață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.