Am vrut să plec, la ceas târziu,
Departe-n noaptea cea de gheață
Să mă dispers, să nu mai fiu
O umbră-n zi, un fum în viață.
Am rătăcit prin zări nefaste,
M-am aruncat în văi de-abis;
Am căutat spre culmi albastre
Tot respirând coșmar de vis.
Departele îmi strigă-n șoaptă
Că doar la el, mă voi afla!
Istoria e înțeleaptă,
Mă sfătuiește a mai sta.
Dar eu, nebun în a mea cale,
Aleg să merg cu pași deciși,
Nu către-un sens ce drumul are,
Doar nicăieri, cu ochii-nchiși.
Arunc poverile din suflet,
Îmi întind aripi ca să zbor…
Mă pierd, stingher, în al meu umblet,
Oftez cu inima doar dor.
Mă-ntorc pe prispa cea uitată
Ce are sfaturi pentru tot,
Mă uit spre ușa stând blocată
Mișcându-se de zor, pe loc.
Și înțeleg, brusc, fără zarvă
Cum e departele, aproape –
În împletirile din frază,
Aproapele-i, de fapt, departe.
