Despre COVID, vaccin și responsabilitate personală (și socială)

Deunăzi, îmi sună telefonul: Mama. Vorbim, povestim, ne lungim, până într-acolo că ajungem la vaccin: „Tu ce zici, să se vaccineze Tata?” mă întreabă. Și, de aici, ne mai lungim o tură…

E o nebunie totală cu vaccinul, în societate. Unii îl văd soluția supremă, alții îl văd impersonarea Diavolului. S-a creat o divizare tot mai acută între cetățeni, până acolo că suntem într-un război: fiecare încearcă să convingă pe fiecare că e mai bine ca el (aici vaccinații au un avantaj, guvernele sunt de partea lor). Una peste alta, în fața crizei COVID reacționăm cum ne pricepem mai bine: fie apucăm vaccinul cu entuziasm, fie cu reticență, fie îl ignorăm, fie îl evităm pe cât posibil. Treptat însă, variantele se împuținează, iar neutralitatea nu mai rezistă mult pe mese, această segregare fiind tot mai vizibilă.

Urlă internetul de statistici și știri despre beneficiile vaccinului, cum potolește el formele grave și cum scade pericolul de moarte. Se fac comparații cu țările „civilizate”, cu numărul lor de vaccinați și numărul de bolnavi gravi (s-a renunțat la comparația cu numărul de cazuri, că au și ele destule și nu dădea bine în titluri). Bineînțeles, românii, bulgarii, estonii și alții de teapa noastră sunt văzuți ca paria Europei: niște proști, niște inculți, niște vai-de-capul-lor care nu știu ce e știința! Lăsând deoparte o analiză extensivă (e vaccinarea singura cauză pentru care Vest-ul are morți puțini, oare sistemul de sănătate, corupția mai scăzută, interesul medicilor pentru oameni nu contribuie și ele?), de ce ne-am vaccinat noi atât de puțini? Ce ne ține? Pentru că, să fim serioși, nu mulți avem argumente în reticența noastră, majoritatea celor nevaccinați pur și simplu refuză și atât!…

Personal, consider că ceea ce ne lipsește e relația. Vedeți, pentru ai mei părinți, eu și fratele meu suntem „norma”. Într-o anumită măsură, suntem cei care citim mai mult, care interacționăm cu oameni mai deștepți, care avem avantajul tinereții și al relaționării conexe. E și normal, au investit în noi părinții, iar acum, în domenii mai puțin cunoscute, se bazează să le întoarcem serviciul! Nu că am fi experți, dar că reprezentăm, totuși, o formă mai bună de informare decât televizorul, Facebook-ul sau gura satului. De aici însă se naște și problema: ce facem cu toți cetățenii României care nu au pe nimeni de încredere, cât de cât responsabil, care să îi asiste cu deciziile importante?

Nevaccinarea din țară este, până la urmă, o chestiune de încredere. Cu o istorie comunistă recentă, nici nu ar fi putut fi altfel, mai ales că nici cu ultimii 30 de ani nu ne-am dezbarat de metehnele sistemului. Oamenii sunt dezorientați, dar bine învățați să se descurce singuri. Acționează simplist: de la nepăsare la frică e un pas mic, iar de la iubire la ură, la fel. De ce s-ar vaccina, deci? Toată viața lor au fost pe cont propriu, iar acum se simt fix la fel! Ba mai mult, se regăsesc încolțiți, pentru că nu își pot vedea de trai cum obișnuiau, iar asta nu din cauza virusului, cât a politicului. Dar într-o țară ca a noastră, în care cetățeanul n-a fost niciodată subiectul de interes, nu e deloc de mirare…

Medici care, până mai ieri, nu te tratau decât proporțional cu grosimea plicului, acum se cred autoritate. Politicieni care nu trag sfori decât pentru partid și rude, ne mint acum că le pasă. Biserici interesate de bani și de propria putere, încep să se dea surori cu știința. Profesori dezinteresați, cu lecții predate în silă, se cred eminența cenușie a țării. Presa murdară, mânată doar de senzațional, minciună și clickbait vrea acum să se facă auzită. Iar Social Media, cu Facebook în frunte, ne prostește că ne vrea binele, când pe la spate ne manipulează de nu mai știm de noi. Așadar, cum de nu îi e nimănui rușine? Cum să dai vina pe omul de rând, că e „necivilizat”? Cum să fii atât de nesimțit și arogant, să nu realizezi că am ajuns unde suntem, piramidal, cu o responsabilitate proporțională cu funcția și influența exercitată?

Din fericire (sau din păcate, în unele cazuri), oamenii nu sunt proști. Înghit ei multe, dar lipsa de asumare și responsabilitate nu îi lasă reci! Uită repede, dar și taxează, chiar dacă uneori sunt primii care pierd: la vot prin absență, plecând în afară sau muncind pe brânci ca să poată fenta statul care îi faultează fără scrupule sau evitând să ajungă în spitale căci știu că nu vor scăpa cu viață. Nu pot face multe, dar observă dubla măsură: e pandemie, dar spitale nu se construiesc, iar cele existente, iau foc! E criză, dar mediul de afaceri nu e sprijinit, iar angajații rămân pe drumuri! Avem COVID, dar facem școala fizic, fără testare. Discriminăm între vaccinați și nevaccinați, chiar dacă un vaccinat are șanse mai mult decât decente să facă boala și să o transmită. Și tot așa, orice derapaj e observat, asimilat și pus la temelia unei răzvrătiri contra sistemului ce aproape că nu poate fi înfrântă.

Între noi și Vest, diferența nu e de civilizație, ci de încrederea pe care Statul a construit-o în cetățeni. Au și ceilalți bubele lor, dar, per total, fiecare om are pe cineva educat, de încredere, care să îl ajute. Acolo, când se duce la un birou, nu e scuipat în față, ci e tratat respectuos și eficient. Când e în pericol, poliția intervine, iar procesele nu durează cu anii, câștigându-le tot agresorii. La spital e tratat profesionist, cu integritate, iar medicul e acolo pentru el, nu pentru a-și încasa leafa nesimțită…și atât. Civilizație? Da, dar nu la oameni! Civilizația se construiește de sus, de la „elite”, nu invers! Dar noi, noi cei uitați de toți „mai marii”, de unde să luăm încrederea? Pe cine să întrebăm, să ne spună „cum e”? Unde să găsim persoane responsabile, asumate, care să ne sfătuiască? Că de părerologi e plin internetul, dar de oameni morali, mai puțin! Iar românul fix de asta are nevoie: de prieteni care să îl fi ajutat „la bine”, nu doar de cei care se dau prieteni acum, „la greu”…

Nu există astfel de oameni în România pentru că nu există responsabilitate. Au loc tragedii și nimeni nu își dă demisia. Se fac alegeri, dar partidele își dau mâna și fac alianțe în detrimentul cetățeanului (vezi PNL cu PSD, fix în perioada asta). Avem miniștri, dar anual mor mii de oameni pe șosele…și nimeni nu răspunde. Se fac nedreptăți, dar nimeni nu plătește. Se taxează 40% din salarii, 19% TVA (deci 40% pe ce încasezi și alți 19% pe ce cheltui!), iar pentru orice altceva plătești: iar înapoi nu ți se întoarce aproape nimic! Și tot așa, până la COVID. Avem, peste tot, îndemnuri la „responsabilitate socială” și „imunizare”, dar cine răspunde, dacă ceva merge prost? Obrazul cui îl batem, dacă suntem printre puținii cu efecte adverse grave? Unor medici care vin și pleacă acolo unde e salariul mai mare? Unor politicieni fără interes pentru popor? Influencerului de pe YouTube, care face reclame oricui îl sponsorizează? Cui? La cine ne-am putea plânge, deci? Din păcate, oamenii știu asta, știu că tot ei vor plăti, o fac de zeci de ani și sigur nu se întâmplă minunea peste noapte, de aici nepăsarea! Și nici între noi, câți am luat în calcul să sprijinim pe cineva care, poate, va suferi de la vaccin, dacă noi l-am convins? Câți mai avem minimul de moralitate, care să ne spună că, dacă vrem să ne lăudam cu succesele, trebuie să acceptăm și să îndreptăm și eventualele eșecuri? Sau, dacă cerem tăcere din partea „nespecialiștilor” care sunt reticenți cu vaccinul, acționăm la fel pro-vaccin, tăcând, nespecialiști fiind și noi? (Știu, scopul scuză mijloacele, e un act de bravură și responsabilitate să marketezi ce ți se spune!)

Sunt reticent când vine vorba de vaccinul anti-COVID, dar am pus la punct un plan, în conversația cu cei de acasă. „Faceți un test de anticorpi, apoi discutăm dacă e nevoie să vă vaccinați. Dacă trebuie, luați în calcul Johnson-ul, chiar dacă presiunea e ca toți să ajungem la cele ARNm…”(Oare de ce? Nimeni, nimic, pe faptul că-s destul de diferite și că acționează în maniere diferite? Nimeni…) Sunt conștient că Tata, spre exemplu, e mai vulnerabil ca mine și nici eu, nici Mama, nu ne-am ierta să știm că a fost rău, dar putea fi bine. Îmi asum responsabilitatea pentru eventualele efecte adverse și complicații, de aceea sfaturile nu pot depăși nivelul meu de acceptare corelat cu empatia și cunoștința pe care o am despre el. Consider că noile vaccinuri ARNm au suficient de multe „stegulețe roșii” (de aceea J&J e cel mai acceptabil), dar nici virusul nu poate fi ignorat. Până la urmă, e o chestiune de riscuri și probabilități…

…iar oamenii, cei mulți și proști, știu asta. Și mai știu și că sunt împinși să se vaccineze „pe propria răspundere”, de un stat corupt, de medici hoți și aroganți, de indivizi care laudă știința doar când le convine și de companii Big Pharma dovedite ca fiind lipsite de etică și moralitate. Sunt deci, oare, de blamat?

P.S: Am făcut generalizări, dar nu toți medicii, profesorii sau politicienii sunt corupți (în general nu înseamnă totdeauna).

P.P.S: Nu mă interesează să fiu convins să mă vaccinez, și obligat să ajung, și tot mă voi lupta. Nu că sunt anti-vaccin, ci că sunt pro libertate, educație și responsabilitate personală. Chestii din care avem tot mai puțin…

P.P.P.S: Dacă vreți să vă apucați să reluați clișeele (aproape deloc gândite) pe care le-ați tot auzit, nu vă pierdeți timpul, s-au dovedit deja simpliste și particulare, tabloul e mai complex de atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.