Despre relații. La ce să ai grijă

M-am hotărât să scriu despre relații. De obicei nu fac asta. Nu-mi place că toată lumea are ceva de spus pe subiectul ăsta. Și nu vreau să mai fie încă o persoană care își dă importanță cu ce știe sau nu știe despre asta. Dar, am auzit că tema asta aduce vizite, adică se caută subiectul. 😀 În fine, nu de asta o să îmi calc pe inimă în seara asta.

De ce despre relații? Ce fel de relații?

Buf! O să fie vorba exact despre relațiile alea de mai mult decât prietenie dintre băieți și fete. De iubire parcă le zice, nu mai știu. De ce am decis să-mi calc pe inimă, riscând astfel să intru în marea de oameni care își dau cu părerea? Pentru că e frustrant! E frustrant să vezi cum se comportă oamenii, iar aceste comportamente ridică mari semne de întrebare. Adică, cum o fi frate posibil, să schimbi fetele ca pe șosete, cum se spune? Sau băieții? Sau să te împaci și să te „despaci” de mai multe ori decât sunt zile în calendar? Și când mă refer la exemple ca la cele de mai sus, nu mă refer la situațiile alea în care relația e așa, de fun. De umplere a timpului ei cu el și a timpului lui cu ea. Mă refer la relațiile care se vor a fi serioase, cu mulți de „te iubesc” pe buze, pe Facebook, pe stradă. Dar cu niciunul în suflet, probabil.

Ehe, acum sfaturile!

Mai jos o să nominalizez câteva sfaturi de care cred că fiecare persoană îndrăgostită (îndrăgostită cred că era cu ghilimele) ar trebui să țină cont:

  • Nu spune foarte repede „Te iubesc!”. Cu cât spui mai repede cuvintele magice, cu atât cresc șansele să nu fie adevărate. Poate că or să îți aducă ceea ce îți dorești, dar nu o te ajute să și păstrezi. Oricum, dacă ești sincer(ă) cu tine însuți, știi că nu ai cum să te îndrăgostești în câteva zile! Și să nu-mi spui că îl iubeai în secret, că nu prea ține.
  • Mai bine singur decât cu cineva de fațadă. Sau nepotrivit. Da, știu, o să spui că asta e de modă veche. Sau că orice (oricine???) e mai bun decât tu singur. Dar nu e așa. Niciodată nu se merită să intri într-o relație doar ca să ai și tu cu cine să ieși în oraș, pe umărul cui să plângi, pe cineva cu care să-ți termini minutele din abonament. Însă în societatea de azi nu e ușor să trăiești astfel. Au grijă oamenii să te lase să înțelegi că ești prost dacă ești singur. Mai bine te gândești de două ori. Ai mari șanse să fii cel deștept. Pentru că cel deștept alege! Ceilalți acceptă ce li se dă.
  • Numărul de relații spune multe despre tine. Iar de obicei nu spune de bine. Cu cât numărul de relații în care ai fost implicat(ă) e mai mare, cu atât încrederea celorlalți în tine scade. Adică încrederea băieților dacă ești fată și încrederea fetelor dacă ești băiat. De ce? E simplu! Cine și-ar dori să intre într-o relație cu cineva care a mai fost în vreo 20? Și asta în ultimul an? Nimeni, din lumea serioasă adică! Și da, experiența e importantă în majoritatea domeniilor, dar într-o relație e mai interesant să învățați împreună!
  • Certuri și împăcări. Sau relații tip telenovelă, cu jocuri actoricești proaste de tot! Cum se manifestă? Cel mai fericit cuplu din lume se desparte. Peste două zile sunt iar în al nouălea cer. Pentru ca peste câteva zile să fie iar cu o falcă în cer și una în pământ. Și se repetă algoritmul ăsta până se termină memoria. Cunoscătorii știu la ce mă refer. Na, e interesant de urmărit un astfel de cuplu. Uneori sunt mai amuzanți decât can-can-urile de la tv.
  • Nu uita de ceilalți. Schimb puțin perspectiva. Mă întreb: ce o fi în capul celor care, imediat ce își fac și ei prieten/prietenă, uită pe ce lume trăiesc? Și nu mă refer la fenomenul capului în nori. Ci la uitarea prietenilor, ăia vechi, cică. Adică la persoanele cu care își petreceau timpul înainte să-și găsească „dragostea” vieții. Nu știu de ce, dar mă tem că astfel de oameni au deficiențe mari în știința de a relaționa cu ceilalți. Iar relația lor nu o să dureze foarte mult. Dar ar fi bine să mă înșel. Oricum, să-ți uiți vechii prieteni nu e fain deloc.
  • Cât îți ia să reintri într-o relație? Aici lucrurile devin delicate. Cât îți ia până reintri într-o relație? Adică da, după ce te-ai despărțit, cât stai singur(ă)? Se spune că, cu cât ai ținut mai mult la fostul partener, cu atât o să îți fie mai greu să-l uiți. Și, logic ar fi, cu atât să îți fie mai greu să intri într-o nouă relație. Aruncarea asta din brațe în brațe nu e prea sănătoasă. Arată că ori nu ai iubit înainte, ori nu iubești acum.

Atitudinea fiecăruia, ca persoană,e grăitoare. Oamenii te vor privi întotdeauna și te vor analiza. Iar când vine vorba de cupluri bârfele devin dulci-amărui, nici vorbă de o anumită dregere cu sare! Să fii constant, mai ales în relații, are un rol crucial în imaginea pe care și-o creează ceilalți.

Toți băieții preferă o fată ușoară, dar niciunul nu vrea să o ia de nevastă. Reciproca e valabilă. Așa că ai grijă! Comportamentul tău actual va determina cine ești mâine. Sau…cu cine ești. Doar de tine depinde!

Commentarii

  1. Slavitescu

    Nu e foarte rau ce ai scris. In schimb as putea sa adaug ca in ce priveste relatiile, cine incearca sa aibe un scenariu sau orice altceva de acest tip , greseste amarnic. Tocmai frumusetea unei relatii/iubirii consta in faptul ca te surprinde, spontan.

      1. A Bee

        Foarte bine punctat aspectul ” mai bine singur decat cu cineva de fatada”.
        Acest lucru este foarte popular si pe renumitul site de socializare – facebook; prin setarea „starii de relatie” putem afla multe informatii despre persoana in cauza. Multa inspiratie in scrierea urmatoarelor articole!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.