de meditat


Matematica relațiilor

Matematica relatiilor


Scris de | 17 ian. 2019

1 + 1 = NOI. Așa s-ar rezuma ecuația unei relații de cuplu. La modul ideal, cel puțin, căci în realitate necunoscutele încurcă socoteala simplă a așteptărilor. 1 + 1 = EU. Cam așa stau, de fapt, concluziile. Iar asta nu e de rău, dacă pui lucrurile în context. Nu neapărat de rău, cel puțin. Că nu mai suntem în stare să construim relații durabile e un fapt. Ca oameni, ne găsim paralizați în fața schimbărilor sociale, economice și emoționale, încercând să abordăm viitorul cu metode care funcționau doar în trecut. Astăzi, lumea se învârte diferit decât acum câteva sute (sau, mai bine zis, zeci) de ani, iar romantismul cu care am crescut nu face decât să adâncească prăpastia dintre standarde. Nimic nu te împlinește mai tare ca o relație cu o persoană de sex opus – și, totuși, nimic nu te dărâmă mai rău. Care este, deci, cheia care face diferența? Cum să abordezi situația în așa fel încât ceea ce construiești să nu se năruiască peste noapte? Ca să fiu sincer, habar nu am! Nu pentru că nu aș putea să îmi dau cu părerea, ci pentru că nu cred în rețete. Suntem persoane dinamice, care, deși asemenea când vine vorba de nevoi, suntem diferite în fața împlinirii acestora. A înțelege, însă, ce căutăm într-o relație e crucial pentru buna ei desfășurare ulterioară. Bărbații și femeile funcționează în cu totul alți parametri. Avem – în linii mari – aceleași corpuri, dar creierele sunt departe de a se asemăna. Fiecare, deci, caută și abordează ideea de cuplu/familie prin prisma propriilor ochelari. Fără să despic firul în patru, femeia vrea siguranță. Nici mai mult, nici mai puțin, doar siguranță! Din această cauză alege un bărbat cu bani și putere, uneori mult mai în vârstă decât ea. De asta te toacă mereu să îi spui că o iubești (chiar și când e evident), cerându-ți gesturi de afecțiune. De asta, până la urmă, nu e niciodată mulțumită: nici de tine, nici de casa în care stați, nici de ultimul concediu etc. Și, tot de asta, adună haine și pantofi, se machiază excesiv și se dă în spectacol pe internet: are nevoie de resurse și de validarea pe care o primește, de la ceilalți, prin ele. Bărbatul, în schimb, e mai simplu. Obișnuit să se descurce singur, gata oricând să dea piept cu pericolele vieții, el vrea un context stabil, care să nu îi chinuie mintea la fiecare pas. Vrea, deci, o viață predictibilă, unde cauza X să determine efectul Y. Și mai vrea sex, dacă tot a venit vorba. Și liniște. Cât mai multă. Alături de o femeie frumoasă (lângă care...

Citește mai mult...
Nu mai trăi visurile altora

Nu mai trai visurile altora


Scris de | 24 oct. 2018

E important să visezi, dar mai crucial e să mergi pe urma propriilor visuri. Cu atâtea tentații și informații în jur, nu e de mirare că nu mai știi ce îți dorești sau ce e bun pentru tine. Astăzi, te lovești de o goană teribilă după împlinire ca niciodată în istorie. Realizările, de orice fel, sunt prezentate ca fiind tangibile și numai normal de obținut. Implicit, dacă nu trăiești după standarde, ești un ratat. Job-ul trebuie să fie într-un anume fel și neapărat cu mulți bani la final de lună. Familia, să sclipească oricând. Mașina, cu mulți cai sub capotă. Device-urile, brand-uite cu fructe mușcate. Apartamentul, cu X camere și cu mobilier de colecție. Vacanțele trebuie să fie în locații exotice, cât mai îndepărtate și greu accesibile. Și tot așa, până când din viață nu îți mai rămâne decât o carcasă creată de alții, pe care te chinui, zi de zi, să o umpli. Din fericire, nu trebuie să te zbați într-o astfel de mocirlă (chiar dacă arată curat, tot mocirlă este). Poți, oricând, să te trezești și să îți pui ordine în priorități. Ai propriile visuri și de ele trebuie să te ocupi, nu de ale altora. Ceea ce îți face sufletul să vibreze, aceea e de urmărit. Și da, dacă o corporație, o casă mare sau mulți bani îți aduc împlinirea aceea profundă pe care o căutăm cu toții, atunci go for them! Recent, m-am întors dintr-o expediție pe Elbrus, cel mai înalt vârf al Europei. Îmi doream de mult, de ani buni, să încerc să ajung și pe munți înalți, așa că atunci când m-am lovit de oportunitate, am apucat-o cu ambele mâini. Credeam că o să fie cea mai tare experiență! Că o să mă bucur de fiecare moment, de fiecare gâfâit și de fiecare provocare, până o să ajung sus, deasupra tuturor. Urma, evident, să îmi bifez un vis vechi. Excursia a meritat din plin – deși nu am atins punctul maxim, o să povestesc în altă postare curând ce și cum -, dar lecția învățată a fost una neașteptată: nu rezonez cu astfel de aventuri. Nu că nu ar fi faine, provocatoare sau interesante, căci sunt, doar că eu, în sufletul meu, caut altceva când merg în natură să explorez munți. Dă-mi pădure, aruncă-mi un lac în cale și lasă-mă sub un cort în pustietate și sunt fericit, nimic mai mult. Ca să înțeleg ce caut, am avut nevoie să ies să gust din ceea ce credeam că îmi place. Cumva, viața e ca un restaurant cu un număr infinit de mâncăruri, din care trebuie să alegi. Pe unele, le ghicești după aspect și...

Citește mai mult...

Se aștern zilele peste foile albe ce așteaptă atingerea caldă a mâinilor. Sub durerea urmelor pixului, se naște frumosul din suflet. Cumva, cuvintele scrise capătă nu doar formă, ci și rost. Asta când vezi un sens în față, nu când gravitezi bezmetic în jurul unor planete de hârtie. Ne-am învățat să ne mințim că viețile trebuie să ne fie perfecte. Când o ducem bine, avem grijă ca toți să audă. Când cerul se întunecă, dispărem de pe radare… sau mimăm o fericire scoasă din burtă. Nu e normal să avem așteptări de gală. Traiul pe pământ nu e nici extraordinar, nici execrabil. Nici de dorit, dar nici de lepădat. Este, până la urmă, un dat cu care trebuie să o scoatem la capăt. Ca o misiune pe care avem datoria să o îndeplinim, dar ale cărei instrucțiuni le-am înstrăinat. Există, pe drum, perioade și perioade. Așa te învață călătoritul, că atunci când e bine urmează rău, iar când e rău urmează bine. Pe cărările încurcate ale vieții, însă, pare că ne pierdem direcția: avem pretenția ca frumosul să țină, iar răul – când lovește – parcă e de neînvins! Din păcate, nu ne dăm mari cu problemele și dificultățile vieții, iar până la un punct e numai și normal astfel. Mai departe, totuși, ne hazardăm într-o izolare menită să salveze aparențele. Izolare adâncită de toată fericirea și reușitele celor din anturajul nostru, online sau offline. Căci atunci când vezi că alții o duc bine, cu atât mai neagră pare nenorocirea proprie. Ce uităm, însă, e că toți suntem oameni și trăim în aceleași condiții. E adevărat, unii poate sunt mai loviți și alții mai ocoliți, dar tot pe aceeași planetă trăim, tot în aceeași țară (mă abțin de la comentarii) ne chinuim zilele și tot același aer (foarte poluat, dacă e să vorbim de orașe) respirăm! Practic, deși detaliile diferă, problemele cu care ne confruntăm sunt, în linii mare, identice. Investim, însă, în a păstra aparențele. Nici prietenilor apropiați nu le mai spunem de noi (ne mai mirăm că nu avem persoane apropiate?), dar să ne „lăudăm” pe rețelele de socializare! Construim o realitate de fațadă care nu are nicio treabă cu realitatea-realitate, un tablou în care prezentăm doar ce e bine și frumos…iar asta ne secătuiește și mai mult de resurse. Practic, nu doar că avem probleme de rezolvat, ci avem probleme și de ascuns! Din experiență proprie și nu numai, a te deschide ajută, nu îngroapă. Când devii vulnerabil, ceilalți nu îți dau în cap, ci îți întind mâini. Mai mult, își coboară și ei baricadele, iar atmosfera ajunge una relaxată, de acceptare și de înțelegere. Învingătorii sunt...

Citește mai mult...
Răscoala de pe Facebook

Rascoala de pe Facebook


Scris de | 14 dec. 2017

Nu pot să afirm că în alte perioade a fost mai bine, dar e cert că rău cum e în țară în aceste zile nu a mai fost. Lăsând deoparte vremurile comuniste, în istoria recentă, România nu a dus-o niciodată atât de crunt. Practic, în ultimul an (poate doi), lucrurile au apucat-o pe un făgaș tare alunecos, consecințele finale fiind greu de prevăzut. Se zvonește renunțarea la Uniunea Europeană și întoarcerea către Rusia, dar nimic nu e cert. Încă. Nu sunt expert nici în politică și nici în economie, dar ca un cetățean de rând pot vorbi. Nu fac parte din cei care ridică în slăvi un partid, dar recunosc că de PSD mi s-a luat. Încerc să îmi amintesc de alți conducători care să își bată joc de popor într-un asemenea hal, zâmbind și luându-l la mișto, și nu pot. Niciodată politicienilor nu li s-a rupt, atât de pe față, de alegătorii și non-alegătorii lor. Iar efectele se văd: în loc să ne modernizăm, ajungem tot mai în mocirlă. De exemplu, în 2017 nu am inaugurat niciun kilometru de autostradă. Nici unul! În București, parcările nu există, iar traficul este un haos. Gunoaie întâlnești la tot pasul. Polițiștii și autoritățile nu își fac treaba. Sunt ocupați cu votatul legilor care să elibereze mii de deținuți, ca să se scape pe ai lor. Unde mai e imparțialitatea justiției?!? Mai mult, statul consumă resurse mai mari cu cei din închisori decât cu studenții din cămine. Cine a văzut condițiile din Regie, înțelege ce spun. S-au mărit salariile, dar s-au mărit nejustificat. Nu îți trebuie multă economie ca să înțelegi că dacă producția și consumul rămân aceleași, nu poți să oferi mai mulți bani angajaților. Dar statul a făcut-o, iar asta a condus la o inflație uriașă (3.6% doar în Noiembrie!!!), la deprecierea masivă a cursului (Euro costă peste 4.7 ron la bănci) și la creșterea Robor-ului (implicit a creditelor și dobânzilor). De asta oul costă 1.3 în loc de 0.5, nu pentru că spunea Daea că s-au pus la cale nu știu ce conspirații. Din păcate, zilnic, mor oameni din cauza incompetenților care ne conduc. Nimeni, însă, nu își asumă. Iar nouă, oamenilor de rând, nu ne pasă sau înghițim prea ușor aceste afronturi. Ne gândim, oare, că mâine putem fi noi? Spitalele sunt la pământ, uneori nici medicamentele de bază nu se găsesc. Educația e depășită și inutilă, dar avem manual de sport. CFR-ul circulă cu viteza unei biciclete. Hidroelectrica era, până mai ieri, în insolvență. Tot ce înseamnă management la stat se traduce prin relații, pile și incompetență. Toate, bineînțeles, pe banii noștri. Dar ne-o merităm. În primul rând,...

Citește mai mult...
Viața ca o lupta

Viata ca o lupta


Scris de | 6 dec. 2017

Viața este o mare prostie, iar cine nu crede astfel, ori e orb, ori se amăgește. Nu poți să fi trecut pragul nașterii și să nu observi, încă din cei mai fragezi ani, că totul e chin semănat cu lacrimi. Momentele de bucurie? Stropi trecători de ploaie pe nisipul arid din deșertul sufletului! Nu există fericire, ci doar o încercare acerbă de a urmări fantasma numită astfel. Bolile, dificultățile sau piedicile de orice au fel au grijă, prea adesea, să omoare speranța că ea ar putea fi atinsă. Peste tot, sunt mai mulți dinții scrâșniți, frunțile ridate și ochii obosiți decât corespondentele lor pline de pace și împăcare. Ca să trăiești, trebuie să te lupți. Afară e un ring în care dacă nu pari puternic (ideal ar fi să fii!), ești mâncat dintr-o privire. Selecția speciilor se descoperă în secolul XXI, nu în cărțile lui Darwin. Totul se învârte în necunoscut, iar certitudinile nu sunt decât cârlige care să te facă să te trezești dimineața. Dacă ai curaj să socotești, 80% din timp ți-l vinzi altora. Nu pe festine, ci pe coji de pâine uscată și mucegăită rămasă de la masa opulentă a nepăsătorilor născuți norocoși. Tu, ca să reziști, trebuie să renunți la somn. Cu lacrimi, îți stropești pașii ca să aducă rod. Oricât ți-ar plăcea munca pe care o faci, ți se ia. Și cel mai bun desert îți vine pe gât, după o vreme. În timp ce te scufunzi, rechinii rod resturile colacilor de salvare. Viața e o luptă prostească în care nimănui nu îi pasă de tine. Egoismul și febra modernă a aurului întunecă orice judecată: mănânci sau vei fi mâncat? Dreptatea nu există, iar altruismul nu se descoperă decât într-o lume perfect. Pe planeta noastră, răul e la cote alarmante. Ca să nu fii călcat în picioare, e nevoie să te ridici să urli. Ori îți ceri drepturile, ori poți să le dai uitării! Nu e confortabil, dar e singura soluție pentru a fi respectat: să îi faci pe cei din jur să știe că ești acolo. Nu folosind metodele lor grosolane, ci cu tact, înțelepciune și răbdare. Lumea are nevoie nu de mai mulți infatuați, ci de mai mulți oameni care să dovedească că dreptatea se poate câștiga cu iubire. În cuvintele lui Ghandi: „Mai întâi te ignoră, apoi râd de tine, apoi se luptă cu tine și apoi tu învingi”. Viața, da, este o prostie, un chin și o adunătură de dificultăți care te lovesc când îți e lumea mai dragă; noi, ca oameni, însă, suntem suficient de puternici ca să îi ținem piept. Și fie în juru-mi rechini, șacali, lupi sau...

Citește mai mult...