de meditat


Așa cum spuneam zilele trecute, în fiecare săptămână o să postez câte un fragment din cartea „Europa în 80 de Zile” cu unele din lecțiile pe care le-am învățat în urma călătoriei cu bicicleta de vara trecută. Pentru cei care vor să afle mai mult, există preview-ul variantei PDF sau pot comanda cartea direct de pe pagina corespunzătoare. Enjoy! De probleme ne-am săturat, că și așa ne lovim de ele pe toate drumurile și la fiecare pas. Important e: soluții există? Avem totuși, niște căi de salvare? Ei bine, avem, normal că avem! Și sunt la îndemâna fiecăruia, din fericire. Cum scăpăm de probleme? Rezolvându-le! Nu, nu întorcând spatele și fugind, sperând că după colț o să fie mai bine, ci stând față în față cu provocarea și câștigând lupta. Pentru că fiecare problemă asta reprezintă, de fapt, o provocare pe care noi trebuie să o acceptăm.   Nu știu cu ce probleme te confrunți sau care sunt aspectele din viața ta care îți dau bătăi de cap. Nu știu nici ce nu îți iese și nici care sunt lucrurile pe care trebuie să le schimbi, iar de cât de greu îți este nu am habar. Nu pot să înțeleg cum e să fii în pielea ta și nici ce implică să trăiești unde, cum și cu cine trăiești tu. Și nici nu am cum să știu de ce soluții ai tu nevoie ca să îți depășești problemele de zi cu zi, dar știu o persoană care știe toate acestea și care e în măsură să încerce să rezolve totul: pe tine! Nu mă crezi? Atunci ascultă! Lasă cartea din mână timp de două minute și privește la viața ta de până acum: cine s-a luptat cu toate și cine a fost cel care a scos-o, chiar dacă uneori cu greu, la capăt? Cine a fost cel care a stat pe baricade și a condus luptele? Nu tu? Atunci cine? Sigur nu vrei să te mai gândești? Soluția e la noi întotdeauna, iar chiar și atunci când nu suntem în măsură să rezolvăm situația, de noi depinde cum ne raportăm la contextul creat. Iar tocmai această atitudine pe care o afișăm în fața greului e soluția ieșirii din impas și nu rezolvarea problemei, în adevăratul sens al cuvântului. Asta ne diferențiază: cum trecem prin greutăți, nu cum le rezolvăm. Sursă foto:...

Citește mai mult...
No Excuses!

No Excuses!


Scris de | 28 apr. 2015

Am tot obosit în ultimul timp să vreau să fac unele lucruri, dar să nu le fac, motivele pentru lipsa mea de acțiune fiind diverse și întemeiate. Întemeiate – așa zic eu, iar la fel zic și oamenii din jur, pentru că și la ei observ același gen de limitări. Cumva, se pare că viața ajunge să fie un „chin” în care facem prea puțin din ceea ce ne dorim și mult prea mult din ceea ce „trebuie”. Cumva, ajungem să ne dăm fericirea de astăzi pe speranța fericirii de mâine. Cumva, ajungem să ne amânăm visele până acolo unde uităm de ele. Iar eu unul – cel puțin – m-am săturat de așa comportament. Așa că mă văd nevoit să recunosc că lucrurile pe care nu le-am realizat nu mi le-am dorit cu adevărat. De ce? Pentru că dacă le-aș fi vrut, le-aș fi avut, acesta fiind unul din aspectele faine ale traiului nostru: ceea ce ne dorim putem obține. Dacă muncim. Și dacă luptăm. Fără compromisuri și fără scuze. Doar că, deși realitatea ne arată calea, preferăm să vrem…nevrând. (Sau era să nu vrem…vrând?). În fine, tot acolo! Ideea care e? Că ne dorim să ajungem într-un anumit context, dar nu suntem dispuși să facem „what it takes” ca să ne transformăm dorințele în realitate. Și oare, dacă toate „barierele” care ni se pun în cale ar fi înlăturate într-un mod magic, situația ar deveni mai roz? Puțin probabil… De ce? Ei bine, pentru că obstacolele nu sunt decât prilejuri bune de găsit scuze! Și nu, asta nu înseamnă că le neg existența, ci doar că înțeleg că cine își dorește cu adevărat ceva, găsește și modalitatea de a-l obține! E destul de simplu, până la urmă: vrei, realizezi, ce atâta vorbărie? Partea tristă e că ne place să spunem ce, când, cum ne dorim, dar de prea puține ori trecem și la pasul următor, al implementării și al sacrificiilor. Poate că din frică de eșec, din comoditate sau din teamă de necunoscut rămânem pe loc și continuăm să trăim așa cum ne-am învățat. Sau poate că doar nu avem curajul să ieșim din tipare. Sau poate că nu vrem să ne supărăm prietenii/familia/cunoștințele. Sau poate că – într-adevăr – nu avem timp, bani, cu cine etc. Sau – hai să fim sinceri cu noi! – poate că doar nu ne dorim cu adevărat… Căci, dacă într-adevăr am vrea o altă viață, ne-am construi-o! Poate că ne-ar lua mult timp și ne-ar fi greu, rezultatele neapărând peste noapte, dar cine zice că trebuie să fie ușor sau că lucrurile faine se fac de azi pe mâine? Nimeni… Iar...

Citește mai mult...
Se poate!

Se poate!


Scris de | 15 apr. 2015

Așa cum spuneam zilele trecute în fiecare săptămână o să postez câte un fragment din cartea „Europa în 80 de Zile” cu unele din lecțiile pe care le-am învățat în urma călătoriei cu bicicleta de vara trecută. Săptămâna asta am întârziat, dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu? Pentru cei care vor să afle mai mult, există preview-ul variantei PDF sau pot comanda cartea direct de pe pagina corespunzătoare. Enjoy! Să vrei mult nu strică niciodată. Dar să vrei mult fără să fii dispus să depui eforturile necesare e o nebunie. Nu sunt și nu o să fiu niciodată adeptul ideii că orice e posibil, indiferent de circumstanțe. Sunt o mulțime de factori care contribuie sau care împiedică transformarea unui vis în realitate. Dar să gândești că dacă îți pui ceva în minte, universul conspiră ca să îți vină în ajutor, trebuie să fii naiv tare. Într-adevăr, să fii optimist te ajută, căci treci mai ușor peste probleme și eșecuri, dar asta nu o să schimbe niciodată realitatea. Nu totul este posibil, dar cine poate să spună, în viitor privind, ce se poate și ce nu se poate realiza? Nimeni! Iar datoria fiecăruia e să își ia visele și să se arunce către ele, încercând să le transforme în realitate. Iar rezultatele poate că nu or să fie cele scontate, dar satisfacția survenită din urmărirea propriului drum o să fie suficientă. Dacă noi, trei tineri fără multă experiență în pedalat, am reușit să parcurgem mii de kilometri prin Europa, tu de ce nu ai putea să îți atingi propriile ținte? Necunoscutul, frica și lipsa de pregătire pot fi impedimente mari pe drum, dar acolo unde voința există cu adevărat nu se pune problema de obstacol prea mare pentru a nu putea fi depășit. Important e ca astăzi – acum! – să îți iei două minute și să te gândești la unul din visurile tale. Elimină scuzele din ecuație și analizează-ți motivația. Iar apoi spune pas amânării și apucă-te de treabă. Nu există alt moment mai potrivit să începi decât clipa de față. Trăiește în așa fel încât peste ani, privind în urmă, să nu regreți lucruri pe care nu le-ai făcut. Și nu uita! Orice e posibil, dacă îți dorești cu...

Citește mai mult...
Dacă nu acum, atunci când?

Daca nu acum, atunci cand?


Scris de | 3 apr. 2015

Începând din această săptămână o să postez câteva fragmente din cartea „Europa în 80 de Zile” cu unele din lecțiile pe care le-am învățat în urma călătoriei cu bicicleta de vara trecută. Pentru cei care vor să afle mai mult, există preview-ul variantei PDF sau pot comanda cartea direct de pe pagina corespunzătoare. Enjoy! Așa cum spuneam, nu contează nici ceea ce știi, nici ceea ce spui, dacă nu treci dincolo de gânduri și vorbe. Motivele care se interpun între om și rezultat pot fi multe, dar indiferent dacă sunt întemeiate sau nu, realitatea e că ceea ce nu faci nu va fi făcut. Iar dacă stai și aștepți să te lovească și pe tine o minune, s-ar putea să îmbătrânești așteptând. Nu există alt moment mai potrivit să treci la acțiune decât cel prezent. Dacă nu te apuci acum de treabă, când crezi că o să o faci? Ce o să fie mâine diferit, de speri că în viitor lucrurile vor fi mai bune? Cine să le facă astfel, dacă tu astăzi stai cu mâinile în sân? Prea mulți ne pierdem tinerețea, anii și viața așteptând un viitor în care visele noastre vor deveni realitate. Ne obișnuim în mediocritatea cotidiană și ne vindem libertatea pentru o fărâmă de pâine, un pahar cu apă sau ceva mărunțiș prin buzunare. Alegem să îi lăsăm pe alții să ne dicteze cum să trăim, ce să gândim și ce să facem. Ne amăgim la fiecare pas că o să vină și vremea noastră, când totul se va schimba, iar viața mult dorită nu o să mai fie o utopie, ci o realitate palpabilă. Așteptăm, dar vremea nu ne-așteaptă. Ba mai mult, în goana ei, ne jefuiește nu numai anii, ci și speranțele, naivitatea și aspirațiile. Iar târziu – și cât de târziu! – chiar și ea ne părăsește, lăsându-ne zdrențuiți pe-o buză de mormânt. Tot ce ne rămân sunt amintirile – aproape mereu prea puține – despre cei care am fost și cei care am fi putut fi. Atunci însă nu mai e timp de regrete. Din fericire, nu e niciodată prea târziu să punem punct, pentru a o lua de la capăt. Nu contează vârsta, ocupația sau visele, atâta timp cât încă mai suntem pe aici, putem împinge lucrurile pe făgașul dorit de noi. Obstacole vor fi întotdeauna, dar acolo „unde e voință, e și putință”, spune o vorbă înțeleaptă. Doar că, cu cât pui piciorul în prag mai devreme, cu atât socoteala pe care trebuie să o dai e mai mică, așa că fiecare amânare mai mult încurcă, decât ajută. De fiecare din noi depinde să trăim viața pe care ne-o dorim. Dacă vrem să ajungem sus, atunci renunțarea la vorbe e o obligație, nu o alegere. Acțiunile sunt cele care ne definesc, nu dorințele strigate de pe buze. Ca oameni, toți vorbim....

Citește mai mult...
De ce trăim la întâmplare

De ce traim la intamplare


Scris de | 30 mart. 2015

Se spune că nu putem fi siguri decât de ceea ce trăim, iar aceasta e perfect valabil și despre viața pe care o ducem. Nimic din ceea ce ne-am fi dorit sau am fi putut face nu contează, dacă nu am dus lucrurile la următorul nivel: acțiunea. Și – deși multora nu ne place să credem asta – cel mai probabil viața aceasta pe care o trăim acum e singura pe care o să o avem vreodată la dispoziție. Iar dacă – cumva – vom ajunge să trăim și altele, acelea trebuiesc considerate bonusuri și nu perioade de timp în care să îți pui încrederea. Nu putem face cu viețile cum facem cu zilele – amânând pe mâine – căci nu ne garantează nimeni o viață ulterioară.  Iar dacă am sta să ne gândim mai bine, nu e corect nici ceea ce facem cu zilele: căci – ca și în cazul cu viața – nimeni și nimic nu ne oferă siguranța zilei de după astăzi. Dar, totuși, amânăm activitățile și ne promitem realizări mai mari cândva în viitor. Uităm – sau nu ne dăm seama – că dacă lucrurile au mers într-un fel anume până acum nu e obligatoriu să meargă la fel și pe mai departe. Și mă uit la mine și în jur: de ce nu facem ceea ce ne place? De ce ne închinăm viețile unui trai care nu ne aduce fericire? Muncim pentru bani ca să avem cu ce să cumpărăm lucruri, vacanțe sau timp, doar, doar să fim fericiți. Dar de când fericirea e de vânzare? Și totul devine un cerc vicios din care nu vrem sau nu putem să mai ieșim și de care nici nu ne dăm seama (sau pe care îl negăm, dacă cineva încearcă să ne deschidă ochii): muncă-bani-cheltuieli-iarăși muncă. Și oare de ce nu facem nimic ca să schimbăm macazul? Spunea Coelho: „Oamenii vor să schimbe totul, dar în același timp, ar dori ca totul să rămână la fel” și probabil că acesta ar putea fi rezumatul perfect al vieții fiecăruia: ne dorim mai mult, dar nu suntem dispuși să și luptăm mai mult. Ne-am dori timp liber, dar nu vrem mai puțin bani. Ne-am dori relații mai de calitate, dar nu vrem să fim mai atenți și să investim în ele. Ne-am dori mai multe rezultate, dar nu vrem mai multă muncă. Ne-am dori mai mult, dar ni l-am dori cu mai puțin. Și, cumva, ajungem să trăim la întâmplare. Nu ne întrebăm niciodată ce vrem, de ce îl vrem și când îl vrem. Ci ne trezim într-un anumit context – împinși acolo de familie, societate sau circumstanțe – și nu vedem decât...

Citește mai mult...