de meditat


Mi se cuvine!?!

Mi se cuvine!?!


Scris de | 30 mart. 2014

Ni se cuvine! Așa am ajuns să vedem lumea. Să luăm lucrurile. Să gândim despre ceilalți. E dreptul nostru să trăim bine, în pace și în confort. Nu, nu trebuie să muncim pentru ceea ce avem. Și, mai grav, nu trebuie nici să fim recunoscători. Pentru că le merităm. Nu realizăm cât de „norocoși” suntem. Hrană (îmbelșugată, cel mai adesea), haine (de firmă, mai mereu), gadget-uri (de ultimă generație, normal) nu (mai) sunt privilegii. Sunt aspecte banale ale vieții, fără de care nu ne-am putea concepe traiul. Și ne e imposibil să înțelegem că lumea poate fi privită și dintr-o altă perspectivă. Dar să merg mai departe. Apa, liniștea din țară, sănătatea? Ah, dar chiar e normal să ne bucurăm de ele, nu? Ce dacă milioane mor din cauza lipsei de apă potabilă? Ce contează că, în o mulțime de zone, nu se știe dacă apuci sau nu ziua de mâine? Iar sănătatea e dorită de cei ce nu o au, așa-i? Sau libertatea. Sau plăcerea oferită de o adiere de primăvară. Sau încântarea dată de o floare. Sau zumzetul de albine din jurul unui copac în floare. Sau posibilitatea să stai pe propriile picioare. Să știi că poți să ieși din casă. Să te învârți de nebun prin soare, sau ploaie. Aspecte, mici sau mari, pe care nu le prețuim la adevărata lor valoare. Ca să nu vorbesc de oameni. De relațiile cu ceilalți, de interacțiuni. Nu de puține ori ne credem Dumnezeu pe pământ. Și ne hrănim cu iluzia că totul gravitează în jurul nostru. Nu îi apreciem pe cei dragi, pe prieteni, pe oricine. Nu conștientizăm valoarea pe care aceștia o au și nu vedem că ne fac viața mai frumoasă. Observăm doar golul rămas, atunci când pleacă. Și asta se întâmplă cu orice lucru care credem că ni se cuvine: nu îl apreciem la adevărata valoare. Pentru că atunci când meriți ceva, nu ai de ce să mulțumești! Și nu înțelegi cât însemna pentru tine, decât atunci când l-ai pierdut. Adică prea târziu. Iar viața, cu bune cu rele, e un privilegiu. Un privilegiu care nu ni se cuvine, dar de care trebuie să ne bucurăm. Și pentru care ar trebui să fim...

Citește mai mult...
De accidente nu se fuge!

De accidente nu se fuge!


Scris de | 5 nov. 2013

„Name the greatest of all inventors. Accident.” – Mark Twain Ne-am învățat să trăim în certitudine și cauzalitate; tot ce iese din aceste două cercuri nu ne place. Ba mai mult, ne și sperie și ne ține departe. Și, uneori, oricum ar arăta realitatea preferăm să o ajustăm după convingerile noastre. Când vine vorba de lucruri pe care nu le controlează, oamenii o iau razna. Bine, nu toți, cei care nu o iau fiind cei care au câștig de cauză. Goana după certitudine omoară cele mai multe visuri. Aceasta, amestecată cu frică duce, inevitabil, la o rămânere în zona cunoscută. Nu faci pași înainte doar fiindcă nu știi ce se ascunde după colț. Dar uiți că singura modalitate de a afla ce e după colț e să faci pași înainte! Când am dat de citatul de sus, „Accidentul este cel mai mare inventator”, am avut un moment „Evrika!”, să-i spun așa. Dar, oricât de adevărat ar fi acesta, nu ne place deloc. Nu ne place să acceptăm că acțiunea X nu conduce, neapărat, la rezultatul Y. Suntem oameni și vrem un lanț de evenimente coerente, strâns legate, cauzale. Ei bine, lucrurile nu stau astfel decât în situațiile obișnuite, banale și de bun simț. Dacă îți e foame și mănânci, foamea dispare. Dar când vine vorba de aspectele subtile ale vieții, 1+1 nu prea mai e egal cu 2. Dacă ar fi, toți am avea succes, toți am avea bani, toți am trăi cum ne-am dori. Nu am avea nimic altceva de făcut, decât să ne alegem „modelul” și să facem ce a făcut el. Și, inevitabil, vom obține ce a obținut el, nu? Ei bine, nu! Pentru că uităm că hazardul (orice ar însemna acesta) este prezent la fiecare pas. Penicilina, cum a fost descoperită? Dintr-o mare greșeală, se știe. Și nu e un caz singular. În cartea „Lebăda Neagră” N.N Taleb susține și argumentează prezența aleatoriului în viața oamenilor, încercând să ne conștientizeze că suntem expuși la acesta mult mai mult decât credem. Oricât de mult ne place să credem că ne controlăm viețile…ei bine, totul e iluzie. Exceptând un foarte mic cerc de acțiuni, nu controlăm nimic. Iar evenimentele nu se succed în ordine, cauză-efect, ci aleatoriu. Doar că, privind în urmă, ne amăgim, înlănțuind, extrem de artificial, evenimentele. Numai să fim împăcați. Cât de puțin. Când înțelegi că accidentul joacă un rol determinant în viețile fiecăruia presiunea devine mai mică. Îți dai seama că nu poți controla totul și că, oricât de mult ai încerca să „prevezi” cum vor sta lucrurile, acestea pot sta altfel. Înțelegi că singura modalitate prin care poți reuși să „inventezi” ceva...

Citește mai mult...
Astăzi[…]MMT…

Astazi[…]MMT…


Scris de | 20 aug. 2013

Mulțumită lui Cristi (îl poți vizita aici), am dat peste site-ul MakesMeThink.com, care prezintă mici povești spuse de oameni de pretutindeni. Povestirile au două lucruri în comun: încep cu „Astăzi” și se termină cu „MMT”(Makes Me Think = mă pune pe gânduri). Mi-au plăcut multe dintre ele, mai ales pentru faptul că trezesc în mine atunci când le citesc multe gânduri care nu sunt de obicei acolo, deși ar trebui. Și pentru că sunt adevărate!:D Iată mai joc câteva dintre ele traduse; și, cine știe, poate pe viitor vor mai apărea și altele. (La traducerea în limba română structura amintită mai sus nu a fost păstrată). Astăzi, după despărțirea definitivă a părinților mei, în timp ce o ținem pe mama când plângea, mi-a zis printre lacrimi:”Cel mai greu în viață este să dai drumul la ceea ce ai crezut că era real, dar care, de fapt, nu a existat niciodată!” Astăzi, i-am trimis fiului meu un mesaj la 8 AM în timp ce conducea spre școală:”Arăți atât de bine astăzi! Ai grijă de tine! Cu dragoste, Mama!”. Nu aveam de unde să știu că acest mesaj va deveni motivul pentru care voi ajunge la spital la terapie intensivă. „Un caz clasic de scriere a mesajelor în timpul conducerii”, a spus paramedicul. Astăzi, când i-am spus fiicei mele de 6 ani că toate visele ei pot deveni realitate dacă își urmează inima și actionează, ea mi-a luat în mână legitimația de la Walmart și m-a întrebat plină de sinceritate:”Așa ai făcut și tu, Mami?” Astăzi am absolvit colegiul! Mi-a luat 6 ani în timp ce am lucrat full-time și m-a stresat de foarte multe ori, dar sunt primul din familie, după multe generații, care termină colegiul. Astăzi, nu mi-am sărutat mama de „La revedere”, cum obișnuiam să fac în fiecare dimineață…practic de când mă știu. Am făcut-o intenționat, pentru că mă enervase și mi-am zis:”Oricum, nu e ca și când e ultima mea șansă de a o săruta!”. A murit după-amiază de la un atac subit de inimă, înainte de a ajunge eu acasă. Astăzi, în timp ce mă plimbam am decis sa trec prin cimitirul satului. Acolo am vazut o bătrânică citind o carte lângă un mormânt. Am început să vorbesc cu ea crezând că şi-a pierdut soţul de curând, dar am aflat că a făcut asta în fiecare săptămână în ultimii cinci ani. Dragostea şi loialitatea ei m-au pus serios pe gânduri. Astăzi, un om al străzii a fost prins încercând să fure o conservă din magazinul la care lucrez, iar managerul în loc să cheme poliţia i-a cumparat acelui om un întreg bax de conserve şi i-a...

Citește mai mult...

Regrete si alegeri


Scris de | 8 aug. 2012

Azi dimineata am dat peste un articol care prezenta cele mai mari 5 regrete are oamenilor inainte de moarte. Iata-le mai jos, asa cum le prezinta scriitoarea Bonnie Ware: Regret că mi-am trăit viaţa mai mult cum se aşteptau alţii de la mine şi mai puţin aşa cum simţeau eu. Mi-aş fi dorit să muncesc mai puţin de-a lungul vieţii şi să mă bucur mai mult de viaţă. Regret că nu am avut curajul să îmi exprim sentimentele. Îmi pare rău că nu am petrecut mai mult timp cu prietenii. Nu înţeleg de ce nu am făcut totul ca să fiu fericit. Citind, m-am intrebat de ce lumea are aceste regrete. De ce in o viata intreaga nu faci ceea ce iti place, cum iti place, cand iti place. De ce traiesti viata altora, in loc sa iti vezi de a ta. De ce nu esti fericit, de ce te chinui sa muncesti si, astfel, nu mai ai timp de prieteni si de familie. Probabil raspunsul este, pe cat de simplu in aparenta, pe atat de greu in profunzime: pentru ca asa ai ales. Pana la urma, viata e o alegere. O alegere mare compusa din alegeri mai mici. Si fiecare alegere mica, influenteaza alegerea cea mare – viata. Pana la urma fiecare doarme asa cum isi asterne; adica traieste asa cum...

Citește mai mult...