europa in 80 de zile


Adio, deci pe curand!

Adio, deci pe curand!


Scris de | 25 iul. 2015

  Trebuia să plec Joi, dar abia dacă sper să plec mâine. Așa e uneori în viață, socotelile nu se potrivesc deloc, iar problemele parcă se adună toate deodată pe capul oamenilor. E adevărat, aproape în orice situație poate să fie și mai rău, așa că o amânare de câteva zile și câteva sute de lei cheltuite în plus nu-s lucruri chiar grave, până la urmă. Dar să las ce a fost, căci e mai bine să încerc să arunc o privire către viitor. Nu de alta, dar se arată strălucitor!:D Deci, încotro? Păi, să le iau pe rând: Serbia, Croația, Slovenia, Austria, Lichtenstein, Elveția, Franța, Italia, Bosnia, Muntenegru, Albania, Grecia, Macedonia, Bulgaria. Pe scurt: Alpi și Balcani. Cu un posibil bonus: Mont Blanc-ul. Cât timp? Vreo două luni, dacă toate merg bine. Cu cine? Cu fratele meu, o parte, iar restul singur eu și cu mine. De ce? Păi, răspunsul scurt și la obiect, e că nu pot să nu plec. Însă, dacă ar fi să detaliez… Sunt o mulțime de lucruri care nu ne lasă să „evadăm” din cursele zilnice în care fiecare din noi alergăm. Iar oamenii mai „norocoși” – ca mine – nu-s mulți, așa că trebuie să ne descurcăm pe cont propriu. Nu că asta ar fi neapărat de rău. În rest, pentru ceilalți, viața nu rămâne decât o suită de „aș face” și „ar fi putut fi”. Și, indiferent că e vorba de bani, de timp, sau de orice altceva, traiul fiecăruia ajunge să fie anost și lipsit de intens. Cumva, continui ca să trăiești, nu trăiești ca să continui, iar asta omoară cu totul aventura. Iar fără aventură și necunoscut, la ce bun trezitul dimineața?!? Ei bine, e păcat să treacă zilele așa, la fel, deci prefer să încerc să duc lucrurile la un alt nivel. Și ce metodă mai bună de a face asta, dacă nu călătoritul de nebun prin lume? Ba mai mult, lumea se așteaptă să fie descoperită, dar într-un mod activ, provocator, fără mult confort și cu multe necunoscute. După experiența de anul trecut am înțeles foarte clar că a pleca cu bicicleta e modul cel mai fain de a călători și mi-am promis că așa îmi voi petrece o bună parte din viață (și nu mă refer neapărat la vacanțe!) – iar acum încerc să mă țin de cuvânt și pe 2015. În plus, să ajung prin Alpi – pe toate pasurile alea super înalte și grele de urcat – e unul din visele mele de o viață…și la ce-s bune visele dacă nu ca să fie împlinite? Așa că… De mâine drumul mă așteaptă. Și aventura. Și efortul. Și...

Citește mai mult...

Mă tot gândeam să mă apuc să scriu postarea de mai jos, dar scuzele își dăduseră – parcă toate de pe lumea asta – întâlnire în mintea mea. Concluzia, în urma ascultării lor, nu putea fi decât una: de ce să mă apuc să scriu și să fac asta? Așa că am tot amânat să pun lucrurile în mișcare mult și bine. Dar gata!, a venit timpul să pun piciorul în prag și să trec la treabă! Despre ce e vorba? Păi, e simplu, așa că nu o să mă întind în cuvinte: mai am câteva exemplare din cartea „Europa în 80 de Zile” (scrisă, pentru cei care nu știu, în urma aventurii despre care am mai povestit și aici), iar o parte din ele vreau să le dau gratis. Da, gratis, am scris bine! De ce gratis? Iarăși e simplu: când am scris cartea nu am făcut-o nici pentru bani și nici pentru „faimă” (ca să îi zic așa), ci doar din dorința de a-i ajuta pe ceilalți și de a le oferi o altă perspectivă. Și eu zic că am reușit (lecțiile de viață dar și problemele și reușitele noastre nu sunt de dat deoparte), iar în plus cartea poate fi foarte bine și un fel de ghid de călătorie și de urmare a viselor. Așadar, de ce gratis? Pentru că am investit mult în ea și simt că nu a ajuns la toți oamenii la care putea ajunge și că nu și-a atins întregul „potențial”. Și, ca să concluzionez: nu am scris-o pentru mine, ci pentru tine, deci nu are niciun rost să stea la mine în dulap. Care-s regulile?  Da, există și reguli! Iată-le: Like la pagina mea, „Pășind prin Viață” (dacă ai dat deja, even better). Share postării de pe pagina de Facebook/imaginii, ca să pot contoriza participanții (să fie publică). Când dai share-ul e musai(dar musai!) să scrii unul din visele tale(de preferat cât mai mare!) în postarea ta, dar și cum vrei să îl transformi în realitate. Restul detaliilor Pe 31 mai 2015 aleg persoanele care vor primii cărțile, am 25 de exemplare de dat. Mi-ar fi plăcut să le pot oferi tuturor celor doritori, dar fiindcă nu se poate voi folosi random.org. Asta este, îmi pare rău, deci fără primul venit, primul servit. P.S1: Taxele de transport nu vor fi suportate de către mine, ci vor fi achitate în contul bancar în avans (știu, bate la ochi, dar nu voi risca să trimit coletul și să nu fie ridicat de la Poștă). P.S2: Dacă nu realizați toți pașii de mai sus, știți că nu veți fi luați în considerare, nu? P.S3: Dacă ai...

Citește mai mult...

Așa cum spuneam zilele trecute, în fiecare săptămână o să postez câte un fragment din cartea „Europa în 80 de Zile” cu unele din lecțiile pe care le-am învățat în urma călătoriei cu bicicleta de vara trecută. Pentru cei care vor să afle mai mult, există preview-ul variantei PDF sau pot comanda cartea direct de pe pagina corespunzătoare. Enjoy! De probleme ne-am săturat, că și așa ne lovim de ele pe toate drumurile și la fiecare pas. Important e: soluții există? Avem totuși, niște căi de salvare? Ei bine, avem, normal că avem! Și sunt la îndemâna fiecăruia, din fericire. Cum scăpăm de probleme? Rezolvându-le! Nu, nu întorcând spatele și fugind, sperând că după colț o să fie mai bine, ci stând față în față cu provocarea și câștigând lupta. Pentru că fiecare problemă asta reprezintă, de fapt, o provocare pe care noi trebuie să o acceptăm.   Nu știu cu ce probleme te confrunți sau care sunt aspectele din viața ta care îți dau bătăi de cap. Nu știu nici ce nu îți iese și nici care sunt lucrurile pe care trebuie să le schimbi, iar de cât de greu îți este nu am habar. Nu pot să înțeleg cum e să fii în pielea ta și nici ce implică să trăiești unde, cum și cu cine trăiești tu. Și nici nu am cum să știu de ce soluții ai tu nevoie ca să îți depășești problemele de zi cu zi, dar știu o persoană care știe toate acestea și care e în măsură să încerce să rezolve totul: pe tine! Nu mă crezi? Atunci ascultă! Lasă cartea din mână timp de două minute și privește la viața ta de până acum: cine s-a luptat cu toate și cine a fost cel care a scos-o, chiar dacă uneori cu greu, la capăt? Cine a fost cel care a stat pe baricade și a condus luptele? Nu tu? Atunci cine? Sigur nu vrei să te mai gândești? Soluția e la noi întotdeauna, iar chiar și atunci când nu suntem în măsură să rezolvăm situația, de noi depinde cum ne raportăm la contextul creat. Iar tocmai această atitudine pe care o afișăm în fața greului e soluția ieșirii din impas și nu rezolvarea problemei, în adevăratul sens al cuvântului. Asta ne diferențiază: cum trecem prin greutăți, nu cum le rezolvăm. Sursă foto:...

Citește mai mult...
Se poate trăi și altfel

Se poate trai si altfel


Scris de | 22 apr. 2015

Așa cum spuneam zilele trecute, în fiecare săptămână o să postez câte un fragment din cartea „Europa în 80 de Zile” cu unele din lecțiile pe care le-am învățat în urma călătoriei cu bicicleta de vara trecută. Pentru cei care vor să afle mai mult, există preview-ul variantei PDF sau pot comanda cartea direct de pe pagina corespunzătoare. Enjoy! Da, se poate – deși uneori pare greu, dacă nu chiar imposibil – iar întrebarea care trebuie pusă este: merită? Merită să trăiești căutându-ți propria cale? Are rost să te zbați, să alergi și să obosești, într-o luptă pe care s-ar putea să nu o câștigi, dar despre care știi sigur că e a ta? Pentru că a sta pe propriile picioare într-o lume care îți cere și te obligă să te sprijini de ceilalți – ca să faci ce face toată lumea – constituie o decizie care poate fi usturătoare, în multe cazuri. Dar, dacă situația nu pare prea roz și te îndeamnă să dai înapoi, întreabă-te din nou: merită? Merită să gândești, să vorbești și să trăiești așa cum trăiesc toți? Are rost să o iei pe același drum, ca să sfârșești în același loc în care ajunge toată lumea? Este traiul pe care îl vezi în jur genul de viață pe care ți-ar plăcea să ți-o creezi? Trage linie, ia o decizie, iar apoi acționează! Fiecare monedă are două fețe, iar viața e formată dintr-un puzzle de monede care, puse la un loc formează moneda finală – tot cu două fețe – a fericirii. Deciziile pe care trebuie să le luăm la fiecare pas – și care sunt mii în fiecare zi – reprezintă piesele principale ale tabloului. Ele sunt cele care indică direcția în care ne îndreptăm, pe propriul drum sau pe unde ne arată ceilalți. Fiecare e importantă, deși poate că în anumite momente peste unele trecem în grabă, fără să le acordăm atenție. La final însă, toate acestea se vor aranja frumos într-o imagine completă, iar tot ceea ce vom putea face e să stăm și să o privim. Dacă am luat deciziile corecte și ne-am urmat inima vom avea ce admira, căci monedele vor fi pe partea corectă, iar noi vom fi împliniți. Pe verso însă nu e loc decât pentru nefericire și regrete, dar timpul schimbărilor a trecut și nimic nu mai poate fi făcut. Sfârșitul e inevitabil, iar confruntarea cu trecutul nu sare pe nimeni. Astăzi – și numai astăzi – avem șansa de a acționa în așa fel încât, atunci când va veni momentul, să putem zâmbi liniștiți și împăcați. Tolstoi nota în jurnalul său: „M-am gândit că trebuie să ne pregătim pentru a muri cum se cuvine. Și mi-am amintit că întreaga viață începând cu copilăria este moarte treptată, de aceea trebuie să ne pregătim mereu, fără încetare.” Fără a o da în gânduri...

Citește mai mult...
Se poate!

Se poate!


Scris de | 15 apr. 2015

Așa cum spuneam zilele trecute în fiecare săptămână o să postez câte un fragment din cartea „Europa în 80 de Zile” cu unele din lecțiile pe care le-am învățat în urma călătoriei cu bicicleta de vara trecută. Săptămâna asta am întârziat, dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu? Pentru cei care vor să afle mai mult, există preview-ul variantei PDF sau pot comanda cartea direct de pe pagina corespunzătoare. Enjoy! Să vrei mult nu strică niciodată. Dar să vrei mult fără să fii dispus să depui eforturile necesare e o nebunie. Nu sunt și nu o să fiu niciodată adeptul ideii că orice e posibil, indiferent de circumstanțe. Sunt o mulțime de factori care contribuie sau care împiedică transformarea unui vis în realitate. Dar să gândești că dacă îți pui ceva în minte, universul conspiră ca să îți vină în ajutor, trebuie să fii naiv tare. Într-adevăr, să fii optimist te ajută, căci treci mai ușor peste probleme și eșecuri, dar asta nu o să schimbe niciodată realitatea. Nu totul este posibil, dar cine poate să spună, în viitor privind, ce se poate și ce nu se poate realiza? Nimeni! Iar datoria fiecăruia e să își ia visele și să se arunce către ele, încercând să le transforme în realitate. Iar rezultatele poate că nu or să fie cele scontate, dar satisfacția survenită din urmărirea propriului drum o să fie suficientă. Dacă noi, trei tineri fără multă experiență în pedalat, am reușit să parcurgem mii de kilometri prin Europa, tu de ce nu ai putea să îți atingi propriile ținte? Necunoscutul, frica și lipsa de pregătire pot fi impedimente mari pe drum, dar acolo unde voința există cu adevărat nu se pune problema de obstacol prea mare pentru a nu putea fi depășit. Important e ca astăzi – acum! – să îți iei două minute și să te gândești la unul din visurile tale. Elimină scuzele din ecuație și analizează-ți motivația. Iar apoi spune pas amânării și apucă-te de treabă. Nu există alt moment mai potrivit să începi decât clipa de față. Trăiește în așa fel încât peste ani, privind în urmă, să nu regreți lucruri pe care nu le-ai făcut. Și nu uita! Orice e posibil, dacă îți dorești cu...

Citește mai mult...