invalmaseala de cuvinte


Trag de toamnă

Trag de toamna


Scris de | 17 oct. 2019

Mai trag de tine, toamnă, puțin,Să mă mai bucur de-a ta atmosferă…Încerc să-ți cuprind din ce ai mai divin,Să mă strâng sub clipa și-așa efemeră. Culorile abia se pătează-n văzduh,Pădurea se-ntrece-n concert, simfonie,Iar soarele – astru, ca rege de susSe luptă ca vară să mai tot fie. Prea repede ai venit pe pământ,Ne-ai surprins, iarăși, cu-a ta înghețare!Și mâine – curând – ca pe-un stâlp de mormântVei face din noapte domnia cea mare! Dar, pân’ atunci, mai trag de tine puțin,M-agăț să mai țin de vara din suflet…Iar zilele, nopțile, ce trec și ce vinMă lupt să le-ncânt cu-al meu umblet. Vei fi, ca-n trecut, vrăjitoareCu toane de gri și lacrimi căzând. Uita-vei că-n frig mai rău dorul doare,Vei merge ‘nainte, cu pas nepăsând. Iar în amurg, sub vifor ce cântăGrăbiți spre-adăpost cald de lut,Îi ninge pe oameni cu-o pace prea sfântă,Le pune în suflet gândiri ce n-au vrut. E plină de jale a anului toamnă:Privești către timpul ce repede-a curs. Aștepți să domnească a albului iarnă,Ca jalea din tine prefacă-se-n râs. Dar mai trag, de tine, toamnă, o vreme,Mai sper la poteci colorate-n amurg!Să-mi umplu ființa e toată-a mea vrere,Cu vorbe-nțelepte culese-n drum...

Citește mai mult...
Cât de un pic

Cat de un pic


Scris de | 22 iul. 2019

Mai stau pe-o bancă în amonteDe suflet prins ca în torentSăpând în gândurile crunte,Plutind pe sfat în ritm alert. E liniște în jur și soare,Un soare strâns de negrii nori.Mă-nchin, plecat, în așteptare…Mă plec, sfios, cu ochii goi. Sunt una cu pământul aspru,Cu cerul mă unesc și eu –Tânjesc spre-a deveni un astru,Dar nu știu unde-i locul meu. Mă frânge un fior de gheață,Mă-ncinge-n foc năucitorDărâmă tot ce știu că-i viață,Mă-nvie, tot simțind că mor. În gândurile reci din mine,Ascult la tot ce-ar fi frumos:Încă mai sper la a fi bine,Deși mi-e dorul tot sfios.  Mă-ntind în bezna așteptării,Mă resemnez către nimic!Aștept să trec pragul visării,Să mai încerc…cât de un...

Citește mai mult...
Nu ai cui

Nu ai cui


Scris de | 1 iul. 2019

Singur te naști și singur mori, Deși sunt oamenii mulțime!Nu știe unul ce-i în tine,Nici chiar când spui – Chiar de spui bine! Vorbești cu toți, discuți cu nimeni,Nu sunt urechi să mai asculte. Îneci în tine și suspine,Dar și plăcerea…De mai vine. Te-nveți să mergi pe solitarePoteci umplute de străini. Încerci să fii o alinare, Deși nu poțiCăci pași-s spini. Și, uite-așa, trec zile toate,Iar la final par firimituri. Curg pe pământ suspine sparte, Iar la sfârșit, la căpătâiÎți spune „Bună!”Sora Moarte. Căci singur mori, singur te naști,Tot între ele-i doar minciună – Deși sunt roși de plâns, a raci,Te vor lăsa, cu toții,-n urmă. Dar ce e trist nu e finalul, E strigătul făr’ căpătâiCe l-ai striga în gura mare,Dar nu-l poți spune, că n-ai...

Citește mai mult...
Prietenii sunt trecători

Prietenii sunt trecatori


Scris de | 24 iun. 2019

Cum se înșiră clipele în zareȘi valurile mării se sparg pe nisip,Așa vin oamenii și trec,Așa trec prietenii…când vin.Nu să apară,Ci doar să lase gol, durereCând, fără a ta vrereTe părăsesc c-un simplu punct. Apăsat fără gând de rănire,Dar muiat în sânge de sufletEști lăsat cu-al tău umblet,În pas prea stingher. Ai pierdut și ținta odată cu ei,Nu mai știi chiar nimic:Nici ce-i iubirea…Sau fericirea. Și-un munte de mai, Ce-ai vrea să-l mai ai! Cu ei, într-o seară la foc,Strânși grămadă în loc,Cu inimile unite în unaȘi pace trimisă de lunaCe veghează Povești rămase nescrise. Istoriile însă nu pleacă,Cu ele se-ngroapă visarea Spre culmea răsfrântă în zareaFiinței ce plânge a gol. V-ați dus, oameni dragi, la mai bineȘi nu vă acuz de nimic –Cum am putut, v-am ținut lângă mine,Dar, cel ce sunt, e prea mic! Și rău și greu de-nghițit,Ca o băutură amarăCe poate că vindecă-o rană,Dar pune mulțime de alte în loc. Deci nu arunc cu noroi, Doar spun că-mi lipsiți cu suspine…Prietenii, să știți, sunt trecători, Deși prietenia rezistă...

Citește mai mult...
Încotro?

Incotro?


Scris de | 28 mai 2019

Mă-ntreabă sufletu-n oglindăCe-am mai făcut de când ne știm…M-agăț de a speranței grindăȘi-n ochi, tăios, noi ne privim. E beznă-n luciul dinăuntru,Scântei de vis…nu mai răsar!Nu mai aștept să-mi vină rândul,Pe scena vieții n-am s-apar. Pe unde? Strigă tot în mine,Sunt drumuri multe-n asfințit!Iar căutarea de mai bineMă lasă stors și obosit… Aștept, cu inima-n neștire,Respir să prind curaj pe drum;Mă uit la cel din amintire,Îl scotocesc prin lut și scrum. Deci, încotro? Cum dai de caleaNescrisă-n hărți, în semn sau vis?Nu o cunoști, dar îi simți boareaCu izul ei de-adânc abis. Cu mâna tremurând a gheață Șterg praful sticlei peste timp:Scot la iveală o povață:Dator ești să te ții de ritm! Nu să învingi, nu asta-i cheia,Nu cu averi, cu nume mari…Să cauți drumu-i datoria,Când ai căzut, să-nveți să sari! Atunci, în clipa cea eternă,Când ceasul stă fără suspinUmblarea-ți scurtă, dar perenăÎși pierde, drastic, din...

Citește mai mult...