invalmaseala de cuvinte


Niciun rost

Niciun rost


Scris de | 2 feb. 2019

Respiri. Constați plângând realulUnei sosiri pe alte culmi,Te leagănă pe brațe valulCelei ce „mamă” o să-i spui. Tot crești. Fără să știi spre undeÎncerci s-alergi, ca să cuprinzi. Asculți cum glas de șoapte blândeTe cheamă, pașii să-ți perinzi. Frumos. Așa-i la tinerețe,Deși dilemele se strâng. Nu ai uitat să dai binețeCelor ce-n spate stau și plâng. Ai cale lungă. Către zare Te-avânți cu visuri de mărgean…De-acum, ajuns-ai și tu mare, Cu forțe strânse, de oștean. Te temi. Dar frica nu-i virtute,Așa c-alegi, cu mult curaj,Să explorezi nu căi bătute,Chiar sufletul ți-ai pune gaj! Și-o faci. Cu clipe adunateTe lauzi că ești cineva. Târâș spre țintele sperateÎncerci s-ajungi oareceva. Dar obosești. Căci goana doareȘi nu te poartă pe visări! Ești, totuși, om – iar omul moare, Oricât se-avântă el spre zări! Oftezi. Căci înțelegi, cu lacrimi,Cum viața nu așa se-așază…Constați c-ai strâns buchet de patimiCe se stâlcesc acum în vază. Însă, gonești. Ca într-o cursăUnde sosești pe locul doi!Scrâșnești să-ntreci a vieții bursă, Dar cazi, amarnic, în noroi. Și plângi. Cum n-ai făcut vreodată,Suspini cu noduri în gâtlej. Vezi calea-n față, înfundată,Și totu-n jur doar un vârtej. Te zbați. Sfârșind în agoniaDin disperare făurită;Îți râde-n față ironiaDe viață lungă, prost trăită. Apoi oprești. E libertateÎn abordări de infinit…Din fericiri nu depărtateE timp să guști, nestingherit. Deci, înțelegi. Cum e cu viațaCând te grăbești ca să obții: Se subțiază sigur ațaCând lupți să ai, dar nu să fii. … Coboară, azi, din nebuniaCe ne-a cuprins ca într-un laț.Hai să-nvățăm ce-i fericireaCe ne așteaptă la un braț! Și-n ziua-aceea, de lumină,Vom fi senini, pe propriul drum,Cu-o inimă ce tot alinăAmarului din sine scrum! Va merita atunci efortulDe luptă, zbatere și chin: Vom ști că ne-am adus aportulCătre un cer mult mai...

Citește mai mult...
Cândva

Candva


Scris de | 30 ian. 2019

Cândva, stelele șopteau o povesteDe iubire, farmec și gând către bine – Urlau munții-atunci de pe creste,Chemându-mă, zilnic, să vin către mine. Era lumea mai caldă odată,Singurătatea fugea să dispară-n uitări,Țineau sufletele altfel pe tavăSperanțe de inimi legate-n valori. Dar azi a rămas doar chip de-apăsare,Cu vânt șuierând prin cotloane de fier,Ridic apăsat voința-mi spre zare,M-aplec în noroi, încercând tot să sper. La ce? Nu am niciun gram de știință,Doar vreau să descopăr al vieții final!Ating în oglindă-al meu chip de ființă,Cândva, a trăi nu era doar...

Citește mai mult...
Sunt în zadar

Sunt in zadar


Scris de | 27 ian. 2019

Sunt tot ce sunt și ce voi fi, Dar, tot ce sunt, sunt în zadar.Prefer să fiu cum n-aș mai fi,Și azi, și ieri, nicicând și iar. Îmi caut locul printre astre, Târându-mi pașii prin noroi. Ascult chemări din zări albastre, Rămân străpuns, cu ochii goi. Mă lupt pentru o zi mai bună, Încerc s-ajut cu cel ce sunt. Întind, din când în când, o mână, Celor mai jos de pe pământ. Respir atent la ce-nconjoară, Un trai anost și fără sens,Mă uit la giulgiul ce-nfășoară, A zilelor prezent consens. Mă torn în foc să scap de zgură, M-arunc în hău să mă despart. Alerg spre-a munților alură, Mă mătur din nisip uscat. Înșir cuvinte pe hârtie,Vorbesc în jur când prind curaj,Dar ce să spun bine să fie, Când sufletul în lumi mi-e gaj? Am ape liniștite-n mine,Ce cad cu spume și vâltoriMă scurg prin case doar ruine, A tot ce-am fost fără de nori. Și uit să fiu cum mi se spune, Mai caut să îmi aflu drum.M-opresc la furcile din lume, S-aștept să ard până la scrum. Abia atunci, mai trag speranță,Că voi afla a fi iubitCând în a traiului balanță, Voi fi doar praf...

Citește mai mult...
Singurătatea

Singuratatea


Scris de | 16 ian. 2019

Prea multa liniște din juru-mi,Mă strânge-n menghină de timp – Admir cum gingaș tu îmi murmuri,Că uit să fiu și să mai simt. Nu văd prin bezna ce-nconjoară,A sufletului albe taine – Inspir adânc – a câta oară? – Tot căutând a tale haine. Nu ești reală, nu exiști, Dar ești în tot ce sunt și-am fost. Refuz să-ți umplu ochii triști, Mai sper, să aflu, totuși, rost! Încerc, în zile și-nserare,Să te descopăr cum nu ești.Mă mângăie-a naturii boare, Purtând parfum de aspre vești. Nu e nimic în depărtare, Iar viitorul e doar vis – M-aplec, cu-o ultimă suflare, M-așez pe margine de-abis. Și iau singurătatea-n brațe, Să ne iubim ca doi nebuni. Las adâncimea să ne-nalțe,Zburând, senini, spre alte...

Citește mai mult...
Abia atunci

Abia atunci


Scris de | 9 ian. 2019

Îți fac portretulDin răbdare,Purtând pe aripi stropi de nor,Ca alinare. Și nu e soare, nici lumină Decât uitarea cea senină,Ce-aduce șoaptă de iubire, În neștire.Să te descopăr la plecare, Să te-ntocmesc și la venire, În ziua care moare, A iubire.E tot ce-ai vrut, dar n-ai știutSă-i faci primire, Ființei mele numai brut, De nemurire. Cu gândul prea nespus, Suspin,Pierzându-te în asfințit.Și uit,Că orice fel de-apus, Este, de fapt,Un răsărit. Și-atunciCând nu te-am mai dorit, Abia atunciTu mi te-ai...

Citește mai mult...