invalmaseala de cuvinte


Revin la tine iar și iar…

Revin la tine iar si iar…


Scris de | 11 nov. 2015

Revin la tine iar și iar, Oricum mi-ar fi în viață calea, Sperând c-odată, nu-n zadar, O să-mi asculți și tu chemarea. Revin la tine iar și iar Și crede-mă: nu după-a mea voință! Doar că nu pot ca să te sar Cu gândul, din a mea ființă. Revin la tine iar și iar, Deși tu n-ai habar vreodată! Ți-aș spune zilnic însă, dar O să accepți de astă dată? Revin la tine iar și iar, Tot așteptând să vii și tu. Un singur lucru mi-este clar: Cred că mă-nvăț să-mi tot spui...

Citește mai mult...
Dacă mă-ndrăgostesc?

Daca ma-ndragostesc?


Scris de | 8 nov. 2015

Dacă mă-ndrăgostesc, ia spune-mi, ce să fac? Căci n-o să știu cum să vorbesc și nici să tac… Și dacă o să vreau să-ți zic ce simt și ție, Cu teamă-ți spun: nu am habar cum o să fie. Dacă mă-ndrăgostesc – oare-o să-ți placă? Și îmi vei da-un răspuns nu doar cu „dacă”? Oh, cum mă apasă variantele în suflet, De nu știu pe ce pași s-o iau în umblet! Dacă mă-ndrăgostesc, mă-ntreb: te-ai bucura? Sau m-ai lăsa cu lupta între „ar fi” și „a spera”? Sau ai pleca, abia privind cu milă către noi, Lasându-mă să mă gândesc la ce-am fi fost în doi? Dacă mă-ndrăgostesc, ai asculta tot ce ți-aș spune? Și ai lăsa ca sufletele gingaș ‘mpreună să se-adune? Sau ai zâmbi suav, din ochii-ți vii și de pe buze, Oftând a gol, a chip de lut de împietrite muze? Dacă mă-ndrăgostesc, promit că nu știu cum s-o dau: Ar trebui să îți ofer, ori, ba din contră, să te iau? Și da, e clar că-ți par prostuț și-ngrămădit, Dar ce să fac, dacă deloc n-am mai iubit? P.S: Acum, fiind onest, deși nu știu dacă-i chiar bine: Dacă mă-ndrăgostesc, promit s-o fac numai de...

Citește mai mult...
Am vrut

Am vrut


Scris de | 30 oct. 2015

Am vrut să plec, dar am rămas. Am vrut să stau, dar am plecat. Și nu contează că-i un pas, Cât timp m-am dus și nu am stat. Am vrut să spun, dar am tăcut. Am vrut să tac, dar tot am spus. Și nu contează, fier sau lut Eu am fost jos, tu ai fost sus. Am vrut să dau, dar am ținut. Am vrut sa țin – de fapt, am dat. Și nu contează, net sau brut N-am câștigat, căci m-ai lăsat. Am vrut să plec, să spun, s-ofer, Dar eu am stat, tăcut, să sper. Am vrut să stau, să tac, să țin, Dar am plecat, să-ți spun că vin. Acum privesc în gol, neștire Tot așteptând să vin la tine. Și tot mă uit, timid, spre tine, Încă te-aștept să vii la...

Citește mai mult...
Oh, fericire!

Oh, fericire!


Scris de | 13 oct. 2015

Te așteptam, oh, fericire! Te așteptam, oftând, să vii… Dar tu n-ai vrut o regăsire; Ce rea ești uneori, să știi! Ba tot plecai…și-n depărtare, Pierdute urmele-ți uitam. Plângeam, sperând la alinare, Dar ah! ce trist mă amăgeam! Ușor, ușor, te-am șters din mine, Căci la ce bun să lupt zadar? Și-am mers pe drum și fără tine Lăsând în urmă orice-amar. Doar că, vezi tu, nu-i mereu bine Să mergi pe drum făr’ pic de greu, Căci uiți, fără să vrei, de sine Și te trezești tot gol mereu. Așa că am cuprins durerea Și am pornit s-alerg spre zare. Nu caut mult, doar mângâierea Ascunsă-n toți și-n fiecare! Nu mai te-aștept, oh, fericire! Căci știu, de-acum, că n-ai să vii… Nădejdea e-n a mea gonire Spre unde sper ca tu să...

Citește mai mult...
De-ai ști cât te-am plăcut!

De-ai sti cat te-am placut!


Scris de | 28 sept. 2015

Te-am plăcut cum n-am plăcut pe nimeni, dar cum sper să mai plac și altădată. Te-am plăcut la fel de mult cum ador să pedalez pe un vârf de munte în culorile de aur ale apusului. Te-am plăcut cum iubesc liniștea unei seri de vară pe o plajă pustie, lăsându-mi gândurile să zboare departe. Te-am plăcut cum doar un cer plin de stele poate spune. Căci, dintre toate, doar cerul mai știe cum te-am plăcut eu. Cum aștepți un răsărit de soare pe o plajă pustie, așa te așteptam eu pe tine să vii. Iar inima îmi bătea de fiecare dată când te întâlneam cu atâta putere, de parcă tocmai terminasem de urcat un munte în ritm alert. Când îți vorbeam, habar n-aveam ce îți spuneam, eram prea preocupat să te admir și să îți ascult vocea. Ochii – reflexie reușită a cerului de primăvară – priveau într-una voioși și neobosiți; parcă niciodată nu își găseau locul și parcă totdeauna erau în căutarea a ceva. Buzele parcă tocmai se întorseseră de la furat…culoare – un roșu aprins le lumina întruna, încât nu mă puteam întreba: să fie de la cireșe, căpșuni sau pepene nuanța? Nu știam, dar ce contează? Mintea îmi era oricum atât de învălmășită încât, și dacă aș fi știut, tot în zadar aș fi făcut-o. Așa te-am plăcut eu: văzând în tine ceea ce nici măcar tu nu erai în stare să vezi. Știu, nu am apucat să descopăr decât puține (prea puține!) din piesele de puzzle ale ființei tale, dar asta nu m-a împiedicat să îmi formez o imagine completă a tabloului. Iar timpul avea să îmi arate – chiar și după ce te-ai depărtat (sau, tocmai, mai ales după ce ai făcut-o), că această imagine era prea apropiată de realitate. Ba uneori era rămasă și în urmă, deși avusesem grijă să pun în ea tot ce-i mai frumos, mai special, mai aparte. Căci acesta era unul din darurile tale: știai să iei prin surprindere chiar și realitatea. Știi, te-am plăcut ca un nebun…și nici măcar nu am habar din ce motive am făcut-o! Poate că așa se diferențiază trăirile autentice de celelalte, prin faptul că rațiunea nu își mai găsește locul în peisaj? Și, totuși, dilemele cu privire la tine nu mi-au dat niciodată pace – iar asta deși îmi erai atât de asemenea că uneori mă speriam și eu de noi! Căci așa eram, ca două boabe de rouă căzute dimineața în locuri depărtate – diferiți în detalii, aceiași când vine vorba de esențe. Dar la ce bun? Și sufletele gemene au drumuri separate în viață, dar noi! De planuri, hmm, nici nu mai...

Citește mai mult...