Peisaj selenar, pe Pământ -Trebuie să mă întorc! le strig eu, din spate, celorlalți. Sunt ultimul în coardă pe versantul abrupt al Elbrusului, într-o dimineață de gheață. Temperatura nu depășește -10 grade, dar lipsa odihnei din nopțile precedente mă face să o resimt cu totul altfel. -Nu reușesc să mă încălzesc, iar picioarele îmi sunt cel mai afectate, abia îmi mai simt degetele! adaug. Ziua vârfului, 5 dimineața Andrei – ghidul – m-ar mânca din priviri. Cerul e senin, vântul inexistent, zăpada încă e accesibilă – o zi perfectă pentru vârf, distrusă de inconveniente tehnice. -Ne întoarcem toți! decretează. Nu reușesc să îl înduplec să cobor pe cont propriu, deși riscul e aproape de zero. Vizibilitatea e bună, iar corpul are energie pentru efort. Dar nu, oprește toată echipa și gata – au și banii prețul lor. Coborând, am timp să reevaluez ultima săptămână, încă de la decolarea din România, trăgând învățăturile…la cald, să zicem. M-am bucurat enorm când am aflat că am ocazia să mă reîntorc în Caucaz, la nici trei luni de la excursia cu bicicleta prin regiune. Totuși, din cauza bugetului limitat, am ales să abordez aventura în stilul caracteristic: fără pretenții, cu tras de mine și cu deschidere către orice conjunctură. Norocoși, am prins vreme superbă, cu călduri care m-au făcut să urc până la 3800 m, doar în tricou și pantaloni scurți, deși e Octombrie. Totuși, altitudinea mi-a dat metabolismul peste cap, împiedicându-mă să mă odihnesc pe măsura efortului. În câteva nopți, am citit trei cărți, măcar cultivare să fie, chiar la capătul pământului! Aclimatizare – 4200 Aclimatizarea a mers bine, iar muntele nu cere altceva decât rezistență. Fizică, dar mai ales psihică, să fii gata să urci ore în șir printr-o mare de alb, către un vârf care, deși e aproape, îți e total inaccesibil. Eșecul mă roade, deși, pe de altă parte, sunt împăcat cu el. Am descoperit, grație aventurii acesteia, cu ce îmi rezonează sufletul, când merg pe munte: cu păduri întinse, cu lacuri, cu seri la cort, cu foc de tabără etc. Elbrusul, este, însă, un colos care nu îți oferă – exceptând satisfacția de a fi atins vârful – nimic din toate acestea. Cât vezi cu ochii, gheață și stâncă, atât. Mai de aproape – 3800 m -Cum a fost? ne întreabă oamenii din tabără, când sosim. -Se putea mai bine! concluzionez eu, iar apoi detaliez situația. De aici, totul devine o cursă către casă, în care puține lucruri mai contează. Suntem, cu toții, rupți, dar și apăsați de acest deznodământ mai puțin luat în calcul. Personal, aleg să separ ce merită și să mă bucur de ce a fost...
Citește mai mult...
Puține activități te dezvoltă mai mult decât călătoritul, necunoscutul la care te expui devenind cel mai bun profesor. Și, cu cât maniera de a străbate lumea este mai expusă și non-conformistă (ca mersul pe bicicletă), cu atât lecțiile sunt mai numeroase. Recent, am încheiat cea de-a 4-a excursie pe două roți prin Europa, prin țările de la marginea continentului: Georgia, Azerbaidjan, Armenia și Karabah. În total, am bifat peste 3000 de kilometri și o lună întreagă de dormit la cort, prin ținuturi pe care nu le știam decât de pe hartă. Cartea „Ținutul dintre Mări” care conține întreaga poveste a aventurii va fi lansată în mai puțin de două săptămâni (te poți înscrie pentru eveniment aici, e gratis), dar pentru cei care nu vor ajunge în posesia ei, am rezumat mai jos câteva sfaturi care te vor ajuta în viitoarele călătorii. Lecția 1 – Dezvoltă-ți curajul ca să pornești Bine, acest sfat nu e de prin excursie, ci dinainte, dar cred că e cel mai important: fără curaj, aventurile nici măcar nu s-ar întâmpla. Prea adesea, auzim ce nu putem să facem și de ce nu putem, în loc să ni se spună că e realizabil și că merită. Astfel, ajungem să credem că ceea ce e rar întâlnit e riscant și greșit, chiar dacă, în sine, activitatea respectivă e mai mult decât de dorit. Personal, mi-am construit curajul de a pleca în necunoscut brusc: de nicăieri, m-am aventurat în a străbate Europa, pe bicicletă, timp de 3 luni. Totuși, consider că mai înțeleaptă e o trecere treptată, de la mici aventuri în spatele casei, până la nemărginitul de la orizont. În acest fel, îți oferi timp să te documentezi, să te antrenezi și să afli cu ce se mănâncă greul la care vrei să te înhami. Lecția 2 – Planifică, dar nu planifica prea mult Oamenii sunt diferiți, când vine vorba de orice, nu doar de a călători. Practic, ceea ce suntem se manifestă în orice realizăm sau încercăm. O aventură în necunoscut va fi trăită în stilul propriu, care te reprezintă. Totuși, să planifici exagerat de mult, la virgulă și aranjând fiecare fundă, nu o să te facă mai fericit, ci doar mai stresat. Poate că e doar felul tău de a vedea lucrurile, însă de ce mai pleci la drum, dacă nu ca să fii surprins? Personal, am nevoie să controlez, în linii mari, ceea ce urmează să se întâmple – însă niciodată nu țin cu dinții de ceea ce am stabilit. Am fost, foarte des, confruntat cu a schimba traseul, cu a rezolva probleme neprevăzute sau, pur și simplu, cu a renunța la obiective pe...
Citește mai mult...
Vorbeam zilele trecute cu al meu frate despre cum a trecut și vara aceasta când am realizat că nu am scris mare lucru despre ea. Pentru noi, s-au întâmplat destule, dar lucrând deja la cartea care să însumeze experiența pe bicicletă prin Georgia, Azerbaidjan și Armenia am omis total să prezint un rezumat al călătoriei. Să îmi fie cu iertare, s-au succedat perioade grele… Au trecut ani de când ne-am infectat cu microbul cicloturismului, iar de atunci ne-a fost numai normal să ne facem concediile astfel – cititorii familiarizați știu deja de celelalte 3 excursii prin Europa. Acum, a venit rândul să ne luăm inima în dinți și să trecem în Asia, deși nu departe, ci doar dincolo de Marea Neagră. Am pornit cu avionul într-o amiază de marți, cu frica că vom găsi biciclete bucăți la aterizare. Din fericire, au fost foarte în regulă, iar în prima zi am mai și prins 35 de kilometri de pedalat. Ne-am izbit, brusc, de limite climatice deloc confortabile – căldură și ploaie – dar ne-am zis că o să fie bine. Conform planului, după o noapte aproape deloc dormită, am pornit spre Caucazul Superior, cu destinațiile Mestia, Ushguli, Lenteki. A turnat cu găleata întreaga zi și am urcat de ne-a ieșit pe ochi, dar acesta urma să fie doar începutul. Am continuat cu nopți ploioase și cățărări interminabile, dar peisajele ne-au cucerit, alinând orice rană. Ne-am delectat cu creste muntoase, am admirat localitățile tradiționale și vestitul Ushba și am înotat prin noroaie pe drumuri ascunse prin păduri. Am ajuns să îndrăgim asfaltul și să ne minunăm de fiecare contrast al regiunii: prea umed sau prea arid, prea verde sau prea uscat, prea cald sau prea rece. În Tbilisi ne-am reamintit cât de mult ne îngreunăm, ca oameni, viața. Apoi, ne-am bătut cu setea, căldura și lipsa de odihnă în Azerbaidjan, unde am descoperit cel mai cel oraș de până acum: Baku. Zgârie-nori, mare, clădiri vechi de sute de ani și bulevarde largi și aerisite, așa aș putea creiona imaginea metropolei. Deși ne-au plăcut oamenii, ne-am întors în Georgia cu trenul, ca să evităm deșertul. Pentru că e război între Armenia și Azerbaidjan, singura șansă e să faci zig-zag printre granițe dacă vrei să vezi toate țările, așa că ne-am conformat. Către platoul armean, am urcat printr-un defileu puternic industrializat pe vremea URSS-ului, dar în paragină astăzi. Totuși, spectaculozitatea lui a fost la cote maxime, unice chiar. Nu am răbdat și, după Sevan, am intrat în Karabag, regiunea-problemă dintre cele două state. Deși la altitudine ne-am crezut în al nouălea cer de cât de frumos era, curând am reîntâlnit căldura, ariditatea și vegetația...
Citește mai mult...
De la un munte poți obține multe – aventură și provocare, efort și transpirație, liniște și așezare de gânduri, natură neîntinată și aer curat – depinde doar ce îți dorești. Și, deși prezența unora nu le exclude pe celelalte, există mereu un motiv interior care primează atunci când îți pui bocancii și rucsacul și pornești către creste. Plecăm marți seara, hotărâți să acoperim tot Retezatul. Eu caut durere să mai uit, Ștefan timp cu el să se așeze. Nu primim bilete la casă, dar găsim în tren cușetă, așa că ieșim chiar bine. Din Petroșani, luăm microbuzul spre Uricani și, cu noroc, găsim în doar câteva minute ocazie spre Câmpușel, „fundul” Văii Jiului. Peisajele dezolante ale fostei zone înfloritoare a țării ne sfâșie din goana mașinii, însă ne pansăm rănile, imediat ce coborâm, cu mic dejun și cu pădure. Avem bagaj mult – pentru 5 zile – așa că urcușul ne stoarce resursele lăsate neantrenate în ultima vreme. Natura ne încântă, însă, cu ale ei raze de soare cernite printre frunze, cu cântece de păsărele și cu cer albastru într-o mare de verde. Ca prin minune, intrăm în starea de pace și detașare față de tot ce e „jos” pe care doar muntele o poate aduce. Piatra Iorgovanului este primul vârf bifat și, cumva, granița dintre Munții Retezat și Godeanu. Deși avem în plan și o tură spre Herculane, o luăm spre Șaua Plaiul Mic, străbătând culmi domoale și înierbate, cu un tablou mărginit de giganții de piatră ai masivului. Campăm grăbiți de câțiva stropi, dar doar frigul ne dă, cu adevărat, probleme – sacii, însă, își fac treaba atât de bine încât adun 10 ore de somn profund așa cum nu am mai gustat de multă vreme. Dimineața e o încântare, deși sunt nevoit să strâng bine hainele pe mine. Coborâm la izvor spre Buta, apoi ne încălzim cu lunga urcare pe Custura, pe care o tăiem după ureche pe curbă de nivel. Păpușa nu se lasă cucerită ușor, simt cum sufăr serios sub apăsarea bagajului și a versantului abrupt tare. Așa că scoatem problemele sensibile la discutat și, umpluți cu adrenalină, timpul zboară fără să băgăm de seama. De sus, începem să realizăm de ce e atât de faină zona – deși atât de multă stâncă nu e pe sufletul meu, îmbinarea ei cu lacurile străvezii și maiestuozitatea vârfurilor oferă o experiență unică, iar tablourile nu au cum să nu devină parte din mine. Pe Porțile Închise constatăm o lecție pe care, de multe ori, o uităm: vezi cu ochii tăi cum stau lucrurile, nu îi mai crede pe ceilalți. Speriați de expunerea traseului, am constatat că e chiar lejer...
Citește mai mult...
S-au scurs câteva luni de când încheiam, în miez de noapte, manuscrisul celei de-a patra cărți, dar prima despre altceva decât biciclete. Bineînțeles, am rămas tot în zona călătoriilor (nu doar fizice, ci și prin viață), dar am dat șaua deloc confortabilă pe scaunele moi ale trenului. Astfel, kilometrii până acum câștigați cu greu, au ajuns să zboare din viteza alunecării pe șine, asemeni gândurilor sub praful timpului. E ciudat cum, deși nu pare, o călătorie nici nu începe cu primul pas, nici nu se termină cu ultimul. Întotdeauna, există eforturi nemărginite înainte și, aproape mereu, există luptă și după – căci să scrii, pagini la rând, poate să devină dureros. Nimic, însă, nu se compară cu satisfacția unei aventuri încheiate – fie ea pe drumuri, fie din spatele tastaturii, poveștile merită împărtășite. Probabil că, dacă am avea mai mule voci care să bată toba cu privire la actele de non-conformism constructiv, am fi mai mulți care ne-am depăși limitele. #30dezile30dețări vine tocmai ca o soluție pentru cei care își doresc mai mult, dar nu știu cum să obțină. În esență, să te urci în tren și să stai o lună pe drumuri, nu e mare lucru – în practică, însă, înțelegi de ce atât de puțini oameni o fac. Astfel, cartea se vrea a fi un manual de vise împlinite, de provocări lăsate în spate și de lecții pe care cu toții ni le putem însuși. Lăsând vorbăria deoparte (am mai scris despre excursie și aici), puteți afla detalii de pe pagina dedicată. Varianta PDF a cărții o puteți descărca gratuit, dar aș aprecia mult dacă alegeți să vă procurați și varianta tipărită (costă 20 de lei), căci ar fi o susținere palpabilă pentru astfel de acțiuni viitoare. Mai mult, pentru că știu că sunt oameni cărora le place să obțină mult cu puțin, m-am gândit să ofer toate cele trei cărți la prețul special de 50 de lei. Astfel, primești „Europa în 80 de Zile„, „Munte, Vremuri, Depărtări” și „#30dezile30dețări” cu o reducere de 30%! Un ultim gând: dacă ai pus mâna pe oricare din cărțile mele și le-ai citit, ia-ți timp te rog și spune-mi cum ți s-au părut – mă interesează să cresc și doar prin feedback-uri sincere o pot face! Mulțumesc!...
Citește mai mult...
Comentarii recente