(Partea 1 se poate citi aici) Ziua 3 – Pierduți prin uniformitatea peisajelor Matca – Oțetea, 138 km – https://www.strava.com/activities/1497279536. Relive: https://www.relive.cc/view/1497279536 Ne e greu să luăm oboseala de braț și să continuăm, așa că plecăm destul de târziu din Matca. Norii acoperă cerul, vântul bate hotărât, iar noi refuzăm să ne trezim – conștientizăm, după aproximativ 20 de kilometri, că nu ne îndreptăm către Târgul Bujor, ci mult către nord. Astfel, după câteva minute de studiat harta, schimbăm ruta și mergem spre Huși, lăsând Cahulul pentru întoarcere – practic, facem bucla invers decât planificasem. Asfaltul e prost cam tot timpul, iar drumurile urcă și coboară dealuri infinite. Cumva, parcurgem același circuit iarăși și iarăși, ca într-un cumplit joc psihologic. Ajungem în sate înghețate în trecut și în orașe al căror sens îmi e imposibil să îl descifrez – atât Berești, cât și Murgeni sunt două așezări aruncate între dealuri și lăsate acolo, peste timp, cu niște locuitori fără activitate, speranțe sau interese. Mâncăm înainte de a ieși în lunca Prutului, singura porțiune plată de pedalat. Obsesiv, fiecare echipaj al poliției de frontieră ne oprește pentru control. Îmi crește tensiunea, nu înțeleg de ce trebuie să dau socoteală, în propria țară, unde merg, unde dorm, de unde vin etc! Pe seară, chiar sunt un pic mai acid cu ultimii, le dau răspunsuri vagi, fără acoperire în realitate, dar mă abțin să le comentez despre notatul datelor din buletin. Campăm mai departe decât promisesem, pe o pajiște dosită între două dealuri. Avem o mică baltă în apropiere, și liniște cât cuprinde – exact ce ne dorim. Dormim devreme, legănați de stropii ce cad ritmic pe cort…Odihna ne e tihnită, iar mai târziu apare și luna să ne salute. În sfârșit, pare că ne așezăm cum trebuie la drum! Ziua 4 – Orizonturi deschise dincolo de Prut Oțetea – Ialoveni, 110 km – https://www.strava.com/activities/1497279464. Puține experiențe pe lume sunt mai plăcute ca ieșitul din cort dimineața, în răcoarea blândă a noii zile: în doar câteva clipe treci la realitatea aventurii din fața căreia nu mai poți da înapoi (căci da, uneori vrei să apeși un buton și să se termine totul). Soarele e sus când deschidem fermoarele, căci să îl trezesc pe Evelin e mereu un chin – suntem diferiți și, evident, avem abordări diferite. Pedalăm întins până în Huși, unde ne abatem pe la Lidl, singurul magazin mai serios din zonă. Aici mi se reamintește că oamenii sărbătoresc Paștele nu prin pioșenie, ci prin frenezia cumpărăturilor – din păcate, tot ce a mai rămas din religie e o închinare adusă stomacurilor și simțitului bine! Astfel, ne-am răsturnat valorile și tot ce contează e...
Citește mai mult...
Ziua 1: Începuturile sunt mai grele decât crezi Cătina, Buzău-Bisoca. 100 km – https://www.strava.com/activities/1487440599 Nu e deloc ușor să ieși din casă și să pornești într-o nouă aventură, indiferent de câte ori ai făcut asta în trecut. Pare că mintea noastră ignoră plăcerea, focusându-se doar pe dezavantaje. Cumva, efortul pe care știi ca trebuie să îl depui te îngreunează, împiedicându-te să sari cu capul în necunoscut. Rațional e ceea ce vrei, dar emoțiile te împiedică să începi. Comoditatea aproape că învinge decizia, iar dacă nu ar fi voința plecarea nu ar avea loc niciodată. Avem kilometri mulți în față și, pentru că soarele zâmbește îmbietor, urcăm în șa și pornim la vale. E plăcut să începi tura cu coborâre, purtați de adierea primăverii ce, în sfârșit, se simte în aer! Județeanul face loc naționalului, iar acesta, curând, ne varsă pe drumuri comunale de piatră. Până la Chișinău urmează să învârtim pedalele pe tot felul de suprafețe, așa că nu ne temem – din contră, ne bucurăm de lipsa traficului și de atât de multă liniște. În Berca, opriți la un supermarket, mă întâlnesc cu prieteni vechi, total accidental. Apoi urcăm pe o vale lungă, prea puțin explorată ne noi și desprinsă din alte vremuri. Satele sunt rare, peisajul șters de iarna ce se încheie, iar oamenii scumpi la vedere. Cumva, ne descoperim pierduți într-o lume atât de apropiată ca distanță, dar mult prea îndepărtată ca imagini. Lăsăm Vulcanii Noroioși în urmă și împingem cu putere către Bisoca. Suntem mult în urma planului de acasă, începutul de sezon și picioarele neînvățate cu kilometrii își spun cuvântul. Greu, după zeci de serpentine, sosim în satul de la capătul veacurilor – așa numim, în noi, adunătura de case aruncate pe dealurile acestea aproape munți ce ne delectează după atâtea ore de efort. Obosiți, după întâlniri lipsite de timiditate cu vulpi de prin sălbăticie, montăm cortul pe un platou ce ne asigură prim-planul către răsărit. Mâncăm frugal, bătuți de vântul rece de seară și ne aruncăm în a risipi consumul de peste zi într-o odihnă clar meritată. Ziua 2: Luptând cu noroiul Bisoca, Buzău – Matca, Galați. 135 km – https://www.strava.com/activities/1489407628 Pornim devreme, după un mic-dejun consistent luat pe iarba ce dă colțul, deciși să recuperăm distanța restantă. Cu doar 100 km parcurși și niște drumuri despre care nu știm multe, nu avem vreme de pierdut. În plus, aventura ne așteaptă, putem simți cum ne intrăm în ritm, iar asta se simte tare bine. Ziua începe cu o coborâre abruptă, prin pădure, către capătul unui DN ce se înfundă în munte, la Jitia. Suntem deja în Vrancea, unul din județele cele mai surprinzătoare, într-o...
Citește mai mult...
Au trecut ani buni de când mi-am făcut curaj să mă urc în șa și să încep să explorez Europa, dar amintirile sunt la fel de vii ca în prima zi. Dorul de aventură este, și el, tot la cote maxime, deși primăvara unor noi plecări pare foarte îndepărtată. Mi-au rămas, ca o consolare artistică, cărțile ce au luat naștere în urmă acestor călătorii: Europa în 80 de Zile, Munte, Vremuri, Depărtări și Cursă către Dolomiți (doar PDF eBook). Uneori, însă, cuvintele pot cântări mai greu decât orice faptă, iar într-o iarnă românească o lectură interesantă poate să compenseze orice dorință de ducă. Răsfoind cutiile de prin casă, am realizat că mai există câteva exemplare care nu și-au găsit proprietari. Într-o formă sau alta, acestea au ajuns la mai mult de 500 de persoane, dar există o mulțime de alții care s-ar bucura de asemenea lecturi, dar la care oportunitatea nu a sosit (încă). Decembrie fiind, mi-am propus să renunț la pretenții și să fac ce ține de mine ca oameni cât mai mulți să poată citi cărțile la ei acasă. Ar putea fi un cadou din partea mea, dar să zicem că nu este. E doar un gest prin care încerc să îi încurajez pe cei care vor să viseze măreț, dar care nu îndrăznesc. Nu puține au fost mesajele primite de la persoane care au parcurs aceste jurnale de călătorie, iar feedback-ul e chiar motivant, provocându-mă să continui. Comenzile se pot face direct pe paginile dedicate, cu mențiunea că Munte, Vremuri, Depărtări nu va fi tipărită decât după înregistrarea a minim 25 de comenzi. Cu toate acestea, cei care se înscriu până la sfârșitul anului beneficiază de același preț de 10 lei/exemplar, chiar dacă livrarea va avea loc ulterior! Dacă vreți să aflați mai multe detalii despre ce vorbesc eu aici, le puteți afla de pe site: http://bogdanmatei.ro/departari/ și http://bogdanmatei.ro/80dezile/. De asemenea, variantele PDF pot fi accesate gratuit aici. Pentru orice informații sau întrebări, mă găsiți pe mail sau pe...
Citește mai mult...
Există, în viață, momente și momente. Unele plăcute, încărcate de fericire și entuziasm, te motivează să mergi mai departe. Altele, pictate în nuanțe mai puțin vesele, îți amintesc că nu poți trece prin această lume fără să te oprești să analizezi, să tragi concluzii și să ajustezi. Traiul pe acest pământ nu e doar tablou de bucurii, ci are și perioade în care norii predomină, iar distanțele par imposibil de atins. Totuși, răbdarea și perseverența sunt chei care nu dau niciodată greș. Cine, în necaz fiind, a eșuat vreodată așteptând? Cine, continuând să se târască, a rămas în fundul gropii? Viața are căile ei care ne amintesc că nu suntem nici perfecți, nici intangibili. Din contră, prin diferite metode, ne spune când e timpul să ne oprim și când să continuăm. Uneori țipând, alteori șoptit, Divinitatea are grijă să ne pună în locul în care ar trebui deja să ne găsim. Rătăcitori fără direcție, e nevoie de Cineva din afară să ne îndrume pașii către piscurile propriilor aspirații. Muntele arată, mai bine ca oricare, cât de ușor pălește măreția omului în fața măreției naturii. În oglindă, părem uriași. Afară, ne vedem ca firele de praf ce suntem. Realitatea e aceiași, doar perspectiva diferă. Traseul ne poartă, direct în abrupt, din Paroșeni către creastă. Ne încântăm ochii sufletelor cu un răsărit cernit de creasta zimțată a Parângului, iar apoi continuăm prin frunzele uscate de toamnă. Suntem numai încântare, deși inimile au și ofurile lor care își ajustează notele în fundal. Liniștea din jur, însă, acoperă dezacordurile vieții cotidiene și ne provoacă să lăsăm grijile în vale. Sus, vântul năprasnic ne face să strângem pe noi nu doar hainele, ci și gândurile bune care să ne motiveze să mergem mai departe. La fiecare pas, destinul se rezumă la o singură alegere: continui sau faci cale întoarsă. Treptat, iarba lasă locul stâncilor, iar stâncile, zăpezii. Crusta înghețată de deasupra ne încetinește mersul, dar soarele imaculat și orizontul nuanțat în albastru compensează așteptarea. În acest templu al frumosului, ne simțim invadatori barbari provocând sacrilegii. Minutele trec, iar pașii se adună. Cocoșați de cele 20 kg de bagaje, la îngânarea zilei cu noaptea, poposim în Curmătura Tulișa. Suntem mult în urma programului, dar traseele pe munte nu se parcurg pe hartă, ci la fața locului. În timp ce supa fierbe, montăm rapid cortul, iar apoi, bine îmbrăcați, ne așezăm să ne bucurăm de cină. În sălbăticie, viața se rezumă la trei elemente simple: adăpost, hrană și prieteni. Oboseala învinge teama cu privire la pericolele pădurii, iar somnul ne îmbrățișează pe deplin. Dimineața ne întâmpină cu o ceață densă ce transformă totul în feerie. Noi...
Citește mai mult...
Nu am știut niciodată cum să descriu toamna, astfel încât să nu îi distrug din perfecțiune. A nu îi trunchia din strălucire, din neantul de culori sau din negura ploilor și a frigului mușcător se transformă, foarte adesea, într-o imposibilitate. Capriciile ei – contrastante, dominante și deloc ușor de suportat – nu se regăsesc nici pe departe în hainele altui anotimp. Cum să faci, deci, să pictezi tablourile cu acuarelele potrivite? Sau cu vorbele, dacă e să îți iei timp să așezi cuvintele pe hârtie. Sau cu respirațiile obosite, dacă te apuci să explorezi măreția la ea acasă. Sau cu șoapte, dacă încerci să cânți frunzele căzând și adierile ce aduc tot mai tare a crivăț. Sau cu odihnă, dacă te mulțumești să te relaxezi cu o carte bună și cu o cană fierbinte de ceai. Și sufletul, până la urmă, are frigul lui ce trebuie aburit… Nu iubesc niciun anotimp așa cum iubesc toamna. Primăvara mă face să renasc, amintindu-mi de toate visurile îngropate sub troienele iernii. Vara mă topește, nu cu căldura, ci cu multitudinea de oportunități ce se deschid odată cu ea. Iarna…iarna mă face să strâng hainele pe mine, să mă minunez de poveștile înghețate în peisaje, să mă văd alb asemenea ei, să descopăr arta din gheață, să mă simt iarăși copil și să privesc cu speranță către un final ce se lasă așteptat. Numai toamna, însă, mă copleșește. Mă ia de pe piedestalul propriei măriri și mă coboară în amestecul de nuanțe din care ies cu ființa mai șifonată ca oricând. Mă înăbușă și mă distruge, împrăștiindu-mă în zări îndepărtate, din care uit, de multe ori, să mai revin. Cumva, sub bagheta fermecată a toamnei, efemeritatea vieții capătă valențe de veșnicie. Tablourile se înscriu – uneori cu bătăi repezi, alteori cu șoapte surde – în cufărul cu amintiri ale sufletului. Fiecare pată de culoare este, până la urmă, o poveste. Îți trebuie doar ochi dispuși să o citească. Și o inimă atentă, care să aibă curaj să strângă frumosul în brațe. Cine știe, mai apoi, poate că vei deveni una cu acesta. Scriitura toamnei nu este, de fapt, decât un concurs al diversității. Și al contrastelor. Oricât te-ai învârti, oricât ai umbla și oricât de mult ai visa, tot pământul va fi cel care te va scutura cu putere ca să observi. Copacii ale căror mantii s-au îngălbenit, așteaptă, în tăcere, rugina finală. Spectacolul e fascinant! Niciun pictor nu ar putea, oricâtă libertate și-ar lua, să combine frunză cu frunză și nuanță cu nuanță! Pe jos, sunetele veștejite îți amintesc, cu fiecare înaintare, că destinația finală nu e decât moartea – unde te grăbești, omule, așadar?...
Citește mai mult...
Comentarii recente