Dincolo de limite. Prin Maroc cu rucsacul in spate (1)

Scris de | 4 mart. 2019 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


O altă lume

Cred că e la dreapta, îmi spun, încercând să ghicesc poteca pierzându-se dincolo de raza frontalei.

-Hai pe aici! expun cu voce tare, luând-o, curajos, înainte.

Suntem în Imlil, un sat înghesuit la poalele munților Atlas, locul de pornire către Toubkal, cel mai înalt vârf al Africii de Nord. E aproape 21:00 și ne căutăm, zăpăciți, cazarea rezervată cu doar câteva minute înainte pe Internet. Potecile șerpuiesc în toate direcțiile, iar oamenii întâlniți, din vreme în vreme, ne privesc cu ochi suspicioși. Liniștea, pe care o doream cu ardoare cu ore în urmă, acum îmi pare apăsătoare.

De fapt, e la stânga. Și, cum urcăm, când cu ochii în harta de pe telefon, când scrutând bezna, filmul după-amiezii mi se derulează cu rapiditate – e abia prima zi în Maroc, dar s-au întâmplat atâtea că mi-ar ajunge pentru o lună!

Zborul de la Bergamo la Marrakech a venit cum nu se poate mai bine: după alergat prin ploaie încercând să prindem câte o frântură din cochetul oraș de sub Alpi, zăduful Marocului mă reumple cu energie proaspătă, deși uscată și haotică. Labirintul aeroportului ne poartă întâi la vamă, apoi către un stand de unde cumpărăm o cartelă locală și, ulterior, către centrul orașului. Entuziaști, pornim la pas, pe trotuarul lat al unei străzi cu multe benzi, pe care se întrec, deopotrivă, automobile, pietoni, camioane și scutere de tot felul. În aer, mirosul de combustibil prost ars împrăștie o senzație apăsătoare, de capăt de lume. Culmea, din ea se nasc visuri, zâmbete și zbor alert către necunoscutul ce mă așteaptă în față, provocându-mă să-l descopăr.

-Hai că suntem aproape! mă trezește Edi, arătându-mi luminile de la casa din apropiere ce ar trebui să fie hostelul nostru.

Completăm niște hârtii cu tot felul de date despre noi, ni se oferă informațiile despre mersul lucrurilor și apoi suntem conduși pe niște scări exterioare către camera ce ne va fi casă timp de două zile. Nu sunt obișnuit să folosesc formele turistice de cazare în călătoriile mele, dar în această scurtă evadare sunt nevoit să fac această concesie. Interiorul este decorat simplu, cu gust, într-o notă specifică. Lumina caldă, aruncată filtrat peste încăpere, conferă un aer străin, dar primitor. Patul, îmbrăcat într-o pătură țesută cu motive tradiționale, mă îmbie la odihnă. Una peste alta, camera nu e rea – nu o să ii duc dorul cortului cu care m-am învățat să împart nopțile pe drumuri.

Deși obosit, ies să caut un loc de unde să fotografiez valea, încercând să unesc bolta numai stele cu luminile artificiale ale pământului. Sub liniștea serii, firul întrerupt cu brutalitate mai devreme, se înnoadă de la sine: cum am ajuns aici? mă întreb.

Piața Jemaa el-Fna, inima emblematică a Marrakechului, își aruncă culorile muzicale până la noi, doi zăpăciți în căutarea microbuzelor de Imlil, destinația serii. Conduși de GPS pe baza unor informații de pe un forum găsim așa-numitele “taxiuri colective” și, brusc, ne transformăm în atracția străzii – din toate părțile, localnicii ne asaltează cu nume de localități și cu oferte, doar să îi alegem pe ei. Din mulțime, un marocan deloc prezentabil ne iese în cale, ajutându-ne să descurcăm ațele încâlcite. Dar nu avem bani, așa că ne conduce, printre oamenii agitați și mașinile îngrămădite în intersecții, către o bancă, așa cum îl rugăm. Pare binevoitor, dar mă surprind, fără să vreau, cu garda sus.

Nu plecăm imediat, fiindcă nu avem mâncare pentru munte – pierdem mai bine de o oră într-un supermarket găsit nu departe de autogară. Din păcate, decalajul e suficient ca să dea peste cap tot planul minuțios însăilat, dar atât de fragil: microbuzele nu mai merg până la finalul rutei, iar taxiul este prea scump pentru bugetul nostru. Mă oftic, dar nu renunț – dacă abandonez, măcar să o fac pe baricade! Un alt localnic rupe puțină engleză și ne explică cum să procedăm: microbuz până în Tahnaout, apoi taxi până în Asni și apoi alt taxi până în Imlil. Pare o soluție complicată, puțin controlabilă și nu neapărat ieftină, dar riscăm să vedem unde ne duce.

Afară se înserează, soarele ascunzându-se după linia perfect dreaptă a orizontului. Înăuntru, înghesuiala e la cote maxime, cu oameni urcând și coborând în fiecare sat. Din când în când, mai schimb vorbe cu ghidul nostru ad-hoc, care continuă să ne asigure că vom găsi legături la prețuri convenabile.

-Do not worry, my friend! repetă într-una.

În prima localitate ajungem cu întârziere, iar taxiul nu îl putem închiria decât cu 150 de dirhami, ceea ce e de vreo 5 ori mai mult decât suma promisă inițial. Cu toate eforturile, negocierile noastre nu duc nicăieri, decât la a mai da încă 10 dirhami unui bătrânel ce a “intermediat” discuția cu șoferul, în ciuda rezultatelor proaste – măcar ne-am cumpărat, la pachet, și liniștea că ajungem unde ne-am propus, în siguranță și nu chiar jupuiți de piele.

Vântul ce suflă printre versanți mă face să închei prematur cu fotografiile, chiar dacă imaginile nu sunt perfecte. Privindu-mi ceasul, realizez că a trecut aproape o oră – brusc, simt cum oboseala acumulată peste zi, de care uitasem, mă îngenunchează, obligându-mă să mă prăbușesc într-un somn adânc, dar plin de vise, în care oameni arși de soare și locuri pustii se amestecă în povești fără capăt și fără sens, care se cer explorate fără întârziere.

(Partea a doua urmeaza saptamana viitoare. Pana atunci, fotografiile se pot vedea aici.)

După multă muncă și implicare, noua mea carte este gata! Povestea unei excursii de patru săptămâni pe bicicletă prin Georgia, Armenia și Azerbaidjan te așteaptă să te poarte prin culturi, zone și experiențe nebănuite! 3000 de kilometri de necunoscut este acum pregătit să devină palpabil și inspirator. Pentru orice comandă efectuată înainte de lansarea oficială, beneficiezi de 25% reducere și autograf! Enjoy!
Vreau cartea cu autograf!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.