Dincolo de limite. Prin Maroc cu rucsacul in spate (4)

Scris de | 28 mart. 2019 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


În inima comercială a țării

Moscheea Hassan II, Casablanca

În lumina dimineții, orașul pare altul decât cel abandonat cu o seară înainte: e mai liniștit, mai curat și ne oferă mai mult spațiu de manevră. În drumul către autogară, ca un stilou pe o scrisoare de adio bine scrisă, ne perindăm prin câteva locuri explorate mai puțin: moscheea Koutoubia și Parcul Arsat Moulay, o oază de verdeață ce ne ridică starea de bine până la cerul ca oglinda.

Clădirea Gării ne uimește prin cât de modernă se prezintă, dar stația de plecare a autocarelor se încadrează destul de bine în nota generală a țării. Mâncăm, boschetărește, pe bordura din față, după ce un chelner pucios ne alungă de la una din zecile de mese libere ale cafenelei companiei cu care urmează să călătorim. Drumul până în Casablanca durează aproape patru ore, iar întâlnirea cu cel mai mare port al Marocului nu e deloc de bun augur: aglomerația de pe străzi și clădirile lipsite de farmec ne dovedesc că nu am nimerit în cel mai turistic oraș al țării. Suntem, însă, deciși să stoarcem maximum din orice fărâmă de experiență, chiar și din cele care nu se anunță atât de pline de miez.

Cazarea de pe Airbnb e situată exact pe promenadă, cu o priveliște superbă către Moscheea Hassan II – cea mai mare din Africa, având un minaret de 210 metri – cu oceanul mângâindu-i temeliile. Este, practic, singura atracție care merită, dincolo de a gusta atmosfera orașului și a depăna nostalgii de film de mult trecute. Apusul scaldă fațada de marmură a acesteia în culori de jar, în vreme ce ne înghesuim să prindem momentul pe senzorii aparatelor. Bucurie efemeră, a face fotografii devine mijloc către fericire: dacă inițial acestea erau amintiri, acum nu au ajuns decât hrană pentru ego.

Ne întoarcem la gazde târziu, cât să dormim și nimic mai mult. Nu e cea mai curată locație, oamenii nu știu nici engleză, nici franceză, iar diferențele culturale se simt ca un zid ce nu poate fi dărâmat decât prin comunicare, care ne rămâne inaccesibilă – suntem lumi diferite menite să se întâlnească pe un teren neutru.

Cu noaptea în cap, pornim către trenul de Rabat, destinația intermediară a zilei. Rătăcim pe străzi mizere în Medina și străbatem șantiere veșnic deschise, astfel încât răsuflăm ușurați când clădirile cu aer de America de Sud ale orașului se pierd pe ferestre. Dezamăgiți de tot ce înseamnă Casablanca, abordăm capitala cu așteptări scăzute și puțin pe grabă, căci timpul ne aleargă cu perseverență.

Ieșim din gară într-un bulevard larg, străjuit de palmieri ale căror frunze murmură în vânt melodii de pace. În jur tronează aceeași atmosferă de dincolo de Atlantic, doar că nivelul pare mai ridicat. Nu avem multe obiective pe listă, dar Kasbah-ul de pe faleză este unul important. Îl atingem după ce hoinărim un pic pe lângă niște ziduri vechi, acum în reconstrucție, și după ce traversăm Medina agitată cu ai ei cumpărători și vânzători neobosiți.

-Dacă o luați la stânga, ajungeți la punctul de belvedere! ne abordează un localnic.

Îi mulțumim, încercând să nu ne lăsăm foarte mult ajutați. Din păcate, marocanii văd turiștii ca niște saci cu bani, astfel încât încearcă, pe orice cale, să stoarcă câte ceva. De asta, se bagă în seamă fără rușine, insistă să te conducă și când nu ai nevoie sau te obligă să cumperi chiar și când nu îți dorești. Astfel, orice interacțiune cu oamenii locului se face sub acest semn de întrebare: e binevoitor sau doar își urmărește interesul? Iar asta știrbește din autenticitate – banul, bate-l vina! – dar mai mult decât a te adapta, nu ai ce face.

Străduțele ne poartă printre case curățele, multe vopsite în nuanțe de albastru, ce formează un labirint fără ieșire. Nu avem neapărat undeva de ajuns, așa că îmi este suficientă pierderea aceasta subtilă, ce liniștește sufletul. Izolați de arterele turistice, pot să simt trecerea vremii mai deplin, ca un șuvoi din neant către infinit.  

-It’s closed for prayer! ne întoarce din drum un tânăr masiv, tocmai când descoperisem un colț de paradis.

Și adaugă:

-O luați la stânga și ieșiți unde trebuie!

De unde știe el ce ne trebuie? mă întreb. Dar nu îmi pasă, îi urmăm sfatul până la capăt. Nu după mult, ajungem pe zidurile fortăreței, cu valurile spărgându-ni-se la picioare într-o melodie discretă. Din păcate, toți străinii din Rabat pare că s-au adunat aici, încât totul are un aer artificial, mult prea turistic pentru gusturile mele. Așadar, nu zăbovim ci, după câteva fotografii, continuăm către Turnul Hassan și Mausoleul Mohammed al V-lea, urmând un bulevard modern, străjuit de verdeață. Mormântul e magistral construit, fiind considerat o adevărată operă de artă, constituind locul de veci pentru rege și cei doi fii ai săi, Hassan al II-lea și Prințul Abdallah. Încă de la intrarea pe esplanada pe care e situat, se pot observa semnele măreției: doi soldați călare, cu puști lustruite în mâini, păzesc poarta. Mai departe, fiecare ușă e în grija altui soldat, fastuos îmbrăcat, iar în interior, alți patru supraveghează fiecare mișcare. Mozaicurile cu care sunt placați pereții și tavanul ne fascinează, provocându-ne fantezii cu privire la costuri și la munca depusă – piese mărunte, diverse, au fost îmbinate astfel încât rezultatul final să devină un tot unitar, care să încânte ochii.

La autogară ajungem cu tramvaiul, semn al modernității capitalei. Cu o sacoșă plină de cumpărături, ne afundăm în scaunele confortabile ale autocarului de Chefchaouen, orășelul minune din inima munților. Drumul decurge liniștit, oferindu-mi oportunitatea sortării gândurilor mult zdruncinate de ultimele zile. Până acum, Marocul m-a surprins pe toate planurile: oameni, cultură, orașe, trafic, relief etc. Atât de aproape de Europa și, totuși, țara aceasta e poarta către o cu totul altă lume! De la versanți arizi, acoperiți de zăpadă, până la centre urbane vibrante, găsești pe aceste tărâmuri tot ce ai și nu ai nevoie.

Surprizele însă continuă: din uscăciune ne afundăm într-o verdeață crudă, iar din câmpii nesfârșite ne pierdem printre dealuri împădurite. Treptat, solul lipsit de rodnicie lasă locul plantațiilor de măslini, iar agitația marilor metropole se retrage, oferind la schimb o ambianță numai liniște, cum doar o zonă rurală poate crea.


(Partea a cincea urmeaza saptamana viitoare. Pana atunci, fotografiile se pot vedea aici.)

După multă muncă și implicare, noua mea carte este gata! Povestea unei excursii de patru săptămâni pe bicicletă prin Georgia, Armenia și Azerbaidjan te așteaptă să te poarte prin culturi, zone și experiențe nebănuite! 3000 de kilometri de necunoscut este acum pregătit să devină palpabil și inspirator. Pentru orice comandă efectuată înainte de lansarea oficială, beneficiezi de 25% reducere și autograf! Enjoy!
Vreau cartea cu autograf!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.