În viață trebuie să fii echilibrat. Așa am învățat. Așa ni se tot spune. Nu contează ce și cum vrei, nimic din ceea ce vrei nu e bun, dacă vrei prea mult. Și nu, nu ai „voie” să îți permiți să nu duci o viață echilibrată! Dacă vrei să reușești, aceasta este cheia.
De fapt, lucrurile nu stau deloc așa. A fi echilibrat înseamnă a avea din toate câte puțin, dar din niciuna suficient cât să fii fericit.
Secretul către o viață care să merite trăită este altul: abandon total. Nu ai altă șansă, decât să te dedici 100% scopului tău. Să uiți de echilibru, de măsură, de ceea ce „se cade” și ce nu și să te avânți cu toate forțele pe drumul tău. Trebuie să sari în gol, cu alte cuvinte. Fără parașută. Dar cu pasiune.
Pentru că pasiunea face diferența, nu echilibrul. Iar rezultatele faine apar atunci când lași în urmă ceea ce te-au învățat alții. Pentru că atunci începi să înveți tu, direct din experiență. Uită-te la ceilalți, îți place unde au ajuns? Și atunci ce îți rămâne de făcut?
Căci oamenii care într-adevăr simt împlinire în viață nu sunt echilibrații, ci nebunii. Adică aceia care îndrăznesc să uite de normele societății și care au curajul să facă ceea ce le place full-time. În agenda lor, pasiunea nu ocupă doar timpul liber. Iar regretele nu au nici ele o pagină a lor. Ei sunt aceia – puțini, ce-i drept – care nu așteaptă week-end-ul ca să fie fericiți. Se mulțumesc cu fiecare moment în parte. Și le e de ajuns.
În sine, echilibrul nu e rău: îți garantează o viață decentă. Dar nu e nici grozav: te privează de o viață extraordinară.
Și da, e adevărat, a uita de echilibru implică riscuri: dacă sari fără parașută, te poți strivi de stânci. Dar a face echilibristică pe buza muntelui nu îți spune nimic despre frumusețea zborului. Te lasă doar cu dorul de ducă și cu gustul amar al traiului la sol.
Soluția? Să fii echilibrat. Să îți iei viața și să o umpli cu de toate.
Dar nu în aceeași cantitate.
