Final departe de casă: Turcia și Bulgaria

În Turcia, ca de altfel în orice altă țară musulmană, trezirea nu o dă soarele, ci imamul satului care pornește caseta chemării la rugăciune încă dinainte de răsărit. Pentru acești credincioși, viața se construiește în jurul religiei și nu invers, așa cum ne-am obișnuit în vest. Când ieșim din cort, după a doua repriză de țipat în difuzoare, dăm nas în nas cu un ciobănaș ce își păzește mica turmă pe câmpul pe care l-am invadat. Stingheri, încercăm trei cuvinte cu acesta, dar apoi ne strângem bagajele și plecăm până la marginea localității, unde încropim micul dejun la umbra unul copaci prea verzi pentru regiune.

Drum vălurit și solicitant în nordul Turciei. La o privire atentă se observă cum șerpuiește spre stânga, ca apoi să coboare doar pentru a ajunge la releele din planul îndepărtat.

Drumul se continuă ondulat, pe câmpuri recoltate, ce nu oferă niciun adăpost contra vântului ce suflă cu putere. Traversăm Kirklareli, un orășel șters ca peisajul, iar apoi ne afundăm într-o luptă sisifică cu turbarea naturii, care se încăpățânează să ne împiedice să ne apropiem de casă. Curenții de aer ce bat din față ne încetinesc teribil, iar relieful în fierăstrău ne pune capac. Urcăm 2-3 kilometri, coborâm la fel. Urcăm 5, coborâm 4. Urcăm 1, revenim de unde am plecat. Practic, șoseaua e un infern pe care l-am stinge cu apă, dacă am avea-o. Noroc că descoperim un izvor potabil, odată cu apropierea de păduri, care ne revigorează. Finalul de excursie clar e mai dificil decât am anticipat!

Malko Târnovo, oraș ce arată chiar pitoresc în această imagine, dar cu o atmosferă de jale.

La punctul vamal ajungem însă cu moralul sus, grație peisajul verde în care ne găsim, dar și pentru că suntem bucuroși că putem depăși coloanele de mașini. Trecerea reprezintă o formalitate – deși la vama Bulgară ne sunt controlate bagajele – iar următoarea oprire o facem lângă Malko Târnovo, o așezare de poveste…tragică. Rupt parcă dintr-un film comunist, orașul inspiră o tristețe amară. Blocuri scorojite, apăsate de nefericire, se înalță spre cerul prea albastru pentru ele. Drumurile sunt roase de gropi, iar casele, puține, stau să cadă. Peste toate, oamenii lipsesc, sporind aerul de fantasmă al locului. Fără să vreau, simt un fior pe spatele plin de transpirație – nu am trăit în comunism, dar se pare că ce ne-a rămas de atunci nu e deloc strălucit. Iar unii, săracii, încă sunt prinși în gheara de fier a acestuia, chiar și la zeci de ani de la moarte.

Cimitirul năpădit de vegetație de lângă Gramatikovo. Având o pompă în curte, ne-a fost sursă de apă pentru noapte și spălat.

Până seara nu ne mai tulbură nimic, cu excepția unui cimitir intrigant, spânzurat la ieșirea din Gramatikovo, un sătuc ce oferă aceeași senzație de comunism. Locul e o enigmă: mormintele sunt năpădite de vegetație, copaci falnici tronează peste tot, iar porțile și orice stâlp disponibil sunt ascunse sub mormane de hârtii cu informații despre decedați. Nu e nimic înspăimântător, dar realitatea efemerității mă cutremură, provocându-mă să ne vedem de drum cât mai curând posibil.

Locul de cort e dosit printre copaci, nu departe de localitate, pe un drumeag ce duce către o chilie ortodoxă, semn al revenirii la cultura răsăriteană. Ne odihnim bine peste noapte, deși zgomotele nocturne ne pun în gardă de câteva ori. Natura însă este prietenoasă…Nu la fel este și ultima zi pe bicicletă, un gigant de 130 de kilometri pe drumul de lângă mare, un monument al traficului și zgomotului aduse de civilizație. Practic, de la Tsarevo până aproape de Burgas, străbatem o zonă cu prea multe mașini pentru infrastructura existentă, fără atracții și fără interes. Nerăbdători, nu vrem decât să ajungem!

Părinții își termină sejurul la mare în ziua următoare, numai bine pentru noi. Am socotit zilele cu exactitate tocmai pentru a nu pedala prea mult prin Bulgaria și România. Recunosc, nu-s un fan al biciclitului cu orice chip, mă interesează mult peisajul și frumusețea locurilor pe care le străbat. De aceea, când nu există nimic de văzut, ori sar peste tronsoane, ori apăs pedalele la maximum.

Singura imagine din Nessebar pe care o avem, în care să nu fie puzderie de oameni în peisaj. Mai multe imagini în clip.

În Burgas căutăm jumătate de oră un Lidl la care stăm o grămadă de vreme, iar apoi ne întindem către nord, până la capăt. Putem dormi și noi o noapte la hotel, fie! Deși visam la o ultimă seară pe plajă, litoralul nu e deloc atractiv, decât în stațiunile aglomerate de turiști. Vedem, deci, cum odată cu soarele se scurge și ultima noastră speranță pentru o nostalgie doar a noastră…

La intrare în Nessebar – această perlă a Mării Negre – tragem ultimele duble pentru seria video, apoi ne irosim puțin pe străduțele vechii cetăți. Datând de mai bine de 3000 de ani, aceasta păstrează, în ciuda timpului, ceva din șarmul istoriei. Deși doar un fragment din zidul inițial mai există, locul apropie trecutul de prezent, îmbinând elemente diverse într-un buchet cochet, demn de un final de aventură pe două roți!

Pentru că mustește de turiști, decidem să ne îndepărtăm nu după multă vreme. Ajungem la hotel pe întuneric, desfacem bagajele și bicicletele și, după un duș pe cinste, ieșim la dezmorțire. De parcă nu ne-au ajuns cei 2500 de kilometri însumați în ultima lună! Ba facem și o baie în mare, mai povestim din pățanii și înregistrăm concluziile excursiei, pentru o încheiere completă a ceea ce avea să rămână ca a 5-a mare călătorie pe două roți în istoria noastră personală.

Ziua 24: Haskoy(Turcia) – Gramatikovo(Bulgaria), 105 km
https://www.strava.com/activities/2638983414

Ziua 25: Gramatikovo – Nisipurile de Aur, 130 km https://www.strava.com/activities/2642237464

DRUMURI DIVERGENTE, EP. 9: Aproape acasă: Turcia și Bulgaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.