Te-aș lua la dans, să fiu doar eu cu tine,
Să îndrăznim să pierdem timp din noi.
Aș tot privi la nori, m-aș rătăci prea bine,
Nu mi-ar păsa: de e uscat, ori de-i noroi.
Natura ne-ar fi scenă, casă și fundal.
N-am alerga nici după muzică aleasă…
Și ne-am găsi sub cerul mare de cristal,
Cum suntem: mici, firavi, zâmbind în ceață.
Ne-am gâdila prin firele de iarbă
Picioarele desculțe de murdar;
Și-am râde dezinvolt, nu doar în barbă,
De toți ceilalți, cu-al lor venin amar.
Și am dansa, dansa…în miez de lume,
De la un capăt, până-n zări, la orizont.
Am râde-așa cum face marea spume:
Nu ne-ar păsa de-al plajelor afront.
De am zbura, ai fi tot tu cu mine;
De ne-am târî, nu ne-am opri deloc.
De ne-ar fi rău, ori de ne-ar fi mai bine,
Nu ne-ar păsa, ar fi doar tot un joc.
Te-aș lua la dans, chiar sus pe munte,
Pe vârfuri toți suntem aproape-n cer!
Și-aș încerca ușor, timid, să te sărut pe frunte,
Și-aș îndrăzni la încă-un dans să sper.
