Ceasul arată că am depășit puțin prânzul, exact când sosim în vama de la Petea. Soarele arde teribil de tare, iar noi suntem deja plictisiți de câmpia interminabilă cu care ne-am ocupat toată dimineața. Nu ne place relieful, deși pedalele și roțile se învârt atât de ușor că nici nu știm unde și când se duc kilometri. Într-un fel, e apăsător să treci prin zone de genul, căci nu ai nimic interesant de văzut – tot ce îți dorești e să se termine mai repede. Așa se face că, deși nici nu am intrat în Ungaria, visăm deja la Slovacia (asta ca să nu sar direct la Alpi).
Sunăm câteva minute la toți cei dragi, în timp ce mai ronțăim câte ceva de-ale gurii ca să mai prindem putere (nepoliticos, nu?), iar apoi facem primii pași în prima țară străină a excursiei. Suntem nevoiți să pornim Garmin-ul să ne ajute cu drumurile – nimic nu va mai fi la fel de ușor ca până acum. Totuși, ne place să schimbăm decorul, căci începem să simțim că ne îndepărtăm de tot ce ne e cunoscut.
Am mai pedalat în Ungaria în urmă cu doi ani, așa că știu că nu îmi place deloc. Și încă atunci am traversat zone mai faine, parcurgând un tronson de EuroVelo 6 și vizitând capitala, deci acum o să fie și mai rău. Avem de parcurs cam 150 km, totuși, deci mă înarmez cu răbdare.
Din păcate, planul meu nu ține, căci se pune pe ploaie și numai de răbdare nu îmi mai arde. Urăsc ploaia, oricine mă cunoaște știe asta. Principala cauză? Păi tocmai situațiile de genul, când sunt plecat pe drumuri și nu am de ales decât să continui și când atmosfera nu e roz.
Traversăm multe sate de rromi, iar asta nu ne place deloc. Mai mult, suntem obligați să mergem pe un fel de piste-trotuar, căci drumul ne este cu totul interzis – se pare că în zonă s-au accesat niște fonduri europene pentru un traseu ciclabil destul de lung, dar au uitat că trotuarul nu este pentru vehicule. Riscăm, până la urmă, făcând un mix: între localități mergem pe pistă (care este surprinzător de bună), iar în sate intrăm pe drumul național. Și funcționează.
La un moment dat, Garmin-ul ne trimite pe un drum neasfaltat, plin de bălți și noroi. Pe o pancartă scrie ceva legat de asta, dar, cum „nem tudom”, ne vedem nevoiți să recalculăm. Dacă nu ar fi plouat, nu ar fi fost nicio problemă, dar acum nu suntem deloc încântați să ne facem ca porcii pe drumuri ce ne amintesc bine de România. Facem un ocol de vreo 30 de kilometri și gata, rezolvăm și cu asta. Mai trebuie doar să stea ploaia și suntem fericiți.
Și ajungem să fim, căci după vreo trei sau patru ore de turnat cu găleata se luminează. Mai mult, iese și soarele, așa că atmosfera devine mult, mult mai plăcută. Ne revine și cheful de pedalat, iar până să campăm ajungem la 160 km parcurși – prima zi record.
Tragem pe un câmp treierat, în spatele unei perdele de pădure. Profităm de paie ca să nu punem cortul direct pe pământul îmbibat de apă și ne bucurăm de cină: mâncăm doar chestii uscate de data asta, nu avem dispoziție de mai mult. Până să intrăm la somn, ne vedem nevoiți să primim și oaspeți: căprioare, iepuri și zeci de feluri de păsări își fac simțită prezența în apropiere. E cu totul special sentimentul care te încearcă atunci când ești așa, direct în mijlocul naturii – incomparabil, aș putea spune.
Oboseala, dar și norii care se readună, ne dau ghes să intrăm în cort. Mediul înconjurător e foarte viu, plin de tot felul de zgomote, dar noi adormim duși. Nu ne interesează nici dacă o să ne plouă mai departe sau nu – închidem „lumina” și luăm pauză de la realitate.
Datele Zilei: 160 km, Negrești Oaș(RO) – Kisvarda(HU).
Track GPS: https://www.bikemap.net/en/route/3751407-ziua-6-negresti-oasro-kisvardahu/#/z9/47.95866,22.68814/terrain.
