[Jurnal de cicloturist 2016] Ultima zi în Slovacia: speranțe de bine(Ziua 9)

E foarte ciudat cum, atunci când e soare, ai impresia că nu poate să fie niciodată altfel. Și cum, atunci când plouă, pare că așa o să o țină la nesfârșit. E adevărat, rațional știi că nici vremea bună și nici cea rea nu pot să dureze o eternitate, dar cu emoțiile nu se simte la fel. E și cu vremea, cum e cu viața: nici necazurile, nici fericirile nu durează, dar, pentru suflet, mereu pare că e altfel.

Așa am ajuns să fim noi: într-un vas cu deznădejde în care soarele nu o să mai răsară niciodată.

Dimineața nu e roz, ci gri. În vale, se vede orășelul pe care sperasem de cu seară să-l lăsăm în urmă. După un mic-dejun îndestulător și o dezmorțire completă, începem traseul zilei. Coborâm, iar frigul ne pătrunde până la măduvă. Apoi fierbem, căci mai trebuie să și urcăm – niciun deal nu rămâne dator.

Astăzi bate și vântul. Cred că e prima zi de la plecare când avem așa curenți de aer. E și bine, dar și rău: înseamnă că urmează să se schimbe vremea (deci să revină vara cu soarele ei), dar pedalatul devine incredibil de obositor. Abia dacă ajungem la 12-14 km/h, cu mari eforturi. Pare că mergem într-o urcare continuă. Ne e cald și frig, în același timp. Ușor, dar sigur, moralul ni se duce spre zero.

Prindem, din fericire, un “tren” de care profităm: pedalăm câțiva kilometri în spatele unui utilaj care ne protejează perfect de vânt. Mergem cu aceeași viteză, dar efortul e aproape inexistent. Din păcate, bucuria nu durează foarte mult, dar e de ajuns să ne mai redea curajul.

Ne apropiem de munți – de Carpați. De partea lor cea mai înaltă, de fapt, căci prin ei umblăm deja de zile bune. Suntem prieteni apropiați, îmi place să cred. Rar găsești o relație mai apropiată și mai sănătoasă ca între munte și om.

Mergem paralel cu ei și, dacă nu ar fi pătura de nori de la 1800 m, am vedea vârfurile în toată splendoarea lor. Sunt stâncoși Carpații pe aici, parcă le lipsește veșmântul verde al pădurii. Mă lovește nostalgia: mi-ar plăcea să dau bicicleta pe bocanci și să urc pe câteva trasee, dar nu e timp. Cine știe, poate altă dată, căci ideea de aventură nu e rea – hiking și cicloturism în același pachet.

Către seară pare că scenariul zilei precedente se va repeta, dar ploaia ne cruță. În schimb, intrăm într-un fel de vale îngustă, unde ne e greu să ne găsim loc de campare. Nu mai oprim devreme, ci tocmai invers: suntem nevoiți să mergem mult mai mult decât ne-am fi dorit.

Într-un final, găsim o poiană ce pare suficient de dreaptă pentru cort. Traversăm un izvoraș – avem apă să ne spălăm, deci, după 3 zile fără – și urcăm scurta pantă până la locul dorit. Suntem, din nou, pe un fel de islaz, dar lucrurile par în regulă – e tot doar al nostru.

Mâine, dacă o să ne lase vremea, urmează să intrăm în a patra țară a călătoriei noastre. Numai de-ar fi într-un ceas bun…

 

Datele zilei: 127 km, Spisska Nova Ves – Dolny Kubin.

Track GPS: https://www.bikemap.net/en/route/3759401-ziua-9-spisska-nova-ves-dolny-kubin/.

Lanțul Carpatic
Lanțul Carpatic
Pe lângă munți, în bătaie vântului
Pe lângă munți, în bătaie vântului
"Împreună, dar singuri..."
“Împreună, dar singuri…”
Cu drumul!
Cu drumul!
Locul de cort, în inima naturii
Locul de cort, în inima naturii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.