Liniștea din necuvinte

Mi-e dor să ascult liniștea din necuvinte,
Cu ale lor împletiri de argint lustruit
Ce-aduc șoapte mulțime în minte,
De când încă aflam cum e în iubit.

Mă arunc către cerul mai negru ca noaptea
Să caut lumina ce zbate din el –
Mai lasă-mi o urmă de bine în cartea
Ce-o scrii la plecare, s-o citesc tot la fel.

Nu e durere mai mare în sufletul singur
Decât amorsare de-amurg în culori –
Cu roșul din ele încep să mai gângur
Metafore, versuri și rime din sori. 

Închid ochii în așteptarea de gheață
A zilei de mâine ce nu vreau să vină.
Îmi strâng peste inima cârpă o zdreanță,
Crezând c-o s-apară și-un pic de lumină.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.