Mă înalță, spre tine, Bucegii

Într-un mare fel se înalță Bucegii
Către cerul ca sticla albastru,
Mărind peisajul, ca regii
Sub lumina imensului astru.

E tare și rece-așteptarea
Ce mă poartă de aici pân’ la creste.
Privind, pot scurta depărtarea:
Frumos e ce-a fost; și ce este…

Visându-mă obosit pe cărare,
Mai sper, o secundă, la tine:
Ți-aș fura de pe ochi sărutare
Ca lipsa-ți din piept să-mi aline.

De sus, Caraimanul zâmbește,
Ocrotind fericirea minune;
Gândul în jos prăvălește
Din inimă, o vorbă tu spune.

Promit să ascult chiar și șoapte,
Privind înc’ o dată spre munte:
Să luăm frici și-obstacole toate
În fapte, spre cer să se-avânte.

Și-n suflete punem ce-i bine,
De-afară ne umplem cu zări…
Vreau să mă vrei tu pe mine
Dincolo de-orice depărtări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.