Mă-nnebunesc, de dor, salcâmii,
Tot risipind parfum de Mai…
Mă-nnebunesc, de dor, salcâmii
Și mă întreb: de ce nu stai?
Mă-nnebunesc, cu foc, salcâmii,
Furându-ți – parcă – din dulceață.
Mă-nnebunesc, cu foc, salcâmii,
Unde dispari, plecând în ceață?
Mă-nnebunesc, cu flori, salcâmii,
În ochi și-n zâmbetu-ți mă pierd.
Mă-nnebunesc, cu flori, salcâmii,
De nici nu știu ce să mai cred!
Mă-nnebunesc, de tot, salcâmii,
Căci eu te vreau; tu nu mă vrei…
Mă-nnebunesc, de tot, salcâmii,
Căci ne-mpărțim – pe veci – la ei.
